„Urmeaza o perioada decisiva pentru Uniunea Europeana. Pe de o parte, cetatenii Uniunii n-au fost niciodata atat de reticenti fata de perspectiva comunitara. Pe de alta parte, moneda euro si, implicit, UE nu mai pot fi salvate decat prin cedare de suveranitate din partea tarilor membre. Ne indreptam, cum spunea miercurea trecuta, in discursul din plenul europarlamentar, presedintele Barroso, spre o federatie de state-natiune.
Creste rolul Bancii Centrale Europene. Se vorbeste despre un posibil parlament al zonei euro, despre cresterea puterii decizionale a Comisiei si dreptul ei de veto asupra bugetelor nationale. Toate acestea presupun o schimbare a tratatelor Uniunii. Se adanceste aceasta dezbatere privind viitorul UE.
Parerea mea e ca, in acest context, ar trebui sa invatam din exemplul polonez, cel mai reusit, probabil, de integrare intre tarile est-europene. Au dat un presedinte al Parlamentului European, au avut o presedintie semestriala a UE reusita anul trecut, au atins o rata de absorbtie de 90% din fondurile europene, au sfidat recesiunea cu o crestere economica bazata pe productia industriala si exporturi si nu vor cunoaste, se pare, criza nici anul viitor. Si toate acestea sunt posibile desi au avut de infruntat pierderea de competente uriasa in urma catastrofei de la Smolensk sau, inainte, confruntarea deschisa dintre presedintele Lech Kaczynski si premierul Donald Tusk.
Deocamdata, in ce ne priveste, riscam sa marim decalajul intre Romania si restul Uniunii, precum si euroscepticismul propriilor concetateni, daca vorbim pe doua voci la Bruxelles, fara un dialog inter-institutional la Bucuresti”.