Român din China: Isterie inutilă în România

Frica e cel mai adevărat sentiment uman. Nu poate fi mimată. Panica – cel mai ușor de inoculat în rândul maselor credule și incapabile să discearnă între adevăr și manipulare. Toată lumea se sperie de ceea ce nu cunoaște, dar când vine vorba de coronavirus, cineva își bate joc de noi, scrie jurnalistul Dan Brumar pe site-ul sau.

În sprijinul afirmațiilor sale, Dan Brumar a publicat un interviu cu un român stabilit în China despre care spune că„ mi-a spus verde-n față ce crede despre mine și alții ca mine care s-au panicat din cauza «evoluției galopante» a noului virus.“

Românul intervievat este un jurnalist caracterizat prin faptul că apreciază adevărul „mai mult decât viața însăși. Cred că este cea mai de încredere sursă de informații pe care o am la îndemână (și acum o aveți și voi), având în vedere că România nu are azi nici măcar un corespondent de presă acreditat în toată Asia“, mai scrie Dan Brumar.

Dan Tomozei: „Suntem uimiți de gradul de isterie promovat în presa occidentală”

L-am rugat pe Dan să ne spună ce e în neregulă cu România și cu Europa Centrală și de Vest în modul în care tratează criza COVID-19 și cum poate trăi el acolo, dacă e așa de gravă situația.

Cum ți se pare reacția presei din Europa de Vest și din România vizavi de criza coronavirus?

Sentimentul de nesiguranță promovat în Europa este resimțit până în China. În comunitatea mea suntem aproape 250 de străini din 65 de țări, o bună parte din Europa, și cu toții suntem uimiți de gradul de isterie și de impostură promovat în presa occidentală. Dacă ar fi să mă iau numai după mesajele și telefoanele pe care le primesc de la cunoscuții din România și din Europa ar trebui să intru singur în carantină, deși nu sunt motive. Însă, realitatea de la Beijing și din China mă ține cu picioarele pe pământ.

Aici suntem în siguranță, așa cum sunt și românii și toți europenii. Infecția isteriei și virusul prostiei sunt răspândite la nivel psihotic, în principal, prin intermediul posturilor de televiziune unde politicile editoriale sunt dictate de persoane total iresponsabile în relația cu societatea, persoane total deconectate de la ideea de normal.

Nu poți, ca moderator sau prezentator, să îndemni la calm și rațiune câtă vreme promovezi bucăți din realitatea pe care fie nu o înțelegi, fie refuzi să o accepți. Presa din Occident joacă pe mize politice și economice în această poveste generată de noul coronavirus. Este motivul pentru care speculează enorm și evită să prezinte realitatea din China, așa cum este ea, tensionată, dificială, blocată economic și social, dar în echilibru și cu o capacitatea uriașă de revenire. Vei vedea în următoarele săptămâni.

Pe de altă parte, presa din România se comportă la un nivel egal cu relitatea românească: prost și execrabil! Mă voi justifica prin câteva idei. România nu are în Asia, nu doar în China, de aproape 15 ani corespondent de presă acreditat. Așadar, urmare a politicilor de destructurare generală, cunoașterea realităților de aici este făcută prin filtrul presei occidentale, despre care tocmai am arătat că joacă pe mize economice și ideologice.

„Ceea ce face presa românească, în China se contabilizează în dreptul României”

Apoi, presa din România a ajuns un capăt jenant al unui lanț informațional promovat de Occident, un fel de Groapa Glina, unde este bine primit orice, pentru că sunt tot mai puține instituții media care par să mai raționeze în acord cu specificul societății românești atunci când stabilesc liniile editoriale.

Nu în ultimul rând, observ că pentru presa din România oricine deschide gura este binevenit în emisiuni sau știri, mai puțini specaliștii, oamenii informați sau măcar trimișii în misiuni diplomatice în țările de interes. Ca să fiu succint, reacția presei din România pe tema noului coronavirus este similară cu reacția politică: proastă, în dezacord cu prietenia tradițională cu China și în grav deserviciu pe termen mediu și lung dacă privin relațiile economice.

Pentru că ceea ce face presa românească de câteva săptămâni, în China se contabilizează în dreptul României, nu în dreptul televiziunii sau ziarului X sau Y!

Trăiești în China, în mijlocul problemei să zic așa. Ce e diferit între modul în care se raportează chinezii la epidemie și cel în care reacționează europenii?

Diferite sunt modul și capacitatea de intervenție și acțiune ale autorităților, pentru că poporul chinez este unul care are încredere în sistemul administrativ și în clasa politică. Dacă avem în vedere că, în mai puțin de 24 de ore de la anunțul oficial privind epidemia cu noul coronavirus de la Wuhan, au fost constituite și impuse controale și filtre medicale în absolut toate instituțiile publice și private, iar în 48 de ore au fost instituite filtre la toate intrările din cartierele rezidențiale din întreaga Chină, cred că ai dimensiunea capacității de acțiune a statului.

Concret, 24 din 24 de ore, peste 4 milioane de chinezi asigură filtrele medicale în peste 650.000 de zone rezidențiale urbane și rurale din întreaga Chină, populația acceptând fără discuție filtrele medicale și chestionarele aplicate în diferite instituții. Celor patru milioane de chinezi se află alte câteva milioane de cadre medicale civile și militare la nivel național, care asigură permanențele în spitale și zonele aglomerate: autogări, gări, aeroporturi, porturi.

Îți mai spun că numai la Wuhan, în ultimele săptămâni, au fost trimise peste 30.000 de cadre medicale pentru a sprijini eforturile de combatere și control a epidemiei. Legat de reacția europenilor… dacă îți spun că privesc cu un zâmbet trist isteria și panica, totul aureolat de disperarea cumpărăturilor! Este ridicol. Zău! Asta este civilizația cu care se laudă Europa?

Cum arată o zi din viața voastră, de familie, în perioada asta? Măsurile de siguranță care s-au luat v-au schimbat în vreun fel modul de viață?

Cu excepția provinciei Hubei și, în mod excepțional orașul Wuhan, nu au fost restricții de circulație în China. Viața noastră a continuat în mod normal, singurele schimbări fiind la nivelul activității profesionale. De mai multe săptămâni lucrez de acasă, pe Internet.

Autoritățile centrale chineze au anuțat că la nivelul întregii țări vor fi ridicate, treptat, atenționările și controlalele, cu excepția capitalei Beijing și provinciei Hubei/Wuhan – focarul epidemic. Asta înseamnă că se revine treptat la normal, principala preocupare a Chinei vizând reluarea producției și activităților economice, unde sunt înregistrate cele mai mari pierderi după cele care ține de factorul uman.

Ce s-a schimbat a fost doar apariția filtrelor medicale pe stradă, în magazine, instituții și la intrarea în absolut toate mijloacele de transport în comun. Apoi, au fost închise parcurile publice și marile muzee. Îți dau doar două exemple: Orașul Interzis, cu 60-70.000 de vizitatori zilnic, și Marele Zid, secțiunea Badaling, cu 30-45.000 de vizitatori zilnic.

Imaginează-ți ce pierderi economice sunt înregistrate numai în aceste zone unde accesul se face pentru 5-10 dolari, zone care care sunt cu miile în China. Dar, în toată această perioadă, activitățile publice legate de curățenia stradală, transportul în comun, au funcționat la 100%, chiar dacă prezența umană a fost minimă.

Reflexele de român îmi sunt puse permanent la încercare și privesc uimit numai la mine în district sute de autobuze care merg goale, opresc în fiecare stație, la fel și trenurile de metrou care vine tot din trei în trei minute, chiar dacă nu sunt călători. Unde în lumea civilizată occidentală serviciile publice ar fi funcționat la fel?

În lumea modernă, cum este considerat Occidentul, totul este despre bani și câștig. Ei, în China, principalul element al societății este omul, chiar dacă este absolut imposibil să discuți despre perfecțiune într-o țară cu 1,39 miliarde de locuitori.”

De aici, din Europa, situația se vede altfel și din alt punct de vedere. Știi cât de mult disprețuiesc românii Partidul Comunist. Există percepția, în toată Europa, că Partidul Comunist Chinez ar controla și manipula informațiile despre coronavirus și gravitatea lui COVID-19…

Crezi că poate cineva scoate prostia din capul celor care gândesc în limite înguste? O să îți spun așa: când sunt în China, sunt român. Când vin în țară, pentru câteva săptămâni, sunt destui care îmi spun că sunt comunist, doar pentru că trăiesc de o vreme la Beijing. Privesc cu milă pe absolut oricine își caută sprijin în false argumente cu care se prezintă chiar la nivel de pretenții universitare. Sunt destui și la București care pentru absolut orice au un răspuns, în funcție de momentul în care au băut apă: Rusia sau China!

Dacă în această perioadă dificilă China reușește să iasă din nebunia noului coronavirus, principalul merit este al specialiștilor chinezi, de la nivelul academiilor și institutelor de cercetare, inclusiv cel de la Wuhan, dar în egală măsură Partidului Comunist Chinez, cel care coordonează și coagulează absolut toate energiile societății chineze. Este, dacă vrei, o relație de încredere societate-clasa politică, pentru că statisticile arată că abia spre 8% dintre chinezi sunt membri ai PCC.

În aceste condiții, societatea chineză în ansamblu este conectată, printr-un sistem oarecum similar celui din România de până în 1989, la un sistem social în care responsabilizarea vine de la familie și școală, abia în cele din urmă de la partidul care nu este unic în China, dar este cel mai mare.

Când ai zilnic 3-4 conferințe de presă la Beijing și una la Wuhan, transmise în direct de televiziuni, când ai informații transmise în timp real cu privire la numărul cazurilor confirmate cu noul coronavirus, numărul de cazuri suspectate, numărul de victime și numărul de cazuri recuperate și eliberate din spitale, date pentru întreaga Chină, până la nivelul celui mai mărunt sat, despre ce manipulări discutăm?

În mentalitatea Războiului Rece în care trăiesc mulți politicieni occidentali, și constat că și enorm de mulți europeni, nu sunt mirat să observ cum epidemia de la Wuhan este exploatată politic și economic. Cei de acasă trebuie să știe că Uniunea Europeană, prin Comisia Europeană, este implicată în procesul de soluționare a epidemiei de aici, schimbul de informații și experiențe fiind în dublu sens.

Dacă Europa are astăzi capacitatea de a recupera persoane infectate cu noul coronavirus este și pentru că specialiștii din China au transmis în timp util secvențele noului coronavirus, demonstrând o transparență și deschidere rarisime.

Mai mult, reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății sunt permanent în China, la Wuhan și Beijing. Epidemiologul canadian Bruce Aylward, șeful misiunii comune OMS-China aflate în verificare și evaluare zilele trecute la Beijing și în provinciile Hubei, Guangdong, Sichuan, s-a declarat uimit de demonstrația colectivă uluitoare făcută de autoritățile și populația chineză împotriva virusului, subliniind că dacă ar avea noul coronavirus ar dori să fie tratat în China.

Acum, dacă un specialist occidental de talie mondială are încredere în măsurile adoptate de China, pentru ce nu aș avea și eu?”

Au început și românii să facă provizii de alimente și apă. Ai mai văzut așa mobilizare în caz de un posibil cutremur sau altă calamitate? Să știi că e de plâns, nu de râs…

Suntem de acord. Este de râs, apoi de plâns, văzând până unde a ajuns să decadă societatea românească. În ciuda pretențiilor, românii se exprimă în totală concordanță cu nivelul real de educație și cunoaștere a realităților locale și globale. Nu am cum să nu revin și să subliniez că atunci când ai o clasă politică și lideri politici mediocri, preocupați exclusiv de problemele personale, societatea românească are anti-modele pe care le urmează în mod grobian și masiv. Nu mă mai surprinde aproape nimic, atunci când privesc spre România.

Când simpla mască medicală de la 10-20 de bani a ajuns zece lei și nicio autoritate nu intervine public și în forță pentru a sancționa și bloca specula și abuzurile, ce mai are de făcut românul simplu? Se simte lipsit de orice sprjin și protecție, și se aruncă orbește în turmă, fie la cumpărături, fie la înjurături, spre nimeni și toată lumea.

Această isterie a cumpărăturilor nu a existat în China după anunțarea epidemiei. Oamenii au schimbat modul de achiziție, de la cel direct, la cel online, și cu asta basta. Pare că și din acest punct de vedere, chinezii sunt mai civilizați și ordonați.”

Consideri că autoritățe publice din România își fac treaba bine în ceea ce privește prevenirea răspândirii fricii în rândul populației?

Dacă este să compar acțiunile din țară cu cele din China, răspunsul este simplu: NU! Dacă este să iau evenimentele așa cum se văd, ar trebui să fiu extrem de dur și de plastic în exprimare, prima întrebare fiind: cine se ocupă în mod real de prevenire și acțiune, câtă vreme nu avem responsabili politici?

O problemă de acest nivelul nu poate fi expediată printr-o declarație politică, pentru ca apoi să vedem că pur și simplu totul este aruncat în spatele unor responsabili care nu au nici atribuții, nici capacitatea de a acționa.

România se află într-o situație extrem de sensibilă și de o periculoasă instabilitate socială, permanent alimentată de o clasă politică iresponsabilă, de la stânga, la dreapta. Iar iresponsabilitatea asta se răsfrânge până dincolo de granițe, în misiunile diplomatice, unde avem trimiși care la rândul lor se comportă ca promotori ai panicii și isteriei prin măsurile și deciziile pe care la impun la nivelul misiunilor pe care le conduc.

Prin urmare, România trebuie să acționeze unitar, coordonat, de sus în jos, pentru că acasă nu poți lua măsuri așa cum se pot lua în China.

Cine e Dan Tomozei

Dan Tomozei este jurnalist din 1992, născut în Sibiu. A activat în presa locală și centrală până în anul 2010, când s-a stabilit la Beijing. A scris la publicații precum Tribuna (Sibiu), MediafaxDacii Liberi (fondator) și Jurnalul Național. A fost desemnat în repetate rânduri jurnalistul anului în presa locală și națională și recompensat cu burse naționale și europene pentru activitatea jurnalistică. Din octombrie 2010, este expert al secției române a Radio China Internațional. În 2012 a lansat volumul Descoperind China-Beijing, iar un an mai târziu a scos Dialoguri la Beijing, volum dedicat relațiilor româno-moldo-chineze.

A mai scris Statul în secolul XXI – Modelul chinez și Timpul Chinei. În 2014 a lansat în România volumul Diplomația Panda.

Dan Tomozei. Credit foto: www.dantomozei.ro

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 11
Author

16 Comentarii

  1. Cam asa e … si eu sint de acord ca, la „bordelul” institutionalizat din Romania, daca ne lovea pe noi o belea din asta, de genul focarului din China (si timpul nu e pierdut …) pina acum mergeam toti pe strazi impleticindu-ne, cam ca in clipul lui Michael Jackson, „Thriller” …

  2. Bre, frumoasa propaganda lui Dan Tomozei despre China. Cu toate astea, tind sa-l cred pe Tomozei in privinta functionarii serviciilor publice din China si a loialitatii cetatenilor chinezi fata de institutiile publice. Si e o vorba de o loialitate construita mai degraba din practici pozitive, respectiv comportamente institutionale adecvate, rezultate pozitive si, evident, propaganda de rigoare. Asta nu inseamna ca Occidentul nu-i propagandistic si ca nu se uita la China prin lentila Razboiului Rece, adica o lentila coloniala cum le place fostelor si actualelor imperii.

    Despre Romania, numai de bine. Ca presa locala, ca si politicienii, lucreaza impotriva populatiei, iar nu pentru aceasta, e o chestiune ultra-verificata. M-asteptam totusi ca pastorul Mihai Gadea sa fie un pic mai simtitoriu.

  3. La nivel de principiu, vorbim despre un coronavirus cu efecte letale suprapus peste bolile cronice ale populației, să nu uităm că vorbim despre o China care, în prima fază, a trecut sub tăcere (ca și în cazul Cernobîl) evenimentul, coroborați cu dispariția medicului care a anunțat primul evenimentul, folosirea armatei pentru carantinarea zonei și pierderile economice imense ale Chinei pentru a cântări spusele unui expat în țara Marelui Zid .

  4. Medicul Li Wenliang a anuntat primul, anul trecut, prezenta noului virus. Autoritatile din Wuhan l-au convocat pentru a-l certa că a răspândit „zvonuri”, iar, trei zile mai târziu, acesta a fost forţat să semneze o declaraţie potrivit căreia avertismentul său constituie „comportament ilegal”. În ultima zi a anului 2019, după ce mesajul lui Li a fost descoperit (pe grupul de WeChat al foștilor săi colegi de facultate), autoritățile s-au concentrat pentru a controla informațiile. Poliția a anunțat că investighează opt persoane pentru răspândire de informații despre epidemie. În aceeaşi zi, Comisia de sănătate publică din Wuhan, pe fondul răspândirii „zvonurilor”, s-a văzut obligată să anunţe că 27 de persoane suferă de o pneumonie cu cauze necunoscute, dar că nu este un motiv de îngrijorare. „Boala poate fi prevenită şi controlată”, potrivit unui comunicat emis la acel moment.

    Autoritățile chineze au închis piața agro-alimentară presupusă a fi zona de unde s-a răspândit virusul, dar au informat că au luat acea măsură pentru a o „renova”. Guvernul chinez a ales sa secretizeze informatiile si sa reduca la tacere medicii care ofereau informatii. Chiar și când numărul pacienților a început să crească, oficialii au declarat în mod repetat că nu se vor înregistra infecții noi.
    Pe 7 februarie, doctorul Li a murit de coronavirus.
    Astazi China are 78.832 cazuri, 2,788 decese.
    Insa viata lui Dan Tomozei „continua in mod normal”…

  5. Normal. Cand chinezii erau deja un imperiu si o civilizatie, in Europa ne bateam intre triburi si in timpul liber cu ursii prin grote.

  6. In afara de „corona” lumea se confrunta cu un flagel al foamei lacustele, in curand va ajunge in China. Tara care a gasit cel mai ECOLOGIC ANTIDOT „RATA”, cele 100.000 rate vor fi granicerii devotati de la granita cu Pakistan…fabulos…https://adevarul.ro/international/asia/video-armata-rate-chinei-trimisa-misiune-granita-pakistan-1_5e57c0b55163ec4271806ed1/index.html?utm_source=playtech&utm_medium=https://adevarul.ro/international/asia/video-armata-rate-chinei-trimisa-misiune-granita-pakistan-1_5e57c0b55163ec4271806ed1/index.html&utm_campaign=CrossPromo Nu incercati sa minimalizati gandirea si eficienta chineza…

  7. Da. Îi dau dreptate si-l invidiez pe Dan Tomozei. Am vazut fotografii si-am citit despre Wu-han, capitala istorica, dar si prima capitala a Republicii, dupa revolutia din 1911. 22 de milioane de locuitori. Extrem de civilizat. Aeroportul, urias. Câteva gari, arhitectura admirabila. „Orasul vechi”, traditional, si „orasul nou”. Lumea, foarte bine crescuta, civilizata, si politicoasa. Îi stiu pe chinezi si din experienta proprie : port haine chinezesti (fiindca 80% din productia mondiala de haine se face-n China), am mobila chinezeasca (si antichitati, si comanda speciala, de lemn masiv, lacuit în negru -lacul de China autentic fiind o raritate, si scumpa, si admirata de toata lumea -, si pictat, flori si pasari. Stilul Napoleon al III lea de mobilier copiind, de altminteri, mobila traditionala chinezeasca), si ma tratez cu medicamente chinezesti (fiindca 80% din productia mondiala de medicamente tot în China se face).

  8. Bre Tomozei, vezi-ti de incompetentii si mincinosii tai din China. Virusul nu a scapat nici din laboratoarele occidentale, nici din Romania, virusul a scapat din laboratoarele nenorocitilor de dictatori comunisti din China! Fii tu fericit in China, romanii stiu mai bine ca tine in ce realitate traiesc, ce autoritati au, ce trebuie sa faca si cum sa se comporte si mai ales ii doare in cot ce cred chinezii despre Romania si ei!

  9. de ceva vreme s-a aflat ca virusul nu este rezistent la caldura.
    deci: problem solved.

    cu toate astea, problema in mass-media continua, ceea ca ne duce iar cu gindul la nivelul IQ-ul planetar.
    Cred ca aia e problema, nu virusul.
    Fluctuatii pe bursa, masti la supra-pret, vaccinul care i-ar va fi scump…deci, in mod clar exista unii care profita.

    mergeti fratilor la sauna daca va simtiti rau.
    In 2h ati scapat de tot de virus.

    Faceti niste abtipilduri sau pliante cu poza unei saune si corona virus extermination ca text.
    Daca si aici o dati in bara, sorry,dar nu aveti ce cauta pe planeta asta si in secolul asta.

  10. Misule , te vedem, te intelegem , nu ne pare rau, dar nu avem cum sa te ajutam! Asta e situatia, asa ca dai inainte , alerga pe langa pereti, rupe lantul, musca din gard, toate astea sunt simptomatice unui liberal atins de boala vacii nebune! Cat despre criminalii de dictatori comunisti chinezi care au scapat virusul din laboratorul secret, vezi ca eu am scris pe site-ul asta ca la momentul in care coronavirusul va ajunge pe teritoriul lui Big Brother, vom afla ca americani tomnai ce au reusit sa izoleze tulpina si , ca prin minune, ei au un vaccin ! Asteptarile ne-au fost insa depasite! Chiar si Stapananii Inelelor ,Patronii yankeilor, au acest vaccin ! Spune Radio Rossia ca Big Brother si-a vaccinat Presedintele, Senatul si parte din Servicii cat si din Army de acum cateva saptamani. Ai dreacu’ chinezi,nu vor sa moara panicati, ca soarecii de laborator din Rumanistan! Iar economia or sa si-o redreseze din mers, asa incat, cu toata parerea de rau, nici anul asta Goie nu va trece pe primul loc … Kihhhh

  11. @ena- de acord, elenina, chiar poti fi geloasa, ai toate motivele sa fii ! pupilu’ tau KWI incearca si el sa instaureze normalitatea in Romania si nu poate din cauza toxicitatii psd. asa ca speri mata ca va reusi cu coronavirusul sa ne bage in normaliatte? atunci, REZOLVAT! se alege si a treia oara ! Ura !!! Jos Comunismul !

  12. esti bine informata, dar care ar fi fost procentul daca Romania ar fi fost de 73 ori mai numeroasa? Banala gripa a rapit 40 de persoane din 19 milioane, 40×73=2920 de victime la fel si numarul de cazuri din Romania…Deci ar fi bine ca orice eveniment sa-l compari la o scara reala, daca n-ar fi fost situtia actuala nu as fi aflat ca la noi mortalitatea este de 14 la 1000 de locuitori, iar in China si alte zone de 7-8 la 1.000…daca statistic mor atatia oameni intr-un an in Romania atunci ne parasesc aprox. 500/zi si 15.000 intr-o luna, atunci poti intelege ca atat cei 40 din Romania cat si cei 2800 din China sunt parte din acea statistica tragica sau poate fireasca daca omul este muritor si viata lui intr-un fel sau altul se frange fie la nastere fie la o varsta inaintata. Poate daca am reusi sa fim cu adevarat crestini am intelege cuvintele Domnului si atunci am intelege de ce unii scapa si altii nu…uiti ca Dumnezeu stie numarul zilelor noastre…tot in presa a aparut ca intr-o alta tara au fost 19 milioane de imbolnaviri de gripa obisnuita, 180.000 internati si peste 10.000 au murit, dar acele cifre nu te-au impresionat desi tara era de cateva ori mai mica decat China…incearca sa gandesti mai mult decat sa reactionezi afectiv…

  13. Asemenea nesimtire rar mi-a fost dat sa citesc. Acest Tomozei parasutat pe pamantul sclaviei moderne in care chinezii robotesc pana la epuizare pentru firme straine ca sa traiasca pe picior mare imbuibatii din partidul comunist chinez ii face pe romani isterici, needucati si mediocri de parca romanii nu ar trai in tara in care Arafat responsabil de tragediile Apuseni, Siutghiol, Colectiv este sef peste ISU si in tara in care intri in spital pe picioare si iesi in sicriu din cauza de bacterii, din cauza de lipsa de tratatement ori ti se da foc pe masa de operatie. Din contra romanii reactioneaza foarte bine, ei stiu ca sunt pe cont propriu.

  14. @ anonimei care scrie pentru „draga ena”

    Nu poti compara gripa obisnuita cu coronavirusul.
    Uite aici ce spune OMS: https://www.statnews.com/2020/02/25/new-data-from-china-buttress-fears-about-high-coronavirus-fatality-rate-who-expert-says/
    „A case fatality rate of between 2% to 4% rivals and even exceeds that of the 1918 Spanish Flu pandemic, which is estimated to have killed upwards of 50 million people. Even a case fatality rate of 0.7% — which means 7 out of every 1,000 infected people would die — is sobering. It is seven times the fatality rate for seasonal flu, which is estimated to kill between 290,000 and 650,000 people a year globally.”

    Problema pe care o semnalam este aceasta: la inceput, din motive propagandistice, China a ignorat (si sanctionat) avertismentele propriilor sai medici. Astazi, 150 de milioane de oameni in China au interdictia de a iesi din casa. Daca luau masurile recomandate de medici, nu se ajungea la asa ceva in Wuhan.

    Zici: „intr-o alta tara au fost 19 milioane de imbolnaviri de gripa obisnuita, 180.000 internati si peste 10.000 au murit, dar acele cifre nu te-au impresionat desi tara era de cateva ori mai mica decat China…”
    Nu stiu despre ce tara vorbesti, dar din cifre vad ca a gestionat EXCEPTIONAL epidemia, avand un numar de morti LA JUMATATE fata de media mondiala.
    Daca tot iti plac calculele: daca mai spunea China inca o saptamana ca „nu-i nimic grav” iar coronavirusul se raspandea exponential (ca in Wuhan)… La 19 milioane de imbolnaviri de coronavirus, cati oameni ar fi murit?

  15. Xinping sau cum naiba îl cheamă te decorează in grad de cavaler pupator comunist. Nu era mai ok să creadă medicii lor, aia care au spus de la început că e groasă? Chiar crezi că ei dau date reale ? Ei care au ascuns de la început ?

  16. Dan Tomozei este un jurnalist cumparat de China de ani de zile. Scrie minciuni pentru Partidul Comunist Chinez si saruta mana comunistilor pentru 100 de dolari in plus la remuneratie.
    Daca China nu ar fi ascuns miseleste existenta virusului pentru aproape 2 luni, nu ar fi murit atatea suflete nevinovate chineze si nici nu ar fi fost toate focarele din lume de la aceasta ora.
    Ia spuneti domnule Tomozei, cand a schimbat China ultima oara metoda de numarare a cazurilor noi de infectii? cumva din aceeasi zi din care a inceput sa raporteze cazuri de oridinul sutelor? De ce nu vorbiti despre astfel de lucruri? Sau despre faptul ca la aceasta ora in China sunt pasibili de dosar penal toti cei care scriu articole cu conotatii negative despre „marele razboi” al comunistilor? Indiferent daca informatiile pe care ar trebui sa le publice sunt reale!!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.