Putin contra Erdogan – ultima bătălie a războiului din Siria

Joi, la doar câteva ore după o întâlnire Rusia-Turcia la nivel de viceminiștri de Externe, peste 30 de militari turci și-au pierdut viața în provincia Idlib, după un atac aerian. Asta în condițiile în care amintita întâlnire avea ca scop tocmai ajungerea la o incetare a focului. Presa turcă scrie că atacul aerian din Idlib a fost al aviației ”regimului Assad”, nu al aviației ruse, așa cum s-a speculat imediat după anunțarea unui număr mare de victime din rândul trupelor turce.

Inițial, ministerul rus al Apărării a anunțat că militarii turci au căzut victime pentru că se aflau printre membrii milițiilor jihadiste din Idlib, care au fost vizate de atacul sirian. Moscova a mai anunțat că va cere armatei lui Bashar al-Assad să oprească toate atacurile in Idlib.

Acordurile la care au ajuns până acum președinții Recep Erdogan și Vladimir Putin valorează tot mai puțin. Erdogan avertizează mereu că va trece la ofensivă împotriva armatei lui al-Assad, pentru a o alunga din zonele din Idlib ocupate  în ultimele săptămâni. Ultimatumul era finalul lunii februarie. Însă multe depind de Rusia. Vladimir Frolov, fost diplomat rus, spune foarte clar pentru Reuters că Rusia nu acceptă decât varianta în care regimul Assad va obține controlul total asupra provinciei Idlib, singura concesie putând fi doar o mică fâșie sub control turc, la granița turco-siriană. Rusia insistă și pe eliminarea grupărilor teroriste refugiate acum în Idlib. Erdogan speră că va ajunge la o noua înțelegere cu Rusia și a cerut o întâlnire pe 5 martie, cu participarea Rusiei, Germaniei și Franței. Însă joi, Kremlinul a anunțat că Vladimir Putin nu are planificată vreo întâlnire la această dată.

Luptele ce au loc acum in Idlib vor defini pozițiile de negociere după războiul ce se apropie de sfârșit. Desigur, armatele rusă și turcă nu se vor angaja în lupte directe. Însă președintele Erdogan va trebui să riposteze și va recurge la atacuri devastatoare cu drone și cu avioane de luptă, însă nu împotriva trupelor sau a bazelor aeriene ruse din Siria. De partea cealaltă, Rusia va face același lucru ca și până acum: bombardamente devastatoare asupra jihadiștilor și opozanților lui Asssad pe cae Turcia vrea să-i protejeze în Idlib. În cele din urmă, se va ajunge la un acord de încetare a focului. Însă, după cum notează The Guardian, diferența este că ”Turcia are nevoie de o încetare a focului cât mai repede, nu însă și Rusia”. Până atunci, civilii din Idlib vor fi victime sigure.

Erdogan amenință din nou cu valurile de imigranți

Poziția Turciei este foarte dificilă și ultimele evoluții arată că este foarte posibil ca Erdogan să recurgă la presiuni, mergând până la șantaj în relația aliații din NATO. Cum cooperarea de conjunctură cu Rusia pare să nu mai funcționeze, Erdogan a cerut sprijin cu sisteme antirachetă Patriot din partea SUA și a altor aliați, un lucru ironic câtă vreme Turcia a achiziționat sistemul concurent S-400 din Rusia. Nu este însă exclus ca solicitarea sistemelor Patriot americane să fie o încercare de a pune presiune asupra Rusiei în megocierile privind Siria. Oricum, semnalele negative din SUA și Europa arată că aliații occidentali ai Turciei au găsit momentul să-i dea o lecție lui Recep Erdogan pentru apropierea sa de Rusia.

Erdogan va riposta prin refugiații sirieni. Oficial, în Turcia sunt circa 3,6 milioane de refugiați sirieni, iar alți circa u milion se îndreaptă spre granița Turciei, alungați de bombardamentele regimului sirian în Idlib. Văzând că statele NATO nu răspund pozitiv la solicitarea sistemului Patriot, președintele Erdogan a anunțat, imediat după atacul amintit din Idlib, că nu-i va mai opri pe refugiații care vor să plece în Europa. Aceasta ar fi o încălcare a acordului dintre Erdogan și cancelara Angela Merkel, din 2016. Televiziunile din Turcia au și prezentat ostentativ grupuri de sute de refugiați sirieni, irakieni, marocani îndreptându-se spre granița cu Grecia și Bulgaria. Forțele turce de la frontieră nu i-au lăsat să treacă granița, dar mesajul pentru Europa este limpede.

O altă pârghie de presiune a Turciei poate fi avertismentul cu blocarea strâmtorilor, câtă vreme Convenția de la Montreux, din 1936 (care oferă trecere liberă prin strâmtori navelor militare ale țărilor riverane Mării Negre) îi dă Turciei această posbilitate, doar dacă se află în război cu vreun stat riveran sau există o amenințare iminenta. De notat că vineri, la o zi după atacul asupra militarilor turci al armatei regimului Assad sprijinită de Rusia, prin Bosfor treceau două fregate ruse din Flota Mării Negre din Crimeea, ambele cu destinația Siria, pentru a susține operațiunile ruse de aici, care contravin intereselor Turciei la acest moment.

Inginerie demografică, focare de jihadism

Situația a devenit extrem de gravă în Siria, unde forțele Rusiei și Turciei se apropie de o confruntare directă, în timp ce ambele țări sunt parte ale procesului Astana, alături de Iran, considerat până de curâd cel mai de succes format pentru pacificarea Siriei. Schimbarea a intervenit în toamna anului trecut, când armata turcă a intrat în Siria, în operațiunea ”Izvorul Păcii”. Nu era pentru prima dată, o mai făcuse și în 2017 (operațiunea Scutul Eufratului), și în 2018 (Operațiunea Ramura de Măslin). De fiecare dată, ținta nu au fost grupările teroriste jihadiste, ci forțele kurde din Siria (cele care au fost vârful de lance al coaliției conduse de SUA împotriva organizației Stat Islamic din Siria, asta până la anunțarea retragerii americane din Siria, in 2019). Obiectivul Turciei este împiedicarea apariției unui embrion statal kurd în nordul Siriei. Diferența este că, acum, Operațiunea Izvorul Păcii a intrat și la est de Eufrat, exact acolo unde se află Rojava, zona kurdă din Siria. Planul lui Erdogan, spun unii experți, este să-i copleșească demografic pe kurzi printr-un influx de milioane de refugiați sunniți aflați acum în Turcia, pe care să-i implanteze tocmai în zona pe care kurzii o controlează în Siria, care astfel să nu mai poata fi guvernabilă sub forma unei autonomii kurde și, mai mult, să fie mereu expusă luptelor sectare. Aceasta ar putea fi o consecință a operațiunii turce – o încercare a sunniților de a sparge axa șiită creată de Iran în Irak, Siria și Liban.

Idlib este ultima așa-zisă ”zonă sigură” sau ”zonă de dezescaladare” din Siria ce a mai rămas dintre cele stabilite în urmă cu doi ani printr-un acord între Turcia, Iran si Rusia. Rând pe rând, armata loială lui Bashar al-Assad, sprijinită de aviația rusă, a ocupat teritoriile pierdute în fața rebelilor și jihadiștilor. Prin urmare, în Idlib s-au refugiat o mulțime de miliții jihadiste, de rebeli așa-ziși moderați și sute de mii de civili. Armata turcă, care a intrat în Siria în octombrie 2019 (operațiunea Izvorul Păcii), susține tabăra rebelilor anti-Assad, acționând împreună cu așa-zisa Armata Națională Siriană, în fapt fosta Armata Liberă Siriană (anti-Assad, din primii ani ai războiului din Siria), acum rebotezată și dornică de răzbunare. Rebotezată este și gruparea teroristă Frontul al-Nusra, franciza al-Qaeda din Siria, care acum se numește Hayat Tahrir al-Sham și susține că nu ar mai fi o organizație teroristă.

Miliții obscure trimise la luptă în Libia

Dacă adăugăm la frontul sirian și implicarea militară a Turciei în Libia, tot în tabăra opusă Rusiei (dar și Arabiei Saudite, Egiptului, Emiratelor Arabe Unite, Franței), devine tot mai clar că regimul Erdogan își depășește limitele strategice. Sunt semne mari de întrebare și de îngrijorare în privința trupelor pe care Turcie le trimite în Libia. Majoritatea nu sunt militari turci, ci mercenari sirieni din rândul obscurei Armate Naționale Siriene, despre care presa turcă notează că ar fi plătiți cu 200-3000 de dolari pe lună de guvernul turc.

Elizabeth Tsurkov, de la think-tank-ul american Foreign Policy Research Institute, spune: „Surse din facțiunile siriene susținute de turci îmi spun că, în schimbul luptei în Libia, luptătorilor li se promite cetățenia turcă după șase luni. Mai mulți comandanți din facțiuni au primit cetățenia turcă și pașapoarte în ultima lună”. Ea a adaugă: „Un luptător din brigada Samarkand mi-a spus de ce luptătorii pleacă în Libia: Turcia aplică o politică de înfometare a câinelui pentru a-i face să-i urmeze. Salariile luptătorilor din Siria sunt de 50 de dolari pe lună – imposibil de supraviețuit. Salariile lunare zvonite pentru a pleca în Libia sunt de 1.500 USD”.

”Ce bine am făcut cu politica noastră în Siria?”

În țară. politica lui Erdogan nu mai este văzută cu ochi buni. La începutul acestei luni, Kemal Kılıçdaroğlu, liderul Partidului Republican (CHP), de opoziție, a criticat ofensivele lui Erdogan. ”Trebuie să orientăm politica externă către pace. Ce beneficii am avut de pe urma politicii din Siria? Ce bine am făcut?”, a spus Kılıçdaoğlu. ”Am spus trebuie să-i trimitem pe sirieni înapoi în țara lor și s-au supărat. Cetățenii mei sunt șomeri, se află într-o situație mizerabilă”, a spus Kılıçdaroğlu, adaugand ca că nu ar fi o problemă dacă cel mult un milion de solicitanți de azil ar rămâne în Turcia. „Dar există 6,3 milioane de refugiați sirieni în Turcia. Unde merge țara asta? Numărul migranților este prea mare”.

În ceea ce privește poziția Turciei în Libia, liderul CHP a spus că Ankara a devenit un „instrument” pentru marile puteri ale lumii. „S-au supărat pe președintele sirian Bashar al-Assad și ne-au folosit pe noi. Acum, se luptă în Libia și ne spun să luptăm tot noi. De ce ar trebui să facem noi asta? Există Națiunile Unite și o misiune de pace? Da. Deci ar trebui să meargă în Libia”, a spus el.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.