România a ajuns cel mai mare exportator de grâu din UE

Comercianții de materii prime agricole prezenți pe piața locală au exportat 1,2 milioane de tone de grâu românesc către clienții extra-comunitari în lunile iulie și august și 0,6 milioane de tone în perioada 1-20 septembrie, astfel încât România a devenit principalul vânzător de grâu din UE, devansând Franța și Germania.

Conform oficialilor de la Dekalb România, volumul exportat în primele două luni ale sezonului indică o creştere de 72% faţă de perioada similară a exerciţiului comercial precedent şi un plus de 62% faţă de media ultimelor cinci sezoane, arată statistica oficială. O creștere de 40% a avut loc și în primele trei săptămâni ale lunii septembrie 2016 comparativ cu periada similară a anului trecut, scrie agrofinanciar.ro.

Creşterea faţă de sezonul anterior a permis grâului românesc să profite din plin de problemele cu care se confruntă acum pieţele agricole din Franţa şi din Germania. Exportul cumulat 1 iulie-20 septembrie al României a fost de 1,87 milioane de tone. Franța a exportat 1,41 milioane de tone, Germania 0,94 milioane de tone, Polonia 0,66 milioane de tone și Bulgaria 0,3 milioane de tone, conform agrofinanciar.ro, care citează cifre de la Comisia Europeană. Aceste cifre l-au făcut pe Liviu Iolu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, să reacționeze ironic:

“Nu se poate, au distrus tehnocrații și agricultura. Unde sunt vremurile când eram grânarul Europei? Oh, wait!”

Paul Gaffet, analist la Offre & Demande Agricole, estimează că în sezonul 2016-2017 recolta de grâu a Franţei ar putea scădea cu 26%, până la 30,4 milioane tone. Gaffet a adăugat că producţia ar putea fi chiar mai mică decât prognozele actuale, astfel că traderii vor fi nevoiţi să importe grâu de calitate din ţările din sudul Europei pentru a creşte potenţialul de export al Franţei.

La rândul său, Nicolas Ferenczi, economist şef la principala asociaţie a producătorilor francezi de grâu, AGPB, a declarat că în mod normal Franţa importă 200.000 până la 400.000 de tone de grâu pe an, fie din ţări europene, fie din Canada, din cauză că aceasta nu cultivă grâul de calitate ridicată de care este nevoie uneori pentru a produce pâine.

Chiar dacă a recunoscut că este posibil ca şi în acest an să fie nevoie de importuri, Nicolas Ferenczi a adăugat că, deocamdată, este prea devreme să spună dacă acestea vor fi mai mari decât media, deoarece totul depinde de programul de exporturi.

În timp ce analiştii îşi reduc estimările pentru recolta de grâu a Franţei, prognozele referitoare la producţia din regiunea Mării Negre continuă să fie îmbunătăţite. Potrivit directorului general al Institutului pentru Studii Agricole din Rusia (Ikar), Dmitry Rylko, în sezonul 2016 – 2017 Rusia va recolta o cantitate record de 69 de milioane de tone de grâu.

De asemenea, recolta de grâu a Ucrainei va fi mai mare decât se estima anterior, a anunţat firma de cercetare de piaţă UkrAgroConsult.

Productivitatea grâului românesc a fost în luna martie a acestui an la 3,81 tone/hectar, în scădere cu numai 1% față de rezultatul din sezonul trecut, arată prima prognoză de productivitate a Comisei Europene. Randamentul estimat în prezent în România este cel mai mare nivel prognozat de Comisia Europeană în această perioadă în ultimele nouă sezoane, interval pentru care autoritățile de la Bruxelles au date public disponibile. Obținerea unei recolte medii finale de 3,81 tone/hectar pentru grâu, ar marca a doua cea mare productivitate pentru grâul românesc din ultimele 26 de sezoane agricole.

Principala țintă de export extracomunitară a României o reprezintă Egiptul, cel mai mare consumator mondial.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.