România aderă la Convenţia anti-mită. Ce înseamnă

Guvernul a aprobat  joi un proiect de lege pentru punerea în aplicare a Convenţiei anti-mită, obiectiv asumat în procesul de aderare la OCDE, prin care se instituie infracţiunea de mituire a funcţionarilor publici străini.

„Punem azi în aplicare Convenţia anti-mită, angajament esenţial asumat anul trecut de România în procesul de aderare la OCDE. Aliniem acum legislaţia naţională la prevederile acestei convenţii. Prin adoptarea proiectului de lege, se instituie infracţiunea de mituire a funcţionarilor publici străini”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern.

Proiectul de lege supus aprobării în Guvern incriminează la articolul 3 alineatul (1) „fapta persoanei care, direct sau indirect, promite, oferă sau dă unui funcţionar public străin, pentru acesta sau pentru altul, bani ori alte foloase care nu i se cuvin, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale respectivului funcţionar public străin sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, dacă fapta este de natură să îi procure acesteia sau oricărei alte persoane bani sau alte foloase sau să îi menţină asemenea avantaje în legătură cu desfăşurarea de operaţiuni economice internaţionale”.

Recomanda
Author

12 Comentarii

  1. SCRIEȚI CONCLUZIA „SUPERGENETICO-ȘTIINȚIFICĂ” OMULUI NU-ÎI-SUNT SCRISE ÎN GENOM -DEMOCRAȚIA,CINSTEA,MILA,–NICI LA ROMÂNI,NICI LA ROMI,NICI LA ALTE NEAMURI! DOAR:„FRICA PĂZEȘTE PEPENII”

  2. La circul organizat cu lumini,galagie si droguri se duc cu sutele de mii! Cand e vorba de d3mocratie,pauza!

  3. Pare că vor să mai înființeze o instituție în Romania care sa fie asociată OCDE dar salarii uriașe, în viitor pensii nesimțite.

  4. Ei la UE au mituitorii in cladirea de langa PE… semneaza condica la ora 8 ca sa ia miile de euro salariu, dupa care se duc sa ia micu dejun in cladirea corporatiilor de peste drum. Dar de, nu e mita, e lobby… e lobby ca puradelu’ are 4 ani de bursa la o facultate asigurati, e lobby ca nevasta specializata in stat picior peste picior si baut cafea e invitata la un forum de 5 zile platit de Pfizer… etc

  5. Nu, zău! Cu o hârtie oare ștergi ” Istoria ” ( nu se mai numește ” Istoria României” , ci simplu : ” Istoria ” !!! ) o tradiție de secole în care rumânii se descurcă de la mic la mare cu așa – numita … șpagă! Doar Dulap-Mare a agonisit 6 case ( mai mult decât Năstase ) prin ” meditații” !!! Bine ar fi să mediteze pururea și în veci la …mititica și nu într-un palat pe Kiseleff de 10 mil. euro (!!!) … P.S.Ieri într-un articol se menționa că un director de la un ” Institut de cercetări în silvicultură” încasează 36.000 euro NET ( deci , dacă este adevărată știrea , asta nu-i de la guwern ca și MITĂ!?? ) ! Ăsta cred că ” cercetează ” dacă mai rămân ceva arbori în urma jafului forestier al austriecilor !!!… Deci , așa se fură cu ACTE LEGALE in ” our democracy ” cu zeci de institute și instituții ( SPECIALE ) !!!

  6. trimite-l pe Ciolacu sa le explice de vanatoarea de ursi, deturnare de fonduri obtinute in urma taxei pe vanatoare,ptr campanii electorale! 😀
    coruptia ucide ursi si trimite lemn maruntit austriecilor sa faca mobila din rumegus , vandut la pret de 100 ori mai mult

  7. Vorbiti pe nas, fiul jandarmului mondial a luat mita in Ukraina !!! Despre mita vorbesc doar cei care n-au apuca inca s-o incaseze. Severin, de exemplu.

  8. Legea asta ar putea fi in favoarea functionarilor corupti. Pana acum, mituitorul putea reclama ca a dat banii degeaba sau ca i s-au pretins bani pentru etc. si sa scape de acuzarea de mituire sau tentativa. Legea asta va pune capat autodenunturilor, in beneficiul mituitilor, asa cum se doreste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.