Prețul mediu al motorinei a crescut în România cu 7,5% într-o singură săptămână, cel mai mult dintre țările europene analizate. Majorarea a avut loc deși România extrage țiței și dispune de rafinării. Asociația Energia Inteligentă (AEI) susține că evoluția piețelor internaționale nu explică în totalitate prețul de 10,65 lei pe litru.
România a depășit Croația, unde motorina s-a scumpit cu 7,4%. În Spania, creșterea a fost de 4,7%, iar Polonia de 3,9%. Bulgaria a înregistrat o majorare de numai 2,3%. Cotația motorieni mediteraneene a urcat 11,86% în același interval. Această evoluție pune presiune asupra prețurilor, dar nu explică diferențele mari dintre state, arată analiza AEI.
Țările dependente de importuri au avut creșteri mari
România are cea mai mare contribuție a țițeiului extras intern dintre țările incluse în analiză. Aproximativ 19% din motorina consumată este produsă din țiței extras în țară. Alte 59 de procente provin din motorină obținută din țiței important. Importurile directe de motorină acoperă aproximativ 22% din consum.
În schimb, unele state dependente aproape integral de importuri au avut scumpiri mult mai mici. În Irlanda, unde 91% din consum este acoperit prin importuri directe, prețul a scăzut cu 0,2%. Estonia și Letonia au înregistrat creșteri de 2,5%, respectiv 2,1%. În Germania, unde dependența externă totală ajunge la circa 98%, motorina s-a scumpit cu numai 1%.
Ungaria are o structură de aprovizionare apropiată de cea a României. Cu toate acestea, prețul mediu al motorinei nu a crescut în perioada analizată. AEI consideră, astfel, că dependența de importuri nu poate explica recordul înregistrat de țara noastră.
Diferență de 45 de bani între prețul calculat și cel de la pompă
Prețurile de la pompă sunt stabilite, de regulă, în funcție de costul de înlocuire. Acesta reprezintă suma care ar trebui plătită pentru cumpărarea produsului în prezent, nu costul istoric al țițeiului. AEI atrage atenția că motorina aflată deja în rafinării, depozite și benzinării a fost produsă din țiței cumpărat anterior. O parte a fost achiziționată la cotații mai reduse.
Potrivit calculelor asociației, un preț maximal justificabil ar fi de circa 10,20 lei pe litru. Față de prețul de 10,65 lei, rămâne o diferență de 45 de bani. Aceasta ar putea fi explicată prin transmiterea rapidă a scumpirilor și întârzierea ieftinirilor. Alte ipoteze sunt anticiparea unor intervenții ale statului sau păstrarea prețului la un nivel avantajos pentru companii și buget.
AEI precizează că un interes comun între state și benzinari poate fi o ipoteză. Analiza indică însă o coincidență de interese pe termen scurt.
„Când cotațiile scad, ni se explică faptul că există stocuri cumpărate scump, întârzieri logistice și un ciclu de rafinare care durează. Când cotațiile cresc, stocurile vechi, ciclul de rafinare și întârzierile dispar brusc din explicații.
Scumpirea circulă cu viteza internetului. Ieftinirea vine cu viteza cisternei”, se arată în analiza AEI.
Cât încasează statul din prețul mai mare
Din diferența de 45 de bani, statul ar încasa suplimentar 7,8 bani din TVA pentru fiecare litru vândut. La nivelul actual al consumului, suma ar ajunge la aproximativ 186 milioane de lei pe lună, dacă prețul se menține, potrivit calculelor AEI. Câștigul bugetar ar putea fi însă anulat de efectele economice ale scumpirii. Un preț mai mare al motorinei ridică cheltuielile de transport și se transmite în prețul alimentelor și al bunurilor.
Scumpirea poate alimenta inflația, reduce consumul și investițiile și crește cheltuielile instituțiilor publice. De asemenea, poate afecta profitabilitatea companiilor și încasările statului din alte taxe.
Pe termen scurt, prețurile mai mari aduc însă venituri rapide din TVA. Totodată, Guvernul poate atribui scumpirea pieței, fără să reducă imediat taxele aplicate carburanților. Ulterior, autoritățile ar putea anunța reduceri de accize sau forme de ajutor pentru anumite categorii. În acest scenariu, statul încasează mai mult în perioada scumpirilor și returnează doar o parte din bani sub forma unor măsuri de sprijin, susține AEI.
Asociația concluzionează că presiunile internaționale explică doar o parte din creștere. România dispune de țiței extras intern, rafinării și o pondere relativ redusă a importurilor directe de motorină, dar a înregistrat cea mai mare scumpire dintre statele analizate.
institutiile care trebuie sa protejeze cetatenii? Ce fac bugetarii care sunt platiti din bani publici sa protejeze populatia? Ei stiu nu mai sa ceara si sa puna de greve, dar sa faca ceva pentru cei pentru care sunt platiti nu. Bugetarii au creat cea mai cumplita coruptie, marimea spagi depinde de cat de sus esti in lantul trofic. Bugetarii sunt de vina pentru abandonul scolar si rata uriasa a analfabetilor functionali. Politia si magistratii ung rotitele coruptiei.
Conducatori ilegitimi, incompetenti, hoti, tradatori = puscariabili!
despicati firul in 4… STATU nu o sa strambe NICIODATA din nas cand preturile la carburanti sunt mari, pentru ca incaseaza bani in bugetul gol. si iobagu’ e prea prost sa inteleaga ca indiferent ca plateste la pompa sau plateste in inflatie, EL e ala care finanteaza regimul de capuse