Nu se mai prelungește memorandumul cu KazMunaiGaz

România cere din nou banii din datoria istorică a Petromidia

Guvernul României a anunțat prin vocea ministrului Energiei, Toma Petcu, că nu va prelungi memorandumul cu KazMunaiGaz, proprietarul rafinăriei Petromidia, aprobat prin hotărâre de Guvern în 2014, și în acest fel compania petrolieră va trebui să-şi plătească restul din datoria istorică către statul român. „Atunci când am preluat mandatul (ianuarie 2017, n.r.), în luna a treia expira memorandumul de înţelegere. Am prelungit încă şase luni, până în luna a noua. Am considerat că şase luni vor fi suficiente pentru a se finaliza negocierile. Am constatat în această perioadă că este foarte greu. Cred că în februarie am scris atât DNA, cât şi DIICOT, am cerut informaţii legate de dosarele în care sunt anchetate companiile Rompetrol, pentru a ne lămuri foarte clar care este stadiul, ce culpabilităţi sunt. Am primit răspuns din partea acestor instituţii, dar am considerat că nu sunt foarte lămuritoare şi am făcut un material transmis către CSAT”, a declarat ministrul Petcu.

Suma în discuție este de 532 milioane de dolari. Datoria istorică a Petromidia a fost de 603 milioane dolari, bani care trebuiau plătiți de acționarul majoritar al Petromidia până la 30 septembrie 2010. Kazahii de la KazMunaiGaz au rambursat doar 71% cât să rămână acționari majoritari, forțând astfel statul român să redevină acționar la rafinărie după zece ani. Oficialii statului au respins această mișcare și au recurs al diverse metode pentru a recupera toată suma, inclusiv urmăriri penale, sechestru pus de DIICOT etc. După mai multe procese, în 2013, Guvernul României semnează un memorandum cu proprietarul grupului Rompetrol prin care se sting toate litigiile, şi în urma căruia KMG se oferă să plătească 200 de milioane de dolari pentru achiziţia a 26,7% din acţiunile statiului la Petromidia. Ministrul Petcu a declarat că în ședința CSAT de acum o lună a răspuns că, dacă Guvernul şi Ministerul Energiei nu au considerat necesar să informeze şi să ceară un punct de vedere în 2014, când a fost aprobat memorandumul prin HG, nici acum nu are competenţe să se pronunţe. „Ba mai mult, începând cu luna a noua, s-a început urmărirea penală în dosarul DIICOT în ceea ce priveşte speţa Rompetrol. Anul trecut, în 2016, Ministerul Energiei s-a constituit parte civilă în acest dosar, iar Ministerul de Finanţe s-a constituit, de asemenea, parte civilă cu suma de 225 de milioane de euro”, a mai spus Petcu.

Joi, 9 noiembrie 2017, premierul Mihai Tudose a avut la Palatul Victoriei o întâlnire cu o delegaţie a KazMunaiGaz, proprietarii grupului Rompetrol şi cea a companiei chineze CEFC, companie care va prelua pachetul majoritar al KMG International. În cadrul întâlnirii, la care au participat şi miniştrii Energiei, Economiei şi Finanţelor s-a discutat despre viitorul Memorandumului semnat în 2013 între statul român şi compania KMG. În urma discuţiei, Guvernul României a comunicat KazMunaiGaz că pentru a putea discuta o nouă prelungire a prevederilor Memorandumului încheiat în urmă cu 4 ani, trebuie să fie îndeplinite două condiţii: achitarea datoriei istorice a companiei faţă de statul român şi soluţionarea cauzei de către justiţie’, se menţionează în comunicat. Conform sursei citate, premierul Mihai Tudose a subliniat că cele două condiţii trebuie întrunite cumulativ, altfel statul român nu va mai putea lua în calcul înţelegerea din 2013. În schimb, Azamat Zhangulov, senior vicepreşedinte al KazMunaiGaz, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că au primit confirmarea de la reprezentanţii Guvernului că, lucrurile vor fi accelarate şi „vom vedea soluţii rapide” în privinţa memorandumului. Conform acestuia, documentul prevede, pe de o parte, vânzarea de către stat a unei participaţii de 26% din Rompetrol Rafinare, pe care KMGI s-a angajat să o achiziţioneze cu 200 de milioane de dolari. „Ne păstrăm acest angajament. Comisia de privatizare a reînceput în urmă cu două luni procedura de scoatere la vânzare a acestor acţiuni”, a spus Zhangulov. Tot în cadrul memorandumului a fost convenită înfiinţarea unui fond comun de investiţii în domeniul energiei în valoare de un miliard de dolari.

Povestea datoriilor

Totul a început în 2000, atunci când The Rompetrol Group NV, companie controlată de politicianul și omul de afaceri Dinu Patriciu, a cumpărat un pachet de acțiuni de 69,99% din capitalul Petromidia cu 50,52 milioane de dolari. Una dintre condiţii a fost aceea ca noul proprietar să primească facilităţi la plata datoriilor istorice pe care le avea societatea de la Năvodari. Documentele fostei Autorităţi pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului arătau la vremea respectivă că „situaţia economico-financiară a SC «Petromidia» SA este dificilă, având miliarde de lei datorii”, dar şi că noul proprietar “a fost singurul ofertant care s-a angajat să aducă un capital de lucru de circa 600 de milioane de dolari şi să realizeze investiţii de aproximativ 225 de milioane de dolari pe o perioadă de 5 ani”. Prin contractul respectiv, cumpărătorul se obliga să plătească eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, obligaţiile restante la bugetul de stat.

Trei ani mai târziu, rafinăria avea datorii la stat de peste 2 miliarde lei (circa 603 milioane de dolari). Guvernul Năstase aprobă o ordonanţă de urgenţă prin care întreaga sumă este transformată în obligaţiuni, cu scandenţa la 7 ani.

În 2007, defunctul Dinu Patriciu vinde 75% din grupul Rompetrol firmei KazMunayGas din Kazakhstan şi ulterior şi restul.

Până la data scadenţei, 30 septembrie 2010, Rompetrol Rafinare a răscumpărat obligaţiuni de 71 milioane dolari. În acelaşi an, contrar înţelegerii din urmă cu şapte ani, Adunarea Generală a Acţionarilor a aprobat conversia în acţiuni a obligaţiunilor nerăscumpărate. Statul s-a văzut astfel în braţe cu un pachet de 44,69% din acţiunile Rompetrol Rafinare, în contul datoriilor. Statul a contestat în instanţă această decizie, solicitând toţi banii. Într-un final, acceptă realitatea şi după zece ani de zile, un reprezentant al statului român a participat la o şedinţă AGA Rompetrol Rafinare.

După mai multe procese, în 2013, Guvernul României semnează un memorandum cu proprietarul grupului Rompetrol prin care se sting toate litigiile, şi în urma căruia KMG se oferă să plătească 200 de milioane de dolari pentru achiziţia a 26,7% din acţiunile statiului la Petromidia.

În ultimele zile ale Guvernului Ponta, s-a aprobat o Hotărâre prin care s-a stabilit vânzarea printr-.o metodă transparent, respectiv prin licitație cu strigare, a unui pachet de 11.775.349.451 acțiuni, reprezentând 26,6959% din capitalul social al Rompetrol Rafinare S.A. Constanța, proprietarul rafinăriei Petromidia. Potrivit Strategiei de privatizare, prețul de adjudecare al pachetului de acţiuni nu va fi mai mic de 200 milioane dolari, în caz contrar urmând a nu se finaliza vânzarea pachetului de acțiuni. Strategia de vânzare este parte a înţelegerii complexe pe care Guvernul României a agreat-o cu KayMunaiGas, acţionarul majoritar al Rompetrol Rafinare, în 2013. Astfel, pe lângă prevederea ca vânzarea acestui pachet de acţiuni să se facă cu prioritate către kazahi, la preţul de 200 milioane de dolari, cele două părţi au convenit ca restul de 18% din ceea ce deţine statul să rămână în proprietatea sa pentru cel puţin încă trei ani. O altă parte a înţelegerii este ca partea kazahă să constituie, în cel mai scurt timp, un fond de investiţii în valoare de un miliard de dolari pentru investiţii în energia din România.

Petromidia, operată acum de compania naţională petrolieră din Kazahstan, KazMunaiGas (KMG), este cea mai mare rafinărie din România, cu o capacitate de rafinare de 5 milioane de tone pe an. KMG a semnat, recent, un acord cu compania chineză CEFC, prin care grupul Rompetrol, adică cele două rafinării, Petromidia şi Vega, alături de reţeaua de 1.100 de puncte de alimentare cu carburanţi, vor fi cumpărate de chinezi, pentru 680 de milioane de dolari. Zhangulov a mai spus că tranzacţia prin care compania chineză CEFC preia 51% din acţiunile KMGI va fi finalizată în această lună, în prezent derulându-se ultimele detalii tehnice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Cosmin Pam Matei 4565 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.