România împrumută o sumă uriașă de la UE

Guvernul României a aprobat în ultima ședință Memorandumul privind încheierea Acordului de împrumut dintre Uniunea Europeană și România, în valoare de 4,099 miliarde de euro, în cadrul instrumentului european de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de șomaj într-o situație de urgență ca urmare a apariției epidemiei de COVID-19 (SURE).

Împrumutul a fost acordat la cererea părții române, transmisă Comisiei Europene, în baza Memorandumului din data de 7 august 2020, privind acordul de principiu al Guvernului pentru contractarea acestui împrumut. Ministerul Finanțelor susține că împrumutul va susține măsurile adoptate de Guvernul României, în contextul generat de criza COVID-19, în perioada februarie – august 2020, menite să protejeze angajații și persoanele care desfășoară o activitate independentă, cu scopul de a reduce incidența șomajului și pierderea veniturilor. Dintre aceste măsuri, eligibile în cadrul instrumentului SURE, conform evaluării Comisiei Europene enumerăm șomajul tehnic, programul de muncă flexibilă, alte astfel de scheme destinate unor categorii de liber profeșionisti a căror activitate a fost redusă/întreruptă urmare a pandemiei COVID-19, precum și sporuri și alte măsuri similare acordate personalului medical pentru recunoașterea meritelor acestora.

Perioada de tragere a sumelor împrumutului este de 18 luni de la data intrării în vigoare a Deciziei Consiliului Uniunii Europene (respectiv până la sfârșitul lunii martie 2022); împrumutul poate fi disponibilizat în maximum 8 tranșe. Valoarea tranșelor și calendarul de disponibilizare vor fi stabilite de Comisie, prin consultare cu statul membru. Maturitatea medie a împrumutului este de 15 ani. Împrumutul va fi acordat în aceiași termeni financiari în care Comisia s-a împrumutat de pe piață pentru disponibilizarea acestuia, la care se adaugă eventuale costuri/cheltuieli efectuate de Comisie pentru contractarea respectivei finanțări. Având în vedere reputația Uniunii Europene, susţinută și întărită în cadrul acestui instrument prin mecanismul de garantare de către statele membre, împrumutul contractat va fi la costuri avantajoase.

Din partea României, Acordul de împrumut va fi semnat de ministrul finanțelor publice. După semnarea de către ambele părți, Acordul de împrumut va fi supus aprobării, conform legislației în vigoare, prin act normativ cu putere de lege.

Alături de țara noastră au mai primit bani alte 14 state, suma totală ridicându-se la 81,4 miliarde de euro. România a împrumutat a cincea cea mai mare sumă. Italienii au luat 27,4 miliarde de euro, spaniolii 21,3 miliarde de euro, polonezii 11,2 miliarde de euro iar belgienii 7,8 miliarde de euro.

Oficialii Comisiei Europene susțin că sprijinul financiar va fi furnizat sub formă de împrumuturi acordate în condiții avantajoase de UE statelor membre. ”Aceste împrumuturi vor ajuta statele membre să facă față creșterilor bruște ale cheltuielilor publice pentru menținerea locurilor de muncă. Mai exact, împrumuturile respective vor ajuta statele membre să acopere costurile legate direct de finanțarea sistemelor naționale de șomaj tehnic și a altor măsuri similare puse în aplicare ca răspuns la pandemia de coronavirus, în special pentru lucrătorii independenți”, afirmă reprezentanții Bruxelles-ului.

Instrumentul SURE poate oferi sprijin financiar în valoare totală de până la 100 de miliarde euro tuturor statelor membre. Propunerile înaintate de Comisie Consiliului cu privire la deciziile de acordare a unui sprijin financiar se ridică la 81,4 miliarde euro și vizează 15 state membre. Portugalia și Ungaria au prezentat deja cereri oficiale care sunt în curs de evaluare. Comisia se așteaptă să prezinte în scurt timp o propunere de acordare de sprijin pentru Portugalia și Ungaria. Statele membre care nu au introdus încă cereri oficiale mai au încă posibilitatea de a face acest lucru.

Împrumuturile acordate statelor membre din cadrul Instrumentului SURE vor fi susținute de un sistem de garanții voluntare din partea statelor membre. Comisia se așteaptă ca procesul de finalizare a acordurilor de garantare încheiate de statele membre cu Comisia să fie finalizat în scurt timp.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4563 Articole
Author

11 Comentarii

  1. Inflatie nu inseamna doar afectarea veniturilor ci si afectarea tuturor economiilor personale ale oamenilor… Asadar daca preturile se vor dubla atunci orice persoana care economisit echivalentul salariului pentru un numar de luni de munca va avea o putere de cumparare redusa la junmatate…se poate spune ca prin inflatie i-a fost „furata” jumatate din munca economisita…. iar pe viitor va trebui sa castige sau sa munceasca de doua ori mai mult pentru a putea achizitiona escat acelasi cos de produse si servicii ca inainte de inflatie… Capitalismul bazat pe tiparirea de bani si generarea de inflatie nu reprezinta nimic altceva decat un furt permanent al economiilor si muncii oamenilor…. stimuleaza iresponsabilitatea autoritatilor care irosesc permanent resursele publice …. Capitalismul genereaza o alergare permanent dupa fantasmagorica fata morgana a imbogatirii personale… in vreme ce se alege praful de economia si resursele celor care aduc nisipurile desertului peste toate tarile unde se guverneaza cu „tiparnita de bani” si indatorarea pana la ingenuncherea natiunilor…

  2. Au terminat de furat toate împrumuturile care au depășit orice in istoria post decembristă, acum merg la fonduri externe. Mama daca era PSD din iad se auzea cum au dus țară la sapa de lemn, așa ei sunt Salvatorii. 😀 plătesc copii noștri

  3. Unii imprumuta , cu nepasare si fara vreo raspundere , in numele si pe spatele poporului roman ! Nu este normal ,ca cei care fac astfel de imprumuturi ,sa dea socoteala poporului , cum sunt folositi acesti bani , pana la ultimul banut ? Nuuuu, nici vorba ; adica, cum sa dea socoteala prostimii ? Treaba prostimii este sa plateasca si atat ! Fara niciun fel de intrebari! Bravos natiune , halal sa-ti fie !

  4. Cu alte cuvinte am rupt cuiu’.Vai de copiii,nepotii si stranepotii nostri si vai de noi.

  5. 15 miliarde + 4 miliarde , numai in acest an.
    Fain. Cine plateste polita?

  6. Pai, bine, dar Basescu n-a-mprumutat deja 100 de miliarde? Si unde-s?

  7. Stie Udrea (dar si petrovul obosit) si clentii pedeleului securist. Oricum i-au mancat de mult.

  8. Nu Romania imprumuta aceste sume uriase de bani, ci guwernele de netoti si de nefartati aranjate sa dirijeze Romania!
    Ministerul de Finante a fost si este condus politic,de politruci iresponsbili, nu de oameni care pricep filosofia „capitalismului financiar”, cel care a destabilizat aceasta Tara doar in 3 decenii si a facut din populatia ei o masa de datornici vanduti marilor camatari transnationali…

  9. Nu Romania imprumuta suma uriasa de la U.E ci puscariabilii de la gruparea de mare criminalitate socio economica PNL/Orban/Catu. Au nevoie de bani pentru a mitui in continuare jandarmii lui Velea, procurorii ce sunt parte in procesul electoral la alegerile parlamentare, dupa modelul deja clar vazut de milioane de romani la sectorul 1 al capitaei, unde Clotilde Armand a fost ajutata sa substituie saci cu voturi legal exprimate cu voturi fabricate la sediile USR,PNL ,ori poate chiar la PICJ, ori in palatul Cotroceni.

  10. Incepe competitia la tiparit hartie intre Banca Centrala Europeana si Federal Reserve Board…
    Securistanule numele tau este hiperinflatie…
    Terenurile agricole si metalele pretioase sunt unicele lucruri de valoare reala.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.