România, între Washington, Tripoli, Sarkozy şi Severin

Recentele evenimente ce se derulează în Libia au făcut posibilă o evaluare a situării României. În lume şi la ea acasă. Dacă antipatia dintre preşedintele Franţei şi cel al României poate fi înţeleasă până la un punct, ea nu poate fi acceptată dincolo de alt punct. Nu mai este vorba de orgolii (româneşti) sau cocoşeli (franţuzeşti). Ci de interesele României. Reuşim şi de această dată să fim peste tot şi niciunde. Axa Washington-Londra-Bucureşti nu mai funcţionează. Pe principiul, vechi şi experimentat deja pe plaiurile străbune, las-că-merge-şi-aşa, am reuşit să ne situăm niciunde. Nici cu NATO, nici cu aliaţii occidentali -susţinuţi parţial şi de ţările arabe -, nici cu Libia lui Gaddafi. De unde, e drept, avem de obţinut nişte zeci de milioane de dolari, de unde au venit deja destui dolari în ultimele decenii când Ceauşescu făcea balet şi cu ţările arabe, şi cu Israelul. Dacă petrolul are miros, armele nu au. Jocul dublu uneori se plăteşte scump. Chiar dacă pe moment se pot obţine beneficii din mai multe părţi.

Bun, ce face România, acum?

Şade. S-a pliat pe rezoluţia ONU, oficial am avut o reacţie – cu întârziere – a preşedintelui şi aşteptăm să vedem ce se mai întâmplă. Faptul că am evacuat nişte cetăţeni români aflaţi în zonele de conflict din Libia nu înseamnă mare lucru. „Suntem pe recepţie”, declara senin ministrul nostru de Externe. Cam puţin, am zice noi. Sigur că nu aveam capacităţi militare să intervenim în Libia. Dar nici o situare politică să nu fie alături de aliaţii noştri? Politica struţului nu e va da roade. Şi nici jocul la două capete. Nicolas Sarkozy a preluat comanda forţelor aliate din motive foarte clare. Dacă erau puse în faţă SUA şi NATO, beleaua şi înjurăturile lumii arabe veneau către Obama, SUA şi Israel. Aşa vor fi luaţi la trei păzeşte şi înjuraţi Carla Bruni şi Sarkozy. Iată că visul lui De Gaulle se împlineşte după multe decenii. Franţa joacă un rol de frunte şi cumva acţionează independent de ce decid liderii NATO. Chiar dacă forţele aliate acţionează unitar de la un centru de comandă din Germania. Nota bene, care nu e parte la conflict. Cumva de înţeles, se respectă politica externă germană de după cel de-al Doilea Război Mondial. Şi dacă în Libia şi prin ţările arabe – ultimele intrate în joc Bahrain şi Oman – se joacă o carte mare, legată de petrol şi democraţie, noi o ţinem langa cu alegerile din PDL, controalele ANAF şi divorţul soţilor Columbeanu. Incidentul în care este implicat europarlamentarul român Adrian Severin lasă un gust amar. O asumare a erorii şi o demisie de onoare ar mai estompa din gogomănia făcută. Dar la noi merge şi aşa, o să treacă trei zile, o să funcţioneze lanţul slăbiciunilor şi toate se uită.

Despre ce era vorba? Unde este situată România şi ce face ea? Aşteaptă iar o delegaţie de la FMI şi se pregăteşte deja de sărbătorile pascale. E bine, de ce să-L mâniem pe Bunul Dumnezeu.