România, la capăt de linie

Foto ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Componența Guvernului instituie fărădelegea drept normă de conduită a omului politic. Ceea ce a stat zeci de ani în umbră și prezumții azi iese în față printr-o mișcare firească, în consecință. ­Programul de guvernare nici nu mai contează, ­oricare ar fi. S-ar putea preciza că este unul identic celui propagat de partidul unic; minunat, însă lipsit de orice contextualizare ­democratică, reformistă. Guvernul sezonier își ­propune să fie un fel de centru coordonator, de parcă ar reprezenta o cu totul altă țară. De aici până la militantismul totalitar e un pas, care nu este exclus să fi fost făcut deja.

Complicitatea președintelui Iohannis la o asemenea creionare a autorității guvernamentale nu poate fi pusă sub semnul epuizării strategice a resurselor de reprezentare a PSD. Dependența politică de un asemenea partid și alianță arată o captivitate extinsă a multor parveniți politic. Președintele a luat locul unor fețe în sutană preoțească, „sfințind“ bolizii pe patru roți, aparținând unor gorile ieșite din somnul electoratului, când nu ridică buchetul de busuioc în fața aleșilor aflați în extazul puterii mafiot atotputernice.

Votul de încredere acordat unei asemenea echipe pune capăt caricaturalei democrații parlamentare, arătând deja inutilitatea sau relativitatea procedurii dramatic compromise. Situația de acum nu reprezintă o noutate, însă forțarea actuală a limitei arată complexitatea acțiunii, cât și protecția externă. Cum pot ajunge în guvern persoane care au delapidat economia? Chiar dacă avizele speciale au fost trecute în derizoriu, tocmai prin istoricul încrengăturilor dintre SRI și corupția generalizată, criza privește implicit, cu prioritate, și sfera serviciilor. Busuiocul din Parlament lasă o țară fără minime elemente morale.

Cu un asemenea Guvern, imaginea României politice și-a atins stadiul de documentar sau serial de televiziune. Revenirea la totalitarismul lipsei de alternativă și la standardizarea abuzului a devenit o realitate curentă, pregătită minuțios după 1989. Guvernul Dragnea – Dăncilă va avea o popularitate asemănătoare tovarășului și tovarășei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Ioan Vieru 1335 Articole
Author

12 Comentarii

  1. Domnule Vieru, vă rog să imi permiteti să vă adresez aprecierile pentru inteligența abordărilor dvs. Sunt însă obligat să vă sugerez o perioadă de pauză, un concediu absolut meritat și foarte, foarte lung din realitatea vulgară. Deși urmăresc cu interes articolele dvs., nu-mi amintesc să vă fi manifestat la fel de critic in perioada imprumutului de 20 de miliarde de euro(și pentru că tot veni vorba, v-ați lămurit până astăzi unde s-au dus banii? Sau a reducerii salariilor cu 25% și a pensiilor? Aaaa, pe pensii și salarii! Chiar suntem cu toții idioți?!) Și chiar ați devenit fan celui mai incolor, inodor și insipid individ din lume împins în cea mai înaltă demnitate de forțe oculte, într-un stat aflat în cea mai gravă criză a identității sale? Și n-ar strica să citiți și articolele maeștrilor Cornel Nistorescu și Ilie Șerbănescu și să meditați la ce se întâmplăm în realitatea vulgară, în România…

  2. Bine domnule Vieru, aveti dreptate! Dar, care-i alternativa? PDL-ul coafat in PNL? Adunatura numita USR? Trei muste PMP ale basescului? Marea nenorocire a acestei tari e ca si-a distrus elitele, oamenii de calitate sunt marginalizati, iar in locul lor s-au infipt scursorile fara educatie, fara morala, fara studii adevarate. Poporul e imbecilizat si bombardat cu false probleme, speriat cu calamitati, scumpiri si cancanuri, cu subcultura si cu lozinci. Nu vad cum putem iesi din acest marasm. Structurile de forta vor sa-si pastreze privilegiile cu price pret, chiar cu pretul tradarii de patrie, iar strainii se folosesc de aceste structuri ca sa stoarca si ultima picatura. Ma rog, astea sunt vorbe mari. Mai pe scurt, suntem in … pana la gat.

  3. O fotografie extrem de suggestiva,merita un Pulitzer ca focu!Tovarasul cu mana in ceea ce zice el ca e buzunar,cealalta mana lasata sa flexeze liber,a relaxare si visare, asediat de iubitele tovarase din PSD adunate ciucure pentru adulat,nu pentru a cersi vreun post ministerial contra prestatii,ci pur si simplu,omeneste,natural si din inima!Masculul Alfa a gonit din poiata alde grindeanu,tudose si altii care ravneau la adulatul femelelor de partid,certandu-i cu buzduganul ceex!!

  4. Ma uit la poza din articol si parca vad cocoșul din ograda, urcat pe gard si privindu-si gainile din „subordine” ! Care cotcodacesc fericite, asteptind citeva boabe si, cine stie ?, poate binevoieste „Cocosila” sa si calce vreuna … Ma rog … gaina Viorica s-ar putea sa se pregateasca pentru supa …

  5. M-a apucat rasu/plansu uitandu-ma la fotografie.

    Geniala!

    Vai de noi…

    • Coane Alistar, cel care poarta acest nume in CSM iti da clase si nu e un misogin, daca nu cumva ai alte aplecari
      in ale libido-ului! Cae sa mai spunem de manifestarile tipice alora „veseli” demonstrate de „rasu/plansu

  6. Zicera domnului Ioan Vieru:” Guvernul Dragnea – Dăncilă va avea o popularitate asemănătoare tovarășului și tovarășei ” este precum ” hai sa ne ceva moderabil in ploaie vantul sa ne sufle undeva, sa ne scarpinam la ceva moderabil si apoi sa o pornim la drum ” ! Un articol care se vrea a fi o bajocura la adresa actualei Puteri PSD-ALDE dar vorba unora prin comentarii: ” ce pui in loc ?”, probabil ca tot ceva moderabil poti sa pui in loc, asta apropos de Opozitie si caricaturile politice parcate in zona, din sila nu ii ami amintesc … ! Cred ca este un articol care putea sa nu fie scris, nu pierdem, nu castigam nimic daca il citim, traim in ROMANIA !

  7. Guvernele Dragnea arata precum Consiliile judetene din sudul subdezvoltat sau Moldova saraca: cucoane coafate si tapate, care suplinesc creierele mici….

    • Creierul tau securista „lili” incape intr-un ou de…bibilica, clocit!!!

  8. Ioan Vieru ,,,Un ziarist cu har si curaj ! Sunt o raritate ziaristii care mai au astazi curajul , sa scrie ceace vad cu adevarat ! Mii de felicitari , d.le ZIARIST !….Poza este pur si simplu , infioratoare !

  9. Se pare ca autorul a fost chemat la raport de a coborat atat de jos stacheta!!! Simt un sentiment porofund de jena,
    mai ales ca il insotisem intr-o revenire din „dreptacia” inceputurilor! O asemenea analiza nu numai ca nu se inscrie
    in stilul ultimelor, dar e mai mult decat impardonabila. Simt o dezamagire incomensurabila, chiar daca intre timp
    cineva a descoperit si in dulapurile acestei rubrici…scheleti, caci altfel nu se explica, trecand deja o luna de la
    instalarea noului guvern…Pacat! Aici ma despart de inca o voce care parea sa dea sperante!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.