„România nu dă doi bani pe noi!”

Reporterul Cotidianul.ro a stat de vorbă cu mai mulţi studenţi pentru a a ne face o idee despre ce îi aşteaptă pe aceşti tineri, cum văd ei următorii ani şi ce speranţe le dă statul.

Fie că sunt la facultăţi particulare ori de stat, studenţii din anii terminali se gândesc cu groază la ce vor avea de făcut în viaţă după ce au în buzunar diploma de absolvire. Mulţi dintre ei se gândesc să facă şi un master, urmând să se înscrie pentru doctorat. Însă studiile costă iar părinţii nu mai au posibilitatea să-i ţină pe băncile şcolii până la vârsta de 30 de ani.

“Eu am încercat să lucrez în anul doi, part-time, tocmai pentru a prinde un pic de experienţă. Dacă îmi depun CV-ul, indiferent câte studii şi participări la seminarii internaţionale am, mă vor întreba de experienţă. Păi de unde să am experienţă la nivel practic, dacă nimeni nu-mi dă o şansă. Da, am făcut practică la un cabinet particular, dar orele de practică din timpul facultăţii nu sunt luate în considerare de către angajator. Am găsit pe timpul verii să muncesc la o grădiniţă pariculară tocmai în Timişoara, cu un salariu de 700 de lei. Părinţii mei sunt din Piteşti şi nu au posibilitate să-mi plătească chirie în Timişoara. Este greu. Nu ştiu alţii cum au făcut facultatea, însă eu am învăţat pe brânci. Am realizat în trei ani aproape 100 de proiecte, cu 20 dintre ele participând la simpozioane şi concursuri internaţionale. Cu un proiect am câştigat locul doi la secţiunea Psihologie Aplicată, la The International Psychology Competition, din 2008. Şi cu ce mă ajută după absolvire?! România nu dă doi bani pe noi, aşa că o să-mi caut ceva din domeniu, în Canada”, spune indiganată Maria, studentă în ultimul an la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii Bucureşti.

Dacă mulţi tineri ar vrea să-şi urmeze drumul „ce vrei să te faci când o să fii mare”, aceştia îşi asumă un risc. Şi anume, ajung să fie nevoiţi să stea cu diploma în buzunar, fără să-i ajute în găsirea vreunui job.

“Eu am vrut să dau la Actorie. Însă ai mei mi l-au dat exemplu pe frati-miu care a terminat Filozofia şi s-a angajat într-un sfârşit ca Agent de Vânzări la o firmă mică de termopane. De mică am visat să fiu actriţă de teatru, dar părinţii m-au îndrumat către ASE. Mi-au spus că «Finanţe, Bănci» este de viitor şi nicidecum actoria, în ideea că cine mai are bani să se ducă la teatru. «O să mori de foame cu actoria ta. O să te joci de-a supravieţuitu’», aşa îmi spunea mama, care este de profesie inginer electronist. Ei bine, termin Finanţele, care ţin să-ţi spun că nu m-a atras sub nicio formă. Însă am făcut-o pentru mama. Dar mi-e groază când mă gândesc că nu am unde să mă angajez. Să zic merci, dacă prind un post de contabilitate primară. Vorbesc la perfecţie engleza, germana şi italiana, poate ăsta va fi avantajul meu, dar tot voi concura cu câteva sute de proaspăt absolvenţi”, povesteşte Crina Anghel, o tânără care vorbeşte cu regret despre visul ei.

Anunţurile de angajări au devenit un lux la noi în ţară. În cazul postării unei cereri de candidaţi pentru un post liber, aplicările sunt de ordinul sutelor, numai într-o singură zi, indiferent de domeniul jobului. Disperarea acestora, pe drept înţeleasă, a adus şi un beneficiu patronilor care speculează criza locurilor de muncă, oferind pachete salariale extrem de jignitoare.

Vlad este unul dintre aceştia şi care în vară are examenul de licenţă la Facultatea de Marketing, tot din cadrul ASE-ului. El critică condiţiile de lucru şi salariile care scad tot mai mult, din cauza patronilor care vor performanţă, ore suplimentare, însă contra unui salariu batjocoritor pentru un student care a terminat doi ani la rând cu o medie de peste nota 9.00.

„Am găsit pe un site, un anunţ de angajare pentru un post de asistent marketing, la o firmă obosită de prin Otopeni. Nu-mi este frică de volumul de muncă. Muncesc, dar nici să fiu tratat ca un sclav pe plantaţie. Aveau nişte cerinţe care presupuneau un salariu acceptabil. Practic, trebuia să fac şi Vânzări şi Marketing. Ce salariu credeţi că-mi oferea? 1200 de lei. Vroia să merg cu maşina mea peste tot, dar nu-mi deconta benzina. Patronul era un turc care s-a pricopsit de pe urma românilor, căci dacă ar fi rămas în ţara lui, avea o tarabă nenorocită în bazar. Şeful de marketing mi-ar fi fost o blondă cu nasul pe sus care nu ştia ce înseamnă «target» ori «parteneriat barter»… deci, cam astea sunt condiţiile unui job pentru tinerii absolvenţi de facultate”, adaugă Vlad.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.