România, penultimul loc în UE în topul competitivităţii economice

Într-un top privind competivitatea economică realizat de Forumul Economic Mondial (World Economic Forum), România a coborat un loc până pe poziția 78 din 144 de țări, și ocupă penultimul loc în UE, informează Mediafax.

Competitivtatea economiei româneşti este surclasată atât de ţările vecine Ungaria, Bulgariaşi Ucraina, cât şi de Vietnam, Georgia, Maroc, Columbia, Rusia, Iran, Ruanda, Peru, India, Kazahstan, Azerbaijan şi Turcia.România devansează în top state precum Muntenegru, Sri Lanka, Filipine sau Panama, fiind urmată în top de Botswana, pe locul 79.

Dintre statele UE, singurul situat sub România în top este Grecia, o economie care a pierdut circa 20% din PIB după cinci ani de recesiune, devastată de criza datoriilor de stat.

În zona Europei Centrale şi de Est, cea mai bine plasată este Austria (16), urmată de Cehia (39), Polonia (41), Lituania (45), Letonia (55), Slovenia (56), Ungaria (60), Bulgaria (62), Rusia (67) şi Slovacia (71).

Economia românească stă cel mai bine la capitolul eficienţă, pe locul 64 în lume, şi cel mai prost în ceea ce priveşte inovaţia – poziţia 106, potrivit Indicelui Global al Competitivităţii ediţia 2012-2013, publicat miercuri de WEF.

Criteriile privind eficienţa se referă la accesul la educaţie şi calificare, eficienţa pieţei de consum şi a pieţei muncii, gradul de dezvoltare a pieţei financiare, gradul de tehnologizare a economiei, dar şi mărimea pieţei interne.

Capitolul inovaţie se referă atât la aspectul implicit al inovaţiilor aduse de economia locală, cât şi la “gradul de sofisticare” a mediului de afaceri.

În privinţa cerinţelor de bază ale unei economii de piaţă, precum gradul de dezvoltare instituţională, infrastructura, mediul macroeconomic şi accesul la servicii de sănătate şi educaţie primară, România se plasează pe locul 90 în lume, potrivit raportului.

Cea mai competitivă economie din lume este Elveţia, urmată de Singapore, Finlanda, Suedia, Olanda, Germania, Statele Unite, Marea Britanie, Hong Kong şi Japonia, potrivit raportului WEF.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.