Numărul angajaților din instituțiile și autoritățile publice din România a scăzut cu peste 5.000 în primele luni ale anului 2026, potrivit datelor oficiale publicate de Ministerul Finanțelor și consultate de Agerpres.
În aprilie 2026, statul mai avea 1.274.999 de posturi ocupate, cu 5.306 mai puține decât în prima lună a anului.
Raportat la evoluția lunară, scăderea se traduce printr-un ritm mediu de aproximativ 1.700 de posturi ocupate în minus în fiecare lună. Față de martie, doar într-o singură lună au dispărut 2.462 de posturi ocupate.
Administrația publică, în ușoară contracție
Cea mai mare parte a angajaților din sectorul public, aproximativ 63,9%, activează în administrația publică centrală. În luna aprilie, aici erau 814.590 de posturi ocupate, cu 1.924 mai puține decât la începutul anului.
Dintre acestea, peste 600.000 de posturi sunt în instituții finanțate integral de la bugetul de stat, unde numărul angajaților a scăzut ușor, cu 1.185 de persoane în aceeași perioadă.
Unde lucrează cei mai mulți bugetari în prezent
Cele mai mari structuri din sistemul public rămân ministerele cu aparate extinse de personal.
Ministerul Educației conduce clasamentul, cu 293.742 de posturi ocupate, chiar dacă a înregistrat o scădere de 180 de angajați față de începutul anului.
Urmează Ministerul Afacerilor Interne cu 124.892 de posturi (minus 784), Ministerul Apărării Naționale cu 76.688 de posturi (plus 513), Ministerul Finanțelor cu 23.542 (minus 179) și Ministerul Sănătății cu 18.202 (minus 116).
Administrația locală și alte instituții au tot mai puțini angajați
Și administrația locală a înregistrat un recul, cu 460.409 angajați în aprilie 2026, adică cu 3.382 mai puțini decât în ianuarie.
În structurile finanțate din bugete locale și venituri proprii, scăderile sunt moderate, dar constante.
Per total, datele Ministerului Finanțelor indică o tendință de reducere treptată a personalului din sistemul public, cu variații de la o lună la alta și diferențe semnificative între instituții.
Află și Statul român, un „părinte“ generos la început de carieră. Mii de lei pe lună pentru tinerii de peste 16 ani. Se dau două prime plus indemnizație
Cand vor fi dati afara toti din Parlament, conducerea Primăriilor, Anaf, CCR, agentiile lipite de bugetul public, mafiotii cuplati la sistemul politic si administrativ, sefii de peste tot din Institutii, inclusiv directorii de scoli, atunci vom auzi de o reforma adevarata. Acum se plimba dintr o institutie/agentie in alta.. Degeaba dau afara pe cei de jos care fac munca executiva daca nu se dau afara sefii, smecherii din conducere si panaramele lor
Prea mulți bugetari la ce populație avem.
Prea mulți sinecuriști,amante,amanți,clanuri familiale,etc.etc.
Și ne mai mirăm de deficit mare, pensii mici etc.
Nu e absolut nici o pierdere. Dimpotrivă, ritmul trebuie accelerat drastic. O mulțime de politruci, pile, beizadele dorm pe bani multi, dublate de sporuri multiple și ridicole. Angajări cu criterii de nepotism și lingușeală politică, fără nici un criteriu de competență. Trebuie făcut curat. Nu se mai poate să ne împrumutăm să plătim salarii enorme la bugetari. Cu pensionari cam tot așa. Și stați liniștiți, nu vor pleca din țară, nu sunt obișnuiți să muncească
Cu 10.000 pe an, în 10 ani se vor împuțina cu 100.000, de la 1,3 milioane la 1,2. Aproape nimic!
E plin de bujetari…de la academicieni fara realizari pina la plimbătoare de hârtii și purtătoare de port-jartiere și costume de meci.. plătite pe bani publici sa lucreze sub birouri.
Praf in ochii fraierilor! Până nu se reduc 400.000 de bugetari , deficitul nu va scădea. Toți sunt plătiți pe baza de împrumut cu dobândă foarte mare. Ce va mai putea vinde Romania daca se împrumută sa plătească salarii bengoase tăietorilor de frunze la câini. Să vina FMI-ul să facă ordine în România?
România optimizează, nu pierde nimic! Doar nepotismul și fanariotismul pierde…
inseamna 20 000 pe an, din 1 300 000?
Va veni criza adevarata si veti vedea 5-600 000 pe an.
Cat de curând …daca se votează legea salarizării in formatul asta Jumate din personalul medical din România o să asi de-a demisia ….o sa vina Bolojan cu hoții lui sa lucreze in Spitale
O sa scadă personalul și o sa fie goale instituțiile iar noi o sa depunem totul online. Dacă ne descurcam bine, dacă nu o sa apelam la avocați sau firme de consultanta. Pe banii nostri. Lumea nu își da seama ca reducerea posturilor înseamnă trecerea in online. 😏
Cunosc un medic specialist la spitalul județean Cta care încasează „salar” brut 30.000 lei brut/ luna! Succesuri hoților care nu vreți să faceți gărzi! Mergeți în privat daca sunteți buni!
Cei din tarile evoluate cum au trecut această piedică?
Nu avem nevoie de bugetari, statul nu ma reprezinta, este cel mai mate hot
Total de acord .Oare acele posturi erau doar bugetate pentru manevre cu banii aferenti ?
Angajarile sunt blocate de multa vreme. Pleaca unii la pensie, altii demisioneaza, altii chiar mor, salariul meu e mai mic cu 1200 lei decat anul trecut,asta e politica lui bolojaf fata de romani! Dar bine ca ajuta ukraina si face autostrazi lui maia sandu! Ce mai, roman adevarat!!
Dar in 2024, 2025 cu cat va crescuse fata de 2023??Si hai pe cifre, cat este acum cu spor de scaun, de stres, de munca??
Pentru cei care ies la pensie sau care pleacă la alte societati angajările nu sunt blocate conform organigramei.
Da, este foarte bine. Bugetari cu sporuri inutile, chiar ridicole. Sporuri care nu se regăsesc în mediul privat.
Are dreptate D-l Cristescu
Dacă nu ai nevoie îți vei rezolva orice problema online. Așa este și in Franța. Aparat bugetar mic, dar totul faci singur online. Succes!
@viorica
Locuiesc in Montpellier (315 mii locuitori). Aparat bugetar mic? Mă faci să râd ! Hai să-ți povestesc, pe scurt, cum este socialismul și comunismul in Franța. Un primar, evident socialist; 26 de viceprimari (da, 26) din care 21 sunt din grupul socialiști/comuniști/ecologisti. Inca 42 de consilieri municipali și 2600 de salariați. Peste oraș vine Metropola Montpellier (200 mii de locuitori in plus din 35 de comune din jurul orasului) care gestionează doar transportul public si deșeurile. Parlament local cu presedinte, 20 de vicepresedinti si 81 de consilieri, sediu cu 5-7 etaje si lung de peste 100 metri; incă 2200 de salariați. Peste tot vine departamentul Hérault (cam 1,2 milioane locuitori) cu un consiliu constituit din 25 consilieri bărbati și 25 consiliere (evident femei); un președinte și 9 vicepreședinti alesi dintre cei 50.; sediu habar nu am cati salariati are; organigrama prevede intre 500 si 999. In care intra cei care lucreaza in prefectura si in cele 2 subprefecturi. Peste departement vine Regiunea Occitanie cu sediul la Toulouse dar care are și servicii in Montpellier. O cladire modernă la Montpellier cu 12 etaje,50m×40m. In total la Toulouse si Montpellier sunt 6600 salariati.
Nu ai nevoie de bugetari? Nici de medici, profesori, polițiști, jandarmi, pompieri, militari, fisc, de cei care contractează construcția de drumuri, administrația publică și așa mai departe?!? Fără bugetari ne-am întoarce în evul mediu. Nu se poate fără bugetari și nici fără cei din privat. Sau poate preferi un stat unde nu plătești taxe dar să dai bani la o firmă privată de securitate ca să nu-ți dea cineva în cap sau să îți fure tot ce ai, un abonament la o firmă de pompieri, taxe pentru toate drumurile (pentru că vor fi private), bani la doctor pentru orice control, școli private și așa mai departe.
Si noi trebuie sa credem minciunile si dezinformarile pe s e dra ci lor. Nici ministrii nu stiu cati bugetari au in subordine. cand a fost sa ni se spuna cati bugetari sunt in total cifrele difereau, una spunea ministrul, alta spunea secretarul de stat, alta spuna secretarul general al guvernului. Ghiorghiu, a descoperit numeroase entitati fara sedii care toaca bani de la buget si taie frunze la caini, despre care nimeni nu stiau nimic, cu cateva zeci de angajati la doi trei si toti directori. Mai sunt numeroase institutii si organizatii care au sedii din fondul RAPPS, platite de romani si care toaca fonduri de la buget iar ei taie frunze la caini. Constantinescu, Nastase au astfel de institutii si alti 1000 de pe s e dra ci, nu stie nimeni numarul lor si cu ce s eocupa, dar bani i-au.
România pierde … tot , sub Guvernul Bolojan ! Tot ! Apa , aerul … , pămîntul e deja străin … . Nici măcar numele nu ne mai rămîne . Trăiască 10% … !
Sper sa piarda si toate resturile cea.usiste ajunse saracane dupa ce toata viata au trait pe banii statului !
ai auzit vreodata in viata ta de dezmostenitii facuti membri cap , platiti cu 50 de bani pe zi si pensii de mizerie ? Au trait ei pe banii statului ?
Aia nu stiu sa scrie pe aici. In Coti scriu militienii rezervisti-legio impreuna cu generalii paraziti din 80 de ani de „pe loc repaus” !
Aduceți-l înapoi pe Ciolacu sau Grindeanu.
o fi motivul pt care langa Zoo Tg. Mures nu mai functioneaza Casuta bunicii sau cum se numea un local unde se putea servi masa intr-un mediu natural generos…padure…nu a personal primaria sau sa inchirieze acel spatiu comercial sau saracia este atat de mare ca nu ar fi avut clienti nici la o bere…
Misto, in 100 de luni, vreo 10 ani, nu mai avem bugetari. Vivat Bolo Jan si Nicolae Danutz, 10 ani guvern fara PSD !