România trece la ora de vară pe 25 martie

România va trece la ora oficială de vară din 25 martie, când ora 3.00 devine ora 4.00, circa 41 de trenuri urmând să înregistreze întârzieri, informează CFR Călători.

Compania menţioneză că trecerea la ora oficială de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare.

Trenurile de călători vor pleca din staţiile de formare după ora oficială de iarnă până în noaptea de 24/25 martie 2012 ora 03.00, care devine ora 04.00. După această oră (04.00), trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.

Trenurile de călători aflate în circulaţie între 03.01 şi 04.00 (ora de iarnă), vor circula cu întârziere. Pentru aceste trenuri se vor stabili măsuri suplimentare pentru reducerea în parcurs a acestor întârzieri. Vor fi afectate de schimbarea de oră un număr de 43 trenuri InterRegio şi 41 trenuri Regio.

Având în vedere că şi în ţările vecine această trecere se face în aceeaşi zi de duminică, 25 martie 2012, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după orariile din mersul de tren în vigoare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.