România va fi invadată la iarnă de gazul rusesc mai ieftin

Importurile de gaze naturale ale României ar putea ajunge la 40% în sezonul rece pentru că prețurile pe piețele externe sunt mult mai ieftine decât pentru gazul din producție internă aflat în depozite, susține președintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileț.

Această situație era de neconceput în urmă cu câteva ierni atunci când prețurile interne erau de trei ori mai mici decât gazul de afară. Dar din princina scăderii cotațiilor la petrol, gazul s-a ieftinit. „Preţul gazelor de import este mai competitiv, iar furnizorii se îndreaptă spre această sursă. În momentul în care preţurile sunt mici, pot intra gaze până la 40% din import.

Pentru trimestrul al patrulea din acest an, preţul de import a fost între 68 şi 72 de lei pe MWh, iar pentru trimestrul unu, estimările pentru piaţa internaţională indică un preţ de 78 de lei pe MWh, ceea ce înseamnă, în comparaţie cu preţul gazelor înmagazinate din producţia internă, o diferenţă de 20 de lei în favoarea gazului importat”, a declarat Havrileţ.

Acum, ponderea importurilor este de 30% din consumul de gaze la nivel naţional. Oficialul ANRE a arătat că tendinţele de scădere pe plan internaţional a preţului gazelor s-ar putea simţi şi la consumatorii finali, însă a evitat să ofere un procent în acest sens.”Din fericire, preţurile internaţionale ale gazelor evoluează într-o zonă mai joasă, ceea ce aduce un beneficiu pentru consumatorii din ţara noastră, în sensul cel puţin al menţinerii preţurilor la gazele naturale la nivelul actual, dacă nu o scădere nu foarte însemnată, dar totuşi o tendinţă de scădere”, a susţinut Havrileţ.

El a amintit că preţul plătit de populaţie este îngheţat la nivelul de 60 de lei pe MWh până la 1 aprilie 2017, în urma unei Hotărâri de Guvern aprobate vara trecută. „De la 1 aprilie se desfiinţează sistemul de stabilire a preţului prin HG, iar ANRE va stabili o metodologie de formare a preţului pentru consumatorul casnic, în condiţii de liberalizare. Acest lucru înseamnă că un consumator de pe piaţă, indiferent dacă este casnic sau nu, consumă un coş de gaze, unde intră gaze de import, gaze din producţia domestică curentă, precum şi gaze din depozite. Aceste trei surse formează un coş, care va fi în continuare gestionat de ANRE printr-o metodologie care va obliga furnizorii care alimentează piaţa casnică să asigure cel mai bun echilibru în sensul păstrării unui preţ cât mai mic”, a mai spus Havrileț.

Gazul din import vine preponderent din Rusia, prin cele două gazoducte: Isaccea-Negru Vodă și Medieșul Aurit. Mai există o conductă, care leagă Arad de Szeged din Ungaria, însă capacitatea acesteia este mai mică. Până la finele acestei luni va fi gata și gazoductului Giurgiu-Ruse, care va duce la diversificarea surselor de aprovizionare pentru România.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4565 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.