Roşia Montană ajunge pe lista UNESCO

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a anunțat că, în urma analizei și consultărilor, a luat decizia ca procedura de a înscrie situl Roșia Montană în lista patrimoniului mondial UNESCO să fie reluată.

Notificarea va fi depusă vineri, iar autoritățile în domeniu se încadrează în termenul necesar ca dosarul să fie discutat în ședința din această vară a Comitetului patrimoniului mondial, care va avea loc în China.

„Am decis să nu amânăm acest demers, chiar dacă termenul final este 1 februarie 2021, și asta nu doar pentru că este o prioritate asumată prin programul de guvernare al PNL, ci mai ales pentru că datoria Ministerului Culturii este să apere interesele patrimoniului cultural național. Țin să precizez că decizia a fost luată printr-o strânsă comunicare și consultare cu premierul României, domnul Ludovic Orban”, a mai spus Gheorghiu.

Ministrul Culturii a mai spus că săptămâna viitoare va avea loc o întâlnire cu primarul localității Roșia Montană.

De asemenea, acesta a spus că Muzeului mineritului din Roșia Montană va fi transferat în patrimoniul Ministerului Culturii.

Acesta nu este legal constituit ca muzeu sau colecție, deși deține bunuri de valoare. Transferul se poate face prin hotărâre de Guvern, pe baza deciziei Ministerului Economiei.

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX pe 27 ianuarie de Ministerul Culturii, „în momentul de față, principala piedică în calea dezvoltării durabile a zonei o reprezintă lipsa unui Plan Urbanistic General (PUG)”. Instituția anunța atunci că va propune Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei să finanțeze acest PUG, prin programul aflat deja în derulare, pentru finanțarea zonelor incluse în patrimoniul UNESCO.

„Este necesar să facem distincția între conservarea, restaurarea și punerea în valoare a patrimoniului istoric de la Roșia Montană, pe de o parte, și stadiul în care se află dosarul pentru includerea în patrimoniul UNESCO, pe de altă parte, întrucât sunt două lucruri total diferite. Patrimoniul este deja clasat și protejat de legea românească, iar principala piedică în calea restaurării complete a zonei nu are legătură cu procedura pentru includerea în patrimoniul UNESCO, ci cu faptul că în regiune nu există un PUG”, potrivit aceluiași document.

În perioada următoare, Ministerul Culturii va finaliza procedurile pentru clasarea clădirilor istorice valoroase de la Roșia Montană, cum ar fi biserici, amenajări hidrotehnice (lacuri cu baraje) ș.a, astfel încât acestea să poată fi restaurate. De asemenea, vom relua demersurile pentru transferul Muzeului Mineritului Aurifer de la Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri la Ministerul Culturii pentru a-l putea dezvolta și pune în valoare.

Institutul Național al Patrimoniului va lansa proiectele de restaurare pentru monumentele istorice de la Roșia Montană, prin Programul Național de Restaurare. Primele obiective propuse pentru a fi restaurate sunt casele parohiale reformată și greco-catolică.

Ministerul mai menționa faptul că includerea în patrimoniul UNESCO a zonei Roșia Montană nu înseamnă neapărat atragere de fonduri pentru restaurare. UNESCO poate oferi consultanță în vederea protejării sitului. Includerea în patrimoniul UNESCO înseamnă creșterea vizibilității zonei la nivel internațional și eliminarea riscului de a fi declasată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

5 Comentarii

  1. Mai repede, că s-au plictisit canadienii sioniști să tot aștepte bănuții de la tot contribuabilul român!

  2. astia cu lacurile de cianuri se bucura,nu ne mau dau in judecata,da direct UNESCO,

    vor sa ia la schimb piramida lui cheops, care cica are mai mult aur ca rosia.

  3. contractul Bechtell si Contractul de la Rosia Montana sunt SECRETE ca SRI este grijuliu sa nu afle romanii cum ii jefuiesc coruptii ambasadori

  4. Ca bine zici!!!!!!!!!!!!! Ca doar avem de unde! Mai taiem niste pensii sau alocatii si s-au facut banutii!

  5. Asa, noi stam în conservă liniștiți, și copiii stau fără parinti pentru ca aceștia sunt plecați în toată lumea sa muncească. Nu zic sa exploateze străinii, dar românii de ce nu o fac? Ne împrumutăm la maximum, sau mai bine zis: „Munții noștri aur poarta, noi umblăm din poarta-n poartă”.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.