Rusia ar putea inspecta Baza Deveselu

Alianţa Nord-Atlantică propune Rusiei măsuri practice în sensul creşterii transparenţei şi controlului armamentului, iar un eventual acord cu Moscova ar putea include efectuarea de inspecţii reciproce, inclusiv în bazele antibalistice NATO din România şi Polonia.

Alianţa Nord-Atlantică a transmis răspunsuri scrise Rusiei privind garanţiile de securitate, a anunţat miercuri seară secretarul general NATO, Jens Stoltenberg. „Ne confruntăm cu un moment critic pentru securitatea euro-atlantică. Acumularea de forţe militare ruse în interiorul şi în jurul Ucrainei continuă, cu peste 100.000 de trupe poziţionate şi altele aflate pe drum, inclusiv prin dislocări semnificative în Belarus. Cerem Rusiei din nou să acţioneze imediat pentru reducerea tensiunilor. NATO crede cu fermitate că tensiunile şi dezacordurile trebuie rezolvate prin dialog şi diplomaţie, nu prin forţă sau prin ameninţări cu utilizarea forţei”, a afirmat Jens Stoltenberg, conform stenogramei declaraţiilor, vizualizată de MEDIAFAX.

„Astăzi, NATO a transmis răspunsuri scrise Rusiei. Am făcut acest lucru în paralel cu Statele Unite. Sunt trei domenii în care observăm spaţiu de progrese. În primul rând, relaţiile NATO-Rusia. Rusia a întrerupt relaţiile diplomatice cu NATO, ceea ce face dialogul mai dificil. Deci, ar trebui să restabilim reprezentanţele la Moscova şi Bruxelles. De asemenea, ar trebui să utilizăm în totalitate actualele canale de comunicaţii militare, pentru a promova transparenţa şi a reduce riscurile, ar trebui să analizăm şi posibilitatea creării unei linii civile pentru situaţii de urgenţă. În al doilea rând, securitatea europeană, inclusiv situaţia din Ucraina şi din jurul Ucrainei. Suntem pregătiţi să ascultăm preocupările Rusiei şi să ne implicăm într-o conversaţie reală despre modul în care să susţinem şi să consolidăm principiile fundamentale ale securităţii europene la care am aderat cu toţii, începând cu Tratatul Helsinki. Acest lucru include dreptul fiecărei naţiuni de a-şi alege propriile aranjamente de securitate. Rusia trebuie să evite poziţionarea de forţe pentru exercitarea de presiuni, retorica agresivă şi activităţile cu impact negativ îndreptate împotriva statelor NATO şi altor naţiuni. Rusia trebuie să îşi retragă trupele din Ucraina, Georgia şi R.Moldova, unde sunt dislocate fără consimţământul acestor ţări, iar toate părţile trebuie să se implice constructiv în eforturi de soluţionare a conflictelor, inclusiv în Formatul Normandia”, a adăugat Jens Stoltenberg.

„În al treilea rând, este vorba despre reducerea riscurilor, transparenţă şi controlul armamentului. Prin urmare, avem nevoie de măsuri practice care să facă o diferenţţă reală. Ca un prim pas, noi propunem informări reciproce despre exerciţii şi politici nucleare în cadrul Consiliului NATO-Rusia. (…) Trebuie să avem şi o conversaţie serioasă despre controlul armamentului, inclusiv despre arme nucleare, despre rachete amplasate la nivel terestru cu raze medii de acţiune şi cu raze scurte de acţiune”, a precizat Jens Stoltenberg, reafirmând că NATO este o alianţă defensivă, care nu vrea confruntare, dar care nu va face compromisuri în privinţa securităţii statelor membre.

„Menţinem angajamentul total faţă de Tratatul nostru fondator şi angajamentul privind apărarea colectivă prevăzut la Articolul 5”, a subliniat secretarul general NATO.

La rândul său, secretarul de Stat american, Antony Blinken, a anunţat că Statele Unite au transmis Rusiei propuneri scrise privind garanţiile de securitate. „Rămâne ca Rusia să decidă cum va răspunde. Noi suntem pregătiţi pentru orice situaţie”, a afirmat Blinken.

WSJ: Washingtonul propune Moscovei inspecţii la bazele antibalistice din România şi Polonia

Propunerile NATO şi Rusiei privind garanţiile de securitate şi transparenţa militară în relaţia cu Rusia vor include inspecţii reciproce. Conform unor oficiali de la Washington citaţi de publicaţia The Wall Street Journal, înainte de a transmite propunerile Rusiei, Washingtonul a discutat cu aliaţi europeni acum câteva zile pe baza unui proiect confidenţial care conţine o serie de măsuri. Administraţia Biden a prezentat şi Congresului SUA acest document. Una dintre ideile prezentate în acest document a fost permiterea de inspecţii la bazele de apărare balistică din România şi Polonia. Oficiali polonezi au semnalat că ar fi de acord cu această idee, dacă Rusia va permite inspecţii la baze balistice din regiunea Kaliningrad.

O altă propunere se referă la modalităţi de evitare a riscurilor incidentelor între nave militare NATO şi ruse în Marea Neagră.

Administraţia Vladimir Putin a criticat de nenumărate ori iniţiativa SUA de a instala elemente antirachetă, în cadrul NATO, în Baza Deveselu din România şi în Polonia, acuzând că aceste sisteme pot fi utilizate inclusiv în scop ofensiv. Washingtonul şi NATO susţin că instalaţiile antirachetă din Europa nu sunt îndreptate contra Rusiei, vizând contracararea ameninţărilor balistice din ţări precum Iranul.

Administraţia Vladimir Putin cere garanţii că Alianţa Nord-Atlantică nu va continua extinderea spre est şi argumentează că este necesară revenirea la arhitectura de securitate anterioară anului 1997, astfel că NATO trebuie să retragă trupele şi echipamentele militare inclusiv din România şi Bulgaria.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

42 de Comentarii

  1. Foarte tare! Asa de mult i-a speriat Joe Biden si Blinkin pe rusi ca acum rusii or sa …faca inspectii la bazele NATO! Este un succes remarcabil al administratiei progresiste! Ca de obicei pe ce pune Biden si astia mana si unde se baga se alege praful. Au distrus mult in America acum se extind international!

  2. Daca NATO este o Alianta Militara a statelor care-si apara interesele economice in ” oceanul Atlantic de nord ” … ce cauta in estul european ?
    De ce sunt Baze NATO in centrul Asiei ?
    Dar in Oceanul Pacific ?
    Dar in Oceania ?
    Dar in Africa ?
    Dar in America de sud ?
    In Caraibe ?

    Oare s-a schimbat geografia Terrei ?

    Raspunsul Corect , insa , n-are nicio legatura cu denumirea abil inselatoare ( NATO ) a Organizatiei Militare a Globalismului .

  3. Foarte bine sa o insepcteze. Dar sa se intimple concomitent cu retragerea conservelor gru si fsb din zona politica si decizionala a Romaniei. adica sa si-l extraga pe iohannis cit mai repede!

  4. Nu cred că mai există in lume o țară ca romania,.Adică singur te arunci in hazna, ca să zbieri după ajutor și trupe străine pe teritoriul tău..E ceva,..de care cu siguranță niște șefi de trib african râd in hohote..

  5. Ungaria joaca ce stie ea cea mai bine: rolul curvei turmentate. Ultimile declaratii oficiale sint de un haz nebun! ha ha ha ha

  6. Mai avem fetite la deveselu? n-ar strica si o inspectie peste balta!! ee!??

  7. Nu va fi niciun razboi. Deja puterea de decizie transcende si moscova si washington. Este un joc politic prin care Rusia isi doreste recapatat statutul de co-decident in politica internationala. A stat cuminte la cutie, si-a dezvoltat armamentul, adica ceea ce face un primitiv in oglinda cu un alt primitiv, sua, ca sa poata negocia puterea. Penibil, hidos, inuman. Aveam alte pretentii de la Putin. NATO este o mizerie cumplita asa cum a fost si tratatul de la varsovia. NATO este o organizatie criminala si trebuie desfiintata. UE este o sluga nenorocita a tel aviv-ului si a washingtonului care si-au impus acolo interesele in detrimentul europenilor. Situaita nu e roza insa nici neagra. Razboiul nu depinde de niciun presedinte, de nicio decizie luata azi in nicio cancelarie. Din fericire! Ucraina a declarat la un moment dat ca se doreste neutra ceea ce ar corespunde intereselor tuturor partilor. Romania trebuie sa faca acelasi lucru! NEUTRALITATE in fata mizeriei expansioniste americane si a cufurelii rusesti. Nu sinteti satui, de atita amar de vreme, de aceasta pereche de netoti, pic si poc care se cearta pe creioane si guma? Nu vedem ca planeta moare in fiecare zi si exista pericolul sa ne trezim eliminati cu totul din cauza ignorantei noastre? chiar avem timp de cufurelile ruso-americane? penibil!

  8. Asa bre, „pretenii la nevoie se controleaza” reci.porc pentru batut palma pe interese!

  9. Am impresia ca, pe linga Stoltenberg, Prostanacul este un geniu sclipitor, militar si civil ! Pai ba nene urmaș al vikingilor, de la care ti-au mai ramas doar coarnele, Rusia NU este nici in Ucraina, nici in Georgia si, cu atit mai putin in Rep. Moldova ! (daca vorbesti de Transnistria, care NU este Moldova, ce-ar fi sa discutam de Guantanamo ?) … Si, daca tot o luam asa, ca tot vorbim despre „dreptul fiecărei naţiuni de a-şi alege propriile aranjamente de securitate”, ce ati zice ca si Venezuela, Cuba cea blocata mîrșav de zeci de ani doar pentru ca Mafia si-a pierdut cazinourile si chiar si Nicaragua sa aiba „dreptul de a-şi alege propriile aranjamente de securitate” ?

  10. de ce v-ati temut n-ati scapat!!..vin rusii !!! halal diplomatie ,oare rumania o fi avand vreun cuvant de spus ??…si astia daca vin nu mai pleaca ,sa vezi atunci manifestati ale hauristilor…bravos natiune !!..halal sa-ti fie..”stati linistiti guvernul vegheaza!!”..

  11. Corect, sa inspecteze, dar sa impuna conditia de minima diplomatie (nu ai sa vezi asa ceva la imperiali agresivi si pusi pe jecmaneala): respectarea intelegerii din 1916 si inapoierea tezaurului romanesc – intrat „sub garanția guvernului rus în ceea ce privește securitatea transportului, securitatea depozitului, ca și întoarcerea în România” (nu ca UK va mai da ceva din ce a „depozitat” Isare stiintific si totul in lingouri cu puritate verificata). Am fost, suntem si vom ramane buni (de muls) vecini si prieteni, am mai avut oarece tendinte expansioniste, dar am „inapoiat” si Cadrilaterul si Moldova, si Basarabia si Bucovina, am suportat tot felul de arbitraje, am platit despagubiri de razboi (rusilor in special – cat pentru inca vreo doua razboaie mondiale), .., nu suntem suparati, nu ne revoltam, vrem doar liniste si pace, mai ales ca suntem frati in ortodoxie cu prea cucernicul si evlaviosul Putin si al sau popor.

  12. @MYSEBI : NATO functioneaza pe „principiul vaselor comunicante” la nivel de mari si oceane : daca lasi un portavion american fara propulsie in Atlanticul de Nord sigur te vei trezi cu el, mai devreme sau mai tirziu, in Oceania ! Vinturile, valurile …

  13. Solicitam conducerii bazei sa faca stoc de votka ,nu e de gluma!Tovarasii rusi cunosc proverbul”numai boii beau apa „!

  14. @Cata: Neutralitatea are valoare doar atunci cind este recunoscuta si de ceilalti, mai exact de cei ce fac si desfac in lume. Romania s-a declarat neutra in 1939 si se stie ce a urmat: sfisierea tovaresesc-camaradereasca din toate partile. Ca Occidentul a calcat in strachini (Irak, Iugoslavia, Libia) dupa 1989, e limpede ca lumina zilei dar la fel de limpede este si ca Imperiul Rus se reface vazind cu ochii. Ce urmeaza dupa Ucraina, nu cumva ‘Republica Moldova’?

  15. Nu mai rusii o sa inspecteze Deveselu doar ca sa vada ca tot scutul a fost demontat si trimis acasa de amerloci.

  16. În paralel cu eforturile diplomatice, ar fi poate necesar, util și corect ca toate statele membre UE și(sau) NATO, să mobilizeze principalele lor unități armate pentru a lua poziții de apărare /atac pe propriile lor teritorii. A miza DOAR pe o soluție diplomatică foarte greu de obținut, fără nici o contramasură tactică de tip militar, ar putea fi o eroare și a da un avans nepermis părții adverse. Este greu de crezut că o astfel de mișcare de forțe a fost făcută doar de fațadă. Oricât de mult ne-am dori să se rezolve pe cale pașnică, nu trebuie ignorat faptul că la forță se răspunde totuși prin forță.

  17. Ha, ha, ha!!! Am fost neutri dar singuri ne-am cacao pe neutralitatea declarata chiar de noi 1939. „România s-a declarat neutră în urma declanșării celei de-a doua conflagrații mondiale (la 1 septembrie) și și-a dat acordul de principiu pentru trecerea pe teritoriul său a materialului de război destinat ajutării Poloniei.”

  18. Citește printre rânduri…
    Rusia nu are de ce să intre în Ucraina….
    Pas cu pas își rezolva problemele printr- o combinație de politici agresive și/ sau diplomatic constructive…partea militara e doar o parte ..Se pare că gazele vin tot de la ruși….

  19. Eu propun că Viktor Orban sa i se interzică accesul în Romania .
    Asta că o sancțiune disciplinară pt că a ieșit din frontul comun NATO-UE și se duce la Puțin pe 1 februarie…
    Iar Croația ar trebui si ea pedepsită că refuza orice participare militara la un eventual conflict în Estul Ukrainei.
    Germania e MARE nu ne putem lua de ea..

  20. Polonia e prima pe lista nu-gazul rusesc. „KIEV, January 24. /TASS/. No transit of Russian gas to Poland via Ukraine is implemented from January 19, the Operator of the Ukrainian Gas Transportation System said on Monday.

    Gas transit to Poland via Drozdovichi gas metering station stood at 3.77 mln cubic meters on January 17, 241,000 cubic meters on January 19, and is zero since January 19.

    In December 2019, Moscow and Kiev negotiated extension of gas transit via Ukraine for the period from 2020 to 2024 with the option of renewal for ten years more. The contract stipulates transit of 40 bln cubic meters of gas annually from 2021 to 2024.”

  21. @Cata spune:
    27 ianuarie 2022 la 7:56

    „Dar sa se intimple concomitent cu retragerea conservelor gru si fsb din zona politica si decizionala a Romaniei.”
    Zona decizionala a romaniei nu exista, dupa ’90 a fost preluata cu catel si purcel cu tot de Washington si Bruxelles. Nimic nu se mai decide in romania, doar se executa. Chiar esti orb si surd? Ce ambasadori ai vazut sa dea „indicatii” decidentilor mioritici, justitiei „independente”? Pe cel rus sau pe cel american, german, olandez…etc?
    Corect ar fi fost sa spui sa redevenim stat suveran (in cadrul NATO, UE), dar asta nu se mai poate, nu cu actualii politicanti mioritici.

  22. Nu va bucurati inca, asteptati raspunsul ursului ca sa stiti daca e de bucurie sau intristare.

  23. In curind toate acestea vor fi ramas ca si povesti. Ceea ce urmeaza sa se intimple este dincolo de granite si egoism si orgolii de puteri. Cine se mai tine in anul 2022 de conflicte de refaceri de imperii, de zizanie si rica intre state, intre oameni este un primitv care nu-si are locul intre oameni. Paradigma culturala care a dominat omenirea de milenii este pe cale sa se schimbe. Granitele, izolarea tarilor si a populatiilor este deja criminala, vezi Venezuela si alte state, inexistetna unei singure limbi care sa faciliteze comunicarea peste tot in lume intre oameni, sint desuete si motive de divizare. Saltul de constiinta este esential daca nu dorim sa fim stersi de pe fata pamnitului. Este momentul solidaritatii si nu al rizgielii si orgoliilor!

  24. Deveselu s-ar putea numi Duselev. Totul e in miscare si schimbare. Vorba lui Dancu care face istoria in aceste zile.

  25. Istoria lui Dancu va fi moale sau tare, depinde ce mananca acesta in aceste zile. Toata tevatura de astazi este razbunarea Rusiei pentru ca USA si pretenii occidentali au bombardat si dezmembrat Yugoslavia cu 20 de ani in urma. Ursul nu-i uita niciodata pe cei care l-au calcat pe coada.

  26. Cum va reactiona acum USA??? „Russian President Vladimir Putin has agreed with the leaders of Cuba, Venezuela, and Nicaragua to develop partnerships in a range of areas, including stepping up military collaboration, Foreign Minister Sergey Lavrov has announced.

    Speaking on Wednesday in an appearance in front of the Duma – Russia’s parliament – Lavrov reported that Putin had talked recently with the leaders of the three Central American countries, and that they had agreed to work together to strengthen their strategic cooperation.

    “President Putin held recent telephone conversations with his colleagues from these three governments, with whom we are very close and friendly, and they agreed to look at further ways to deepen our strategic partnership in all areas, with no exceptions,” Lavrov stated. He noted that Russia already has close relations with these countries in many spheres, “including military and military-technical.””

  27. @gelu: Nu stiu ce material de razboi a tranzitat Romania spre Polonia si de unde putea veni acesta. Romania a permis refugierea pe teritoriul sau a militarilor si civililor polonezi. Acest gest a ramas in memoria unora dintre polonezi, printre care un copil, ajuns la maturitate in cercurile Tratatului de la Varsovia, de unde, in 1968, a informat Bucurestiul despre iminentul pericol de invazie, Pe militari, in conformitate cu legile internationale, i-a dezarmat. Aceasta s-a facut in prezenta observatorilor germani. Ulterior, acestia au ajuns sa lupte de partea Aliatilor. Ungaria a procedat la fel. Germania si URSS au tratat insa diferit Ungaria si Romania.

  28. @gelu: ‘Ursul’ nu a miscat un deget pentru Serbia in 1999, probabil pentru ca facuse blat cu Occidentul. Nu m-ar mira sa faca si acum.

  29. @ „gelu”, 27 ianuarie 2022 la 11:22
    Băi bre, „Deveselu” tău oltenesc vine din bulgărescu’ „Devet Selo” („A’-Nuouălia-Sat”) că e sat de bulgari („sîrbi”, dzîsără uăltenașii) la origini, iar în rusește ar fi „Девять деревень” („Devyat’ dereven’ „). Învățați, învățați (a spus Lenin referitor la limba rusă), că vine vremea să aveți nevoie! …uăltenașilor…
    Vorba lu’ Dâncu, NU? „Totul e in miscare si schimbare”…
    De cînd e lumea lume:
    https://www.youtube.com/watch?v=wuYXN78XTHA

  30. @gelu: Chiar si au rusii ce lua din Cuba si Nicaragua. Rusii nu sint fumatori de trabucuri ci de mahorca, nci bautori de rom ci de vodca. Si URSS a incercat sa-si lege astfel de pietre de picioare, drept care s-a si dus la fund.

  31. Putin primeste produsele alimentare de la Patriarhia Moskovei, totul ecologic. Acum v-ati prins de ce e Putin asa de tare in parcare vis-a-vis de NATO???

  32. A spera acum la o rezolvare pe baza unor negocieri NATO-Rusia, este oarecum contra-productiv dacă nu chiar hazardat. Nimic nu este exclus deși sunt multe semne de îndoială. Spre exemplu, intreruperea relațiilor dintre cele două părți, nu s-a produs peste noapte sau din senin. Este foarte greu de crezut că se pot reface în câteva zile sau săptămâni și nu se știe dacă refacerea lor mai este dorită de ambii combatanți. Pe de altă parte, NATO este și trebuie să rămână o structură integrată de tip militar și nu una politico-diplomatică. Politica și diplomația este făcută de state iar armatele trebuie să execute întocmai și la timp, ceea ce se decide în urma negocierilor și deciziilor pe care acestea le iau. Dacă este lăsată politica și diplomația pe seama NATO sau a militarilor, atunci organizarea de tip militar riscă să treacă în plan secund. După mișcarea de forțe a Rusiei, corect ar fi fost poate, ca NATO să treacă imediat la contramasuri de același fel. (Dar când toată lumea face politică… )
    Ce să negocieze NATO cu Rusia? Marile și micile incursiuni, pagubele colaterale sau un armistițiu convenabil? În final nu tot statele vor avea un ultim cuvânt de spus? Prin urmare, România trebuie să fie foarte de atentă la aceste negocieri, având în vedere că spre deosebire de alte țări, este direct vizată de rezultat. Este aproape obligatoriu să solicite participarea direct la ele, cu un punct de vedre bine conturat. A miza pe M. Geoană ar fi extrem de riscant.

  33. Rusia nu trebuie sa ia nimic de la cubanezi, venezuelieni sau nicaraguieni. Trebui doar sa infiinteze cate o baza militara in fiecare dintre aceste tari. Si poate sa semneze o alianta militara dupa principiile NATO cu cele 3 tari.

  34. Eu in locul lor nu m-aș deranja prea mult cu un deveselu,. Doar e la români,.dispare de la sine, la fel ca motorina,..

  35. Apă de ploaie ! De cînd cu hipersonica Zircon pe platoul de filmare tot ce s-au muncit amerilocii să zidească prin Est valorează cît fierul vechi ca să citez un clasic în viața. De fapt au acum motiv bun să le abandoneze pt ca de fapt nu mai sunt viabile militar vorbind.

  36. „Senatorul rus Vladimir Djabarov, care este și prim-vicepreședintele Comisiei pentru Afaceri Internaționale a Consiliului Federației a spus că Rusia ar putea desfășura consultări pentru a pregăti un răspuns la reacția SUA.
    CHIȘINĂU, 27 ian – Sputnik. Rusia va pregăti un răspuns la reacția SUA la propunerile sale privind garanțiile de securitate, iar în acest scop ar putea purta negocieri cu aliații săi, inclusiv cu China, a declarat pentru RIA Novosti Vladimir Djabarov, prim-vicepreședintele Comisiei pentru Afaceri Internaționale a Consiliului Federației.”

  37. @Marele Urs: Ei, daca era in Ungaria, tabara pe ei cea mai strasnica unitate a armatei ungare, divizia 69 Cicciolina si ii lasa mintenas fara vlaga.

  38. Eu vizitez mereu baza de la Deveselu si de fiecare data imi iau genunchierele cu mine caci stau ore intregi in genunchi in baile si dormitoarele americanilor.

  39. @Anonim 31 ianuarie 2022 la 20:54: Poate tu, nu eu. Tu esti un nemernic si atit. O tiritoare ca tine intra oriunde. Nu esti in stare nici macar sa iti asumi o identitate.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.