Rusia prelungește măsura care ”zgâlțâie” firmele exportatoare

Guvernul rus a propus marţi extinderea, până la finalul anului, a restricţiilor asupra mişcărilor de capital, în urma cărora exportatorii trebuie să convertească în ruble veniturile în valută, până la finalul anului, o decizie care ar urma să sprijine rubla, transmite Reuters.

Măsurile adoptate în octombrie, printr-un decret semnat de preşedintele Vladimir Putin, s-au dovedit a fi eficiente, a precizat Executivul într-un mesaj pe contul de Telegram. Măsurile actuale urmau să expire în aprilie.

După anunţul autorităţilor de la Moscova, rubla a atins cel mai ridicat nivel faţă de dolar din ultima săptămână, în condiţiile în care vânzarea pe piaţa valutară internă a sumelor obţinute din exporturi au stimulat evoluţia rublei în ultimele luni din 2023.

Marţi dimineaţa, rubla s-a apreciat cu 0,1% în raport cu moneda americană, până la un curs de 87,73 ruble/dolar, după ce mai devreme atinsese cel mai ridicat nivel din 16 ianuarie.

Firmele exportatoare, ale căror nume nu au fost date publicităţii, trebuie să depoziteze în băncile ruseşti nu mai puţin de 80% din veniturile în valută, apoi să vândă cel puţin 90% din aceste câştiguri pe piaţa internă, în două săptămâni.

Recomanda 3

11 Comentarii

  1. @tetea. Prietene, războiul ne costă pe toți, Americani, ruși, nemți sau români. Bugetul național al României virează 2,5% pentru armament. American doar nu maghiar. Adică taxa pe smecherie. Nu mai știu cât e bugetul educației sau al cercetării…

  2. @Elena Popa. Comerțul între Rusia și China se desfășoară de vreo 15 ani in monedele naționale. Ruble și Yuani.

  3. Acu vrei doua zile ii spuneam unei carpe soroshiste ca anul viitor pe vremea asta schimburile comerciale cu tara domnului Putin ale europei vor inflori.
    Sandu/gica batman batman

  4. Bine zici insa acum la spartul targului nemtii in RECESIUNE s-au prins (asa ca nu-i mai hulii)
    au votat in PARALAMENT sa nu trimita ä
    rachete -> 🤣TAURUS🤣
    contra-rusilor pentru ca curand vor apela DIN-NOU la mila lor !

    CORRECT zici daca nemtii nu erau prosi nu erau acum in RECESIUNE si rusii multiplu-SANCTIONATI economic PE CRESTRE ! 😛
    Nu te poti pune cu RUSSIA 🙁 … pentru ca nu e o tara ci mai degraba UN CONTINENT ! 😐

  5. Joc de glezne. Mai lungeste boala jumatate de an.
    Razboiul costa multi bani.
    Cand prapadesti o treime din bugetul tarii pentru un razboi de care nu aveai nevoie inseamna ca ai nevoie urgent de psihiatru.

  6. Nu ma deranjaza ca rubla e mica!
    Important este sa ai foooaaarteeee muuuulteee(si oricum, tot creste)!

  7. Coana Leantza, invarte-te sanatoasa in jurul transeelor de la Adveevka , pune-i in tema si pe amaratii de soldati ukraineni trimisi de Pianizdul Nebun la maorte pentru interesele Republicii Rothschield!
    PS: Rothschield este clanta rosie pe nemteste ! Nu va mai repeziti la lins bocancii laolalta cu toata presa aservita care-si boteza propriul Stapan Fiul lui Roth.

  8. 12,36 prostia ingroapa nu numai Rusia.Un yen japonez= cu 0,00676 dolari USA.,crezi ca asta este un criteriu de performanta economica?

  9. o ruble =un cent american,ce sa o mai damcotita,oricate eforturi ar face Rusia ,asta e diferenta intre SUA si Rusia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.