Papa Francisc va vizita Catedrala Mântuirii Neamului cel mai probabil în 31 mai, în prima zi a vizitei sale în România, și va rosti un mesaj, alături de Patriarhul Daniel, iar publicul va putea asista la toate aceste ceremonii, a declarat joi pentru HotNews purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.
Bănescu a precizat că deocamdată nu au fost stabilite toate detaliile programului, dar vizita Papei la Palatul Patriarhal și la Catedrala Mântuirii Neamului va fi în 31 mai, în ziua sosirii în România. „Vor vorbi inclusiv Papa și Patriarhul, vor fi rostite rugăciuni și vor fi cântări pascale, fiind imediat după Paște, dar nu va fi o liturghie. Catedrala va fi deschisă în acea zi, iar oamenii vor putea asista la ceremonii”, a mai afirmat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române”, Vasile Bănescu.
El a mai spus că se ia în calcul montarea unor monitoare în afara bisericii, pe care oamenii să poată urmări ceremoniile, așa cum s-a întâmplat și la sfințirea Catedralei, dar că deocamdată nu au fost puse la punct toate detaliile.
Caesarul Romei isi viziteaza colonia ROMANIA S.A. Duca-se pe pustii !
printre curiosi si printre cei 4,5% credinciosi in majoritate maghiari biserca romano-catolica are aprox. 800.000 de credinciosi si aprox. de greco-catolici/uniti cu Roma…
Da` cine v-a spus ca vrem sa-l vedem?! E un popa caraghios si bolsevic, care-i iubeste pe necrestini mai mult decat pe crestini si moare de dragul deviatilor sexual. Vine chemat de biserica lui si de alogenul din Deal.
vine sa ceara bani ?
Nu ne entereseaza senilu Papa francisc. Sa isi ia migrantii ilegali si sa plece cu ei la Vatican, Rominia are treburi mai urgente