S-a decis în privința Roșiei Montane. REACȚII!

Comitetul Patrimoniului Mondial al UNESCO a aprobat candidatura sitului Roşia Montană pe lista obiectivelor protejate de instituţie.

Comitetul Patrimoniului Mondial al UNESCO a decis marți că peisajul minier Roşia Montană a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO.

„Prin decizia de astăzi, comunitatea locală primește o șansă uriașă pentru dezvoltarea și – în același timp – conservarea patrimoniului. Acum va fi mult mai ușor de accesat finanțări pentru protejarea patrimoniului și investiții în activități economice, care să pună în valoare galeriile romane și peisajul minier al localității”, au transmis reprezentanții USR PLUS după anunțarea deciziei.

Conform experților, peisajul cultural minier Roșia Montană reprezintă „cel mai semnificativ, extins și divers din lume, datând din perioada ocupației romane a Daciei (106-127 î.Hr.)”. În plus, conține „cel mai reprezentativ exemplu de minerit subteran aurifer din lume”.

Decizia a fost luată marți, când se împlinesc 65 de ani de când România se numără printre membrii Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO).

Conform Ministerului Culturii, lista Patrimoniului mondial a fost deschisă pentru România cu înscrierea Deltei Dunării (1991) ca sit natural și a fost continuată apoi cu înscrierea de situri culturale:
– Sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993),
– Biserici din Moldova (1993, 2010),
– Mânăstirea Hurezi (1993),
– Cetățile Dacice din Munții Orăștiei (1999),
– Centrul Istoric Sighișoara (1999),
– Biserici de lemn din Maramureș (1999).

Un alt sit natural înscris este reprezentat de Păduri seculare și virgine de fag din Carpați și alte regiuni ale Europei.

Primele reacții

Președintele Klaus Iohannis a salutat decizia prin care situl Roșia Montană a fost acceptat pe lista Patrimoniului Mondial al UNESCO.

„Salut includerea peisajului cultural minier de la Roșia Montană în patrimoniul umanității! Prin eforturi conjugate ale autorităților și specialiștilor, Roșia Montană trebuie să devină un model de punere în valoare a patrimoniului prin dezvoltarea durabilă a zonei”, a transmis, pe Facebook, Klaus Iohannis.

Primarul localității, Eugen Furdui, spune că introducerea sitului Roșia Montană în patrimoniu mondial UNESCO nu aduce beneficii nici pentru comunitate, nici pentru țară. Printre minusuri, el identifică dezavantaje, respectiv impunerea unor avize speciale pentru restaurarea oricărui imobil din zonă.

„Beneficii pentru comunitate în momentul de față, așa cum a fost propus acest perimetru, …nu aduce beneficii nici pentru comunitate, nici pentru țară. Să nu uităm că se bochează pe termen mediu și lung cea mai mare resursă de aur și argint din Europa”, a declarat la Digi24 Eugen Furdui, primarul localității Roșia Montană.

El a prezentat și dezavantajele deciziei UNESCO.

„Minusurile pentru comunitate apar în momentul în care ești patrimoniu mondial UNESCO – restaurarea, modernizarea oricărui imobil pe care îl deții necesită avize speciale și birocrație multă. Oamenii de aici nu sunt oameni avuți, bogați. Alte beneficii, în afară de facilita vizitarea sitului Roșia Montană, nu vedem în momentul de față. (…) Această propunere a fost făcută pe repede-înainte. Chiar ne doream să fie introdus în patrimoniu mondial UNESCO obiectivele principale, adică centrul istoric și galeriile romane”, conchide Furdui.

Roșia Montană este o victorie majoră a noii generații politice, transmite vicepremierul Dan Barna: „Ne-am luptat ani de zile pentru protejarea istoriei și a mediului de la Roșia Montană, iar astăzi am primit o veste extraordinară”.

„Roșia Montană a fost inclusă astăzi în Patrimoniul Mondial UNESCO! Ne-am luptat ani de zile pentru protejarea istoriei și a mediului de la Roșia Montană, iar astăzi am primit o veste extraordinară. Am susținut activ încă de la început dosarul Roșia Montană la UNESCO și mă bucur că acest sit a reușit să obțină în sfârșit recunoașterea internațională”, transmite Dan Barna.

Copreședintele USR PLUS consideră că este o șansă uriașă pentru dezvoltarea și – în același timp- conservarea patrimoniului.

„Acum va fi mult mai ușor de accesat finanțări pentru protejarea patrimoniului și investiții în activități economice, care să pună în valoare galeriile romane și peisajul minier al localității. USR PLUS și-a asumat în programul de guvernare un angajament important: să protejăm și să punem în valoare patrimoniul cultural și ne ținem de cuvânt. Roșia Montană este o victorie majoră a noii generații politice”, a conchis Barna.

Între două crime

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

28 de Comentarii

  1. Cu atatia hotzi globalisti care sunt lasati in libertate aurul sta mai bine sub pamant.

  2. Evreii de la Gabriel Resources vor primi despăgubiri?
    Încă de la începutul gheșeftului se zvonea că așa va fi.

  3. Raspunzator este isarescu care practic in inchis si aceasta mina de aur!
    Trebuie si va fi pe lista celor ce au subminat Romania!

  4. sa protejam UNESCO si data de 13 Iunie 1990 si IMGB si APACA. Petrov, Manole, Daianu, Pop, Mache si Marga sunt bunuri nationale, ii inmormantam la tezaur !

  5. In sfirsit a fost salvata de la jaf o exploatare aurifera > Daca reuseau sa faca extractii de zacaminte canadienii ar fi fost singurii beneficiari , Romanii ar fi primit …lula , asa cum se intimpla cu zacamintele de petrol si gaze , cele de Cu si Al , etc

  6. e protejat un sit, nu exploatarea, nu va bucurati ca nemtii iau aurul !

  7. „…premierul Victor Ponta, când a anunţat că Gabriel Resources ar putea cere statului până la 2 miliarde de dolari. Ulterior, Direcorul general al companiei avansa o sumă dublă.”

    Ca să nu sară politrucii și membriide partid (toți o apă ș-un pămînt):

    „La data de 4 septembrie 1995 a fost semnat un contract de cooperare între Regia Autonomă a Cuprului Deva (actuala Companie Națională a Cuprului, Aurului și Fierului „Minvest” – S.A. , Minvest in continuare) și Gabriel – pe atunci Starx Resources Ltd. (?) – pentru explorări în iazul de decantare de lângă Gura Roșiei.” (era Văcăroiu și PSD)
    „La data de 4 septembrie 1995 a fost semnat un contract de cooperare între Regia Autonomă a Cuprului Deva (actuala Companie Națională a Cuprului, Aurului și Fierului „Minvest” – S.A. , Minvest in continuare) și Gabriel – pe atunci Starx Resources Ltd. (?) – pentru explorări în iazul de decantare de lângă Gura Roșiei”. (era radu Vasile și Convenția pe ultima sută de metri)

  8. decât să fure ticăloșii așa cum au furat oțel, chimicale, gaze naturale, apă, petrol, energie electrică șamd, mai bine să stea aurul în fundul munților 100 sau 200 de ani până ce vin la conducere oameni cum se cuvine; iar dacă nu vin, să stea veșnic. e mult mai bine. am văzut un calcul cu care niște ticăloși se lăudau: se lăudau cu redevențe pe cupru și alte metale rare. în loc să exploateze România pentru România, hoții luau sute de miliarde și redevențele erau un KKT

  9. Au in comun coordonatorul – criminalul de razboi, fostul general ameerican Clarke – khazar ca si ponta.

  10. @Ilie/Zacamintele de aur de la Rosia Montana sunt un mizilic, grosul o reprezinta metalele rare si foarte rare ce zac in acest zacamant estimate la o valoare de 6000 miliarde euro. Daca canadienii ar fi exploatat aurul ar fi platit redevente infime doar pentru aur. Celelalte metale rare nu sunt cuprinse in contract asa ca redeventa pentru ele ar fi fost zero.

  11. Decat sa exploatam aurul pentru romanii din Romania mai bine sa-l pastram pentru hungurii care-si vor lua cat de curand sclavii transilvaneni inapoi.

  12. G.R. nici n-aveau de gand sa exploateze aurul.Mai simplu , ne dau in judecata , cu putin ajutor de afara castiga si ne iau banii.O sa dureze ceva ani.

  13. Poate ii baga in patrimoniu si pe: iliescu, p.roman, basescu cu toata familia, kovesi, udrea, videanu, citu, orban, anastase-2clase, plus cei care au furat enorm de mult din Romania! Apropo, mai e arafat, gheorghita, rafila, imbri, plavanul de lux, poate au noroc, sunt un bun national!

  14. Si Ponta nu s-a suparat ca nu se mai extrage aurul? Tare mai promova .Dar sa nu uit de gazele de sist din Vaslui, unde tot Ponta prin delegati a trimis jandarmi din alte parti sa-i tabaceasca pe localnici. Oare nu tot PSD dorea exploatarea Rosiei Montana? Cotidianul se face ca uita cum promova aceasta mizerie. Postacilor pesedisti,nu mai scriti in zi de sarbatoare ca e pacat . Azi e Sf. Pantelimon, din care curgea lapte.Din ranile lui curgea lapte si miere. Serbati-l zi lasati gargara .

  15. @Manole si maus
    În timp ce se uită peste gardul României la bogățiile imense din Transilvania, ungurii stau cu fundurile goale îndreptate spre poponarii venerici din Olanda & comp. Asta e foarte interesant la psihologia maghiarilor. Legat de ce spuneți privind exploatarea, cine v-a păcălit că l-am fi exploatat noi? Dvs. nu citiți presa, tot acel aur era LUAT cu redevență de 4% de multinaționala de offshore Gabriel Resouces inregistrată în Barbados, a unor mega-rechini economici globali, care au jefuit în același mod și prin Africa. Banca Națională a României era scoasă complet din joc, neavând voie să cumpere nici un gram din acest aur. Deci, 96% din valoarea aurului care s-ar fi scos, IEȘEA DIN ROMÂNIA just like that. Bașca că rămâneam cu un lac superb de cianuri, cu defrișare masivă pe zeci de hectare, escavarea unui munte întreg, distrugerea sitului arheologic roman cu vechile mine săpate de strămoșii noștri dar și a localității, inclusiv a unei biserici maghiare. Cu toate anomaliile climatice de azi, la un nivel de precipitații foarte mare și brusc, lacul cu cianuri se revarsa peste parapeți și toată apa cu otravă ajungea în afluenții râurilor mari și apoi îin Ungaria, Serbia și înapoi în România pe Dunăre, OMORÂND TOT. Abia atunci discutam despre procese internaționale. Când nu câștigi practic NIMIC ca stat și mai ai și asemenea pagube și prejudicii colosale, ținerea aurului pentru generațiile viitoare de români este de departe cea mai bună soluție, e la mintea cocoșului.

  16. Ai noștri sunt acești munți / pietroși, mănosi, cărunți. / Căci noi ne-am cățărat pe ei spre Cer. / Noi ne-am deschis adâncurile de aur și de fier
    și-am suferit cu ei prin ploi și ger… / Noi le-am spintecat uriașele pântece, / noi le-am proslăvit frumuseți și cântece / Și le-am cunoscut sufletul și furtunile / (…) / Cine l-a apărat mai dârz de-al năvălirilor puhoi
    și l-a adăpat atâtea mii și mii de ani, / cu sânge și sudori / Ca noi? (A. Cotruș)

  17. Ce Bucurie această Decizie pentru: “ PĂTRU OPINCĂ , țăran fără țarină, plugar fără plug, ciurdar fără-o vită, îmi duc viața năcăjită fără strâmbătăți și vicleșug și brusul de mucedă pită mi-l plătesc cu sânge din belșug. De sărac ce-s, toți câinii mă latră și noaptea, când pe uliți trec domol, nu mă așteaptă pe nici un podmol fete mari cu țâțe ca de poatră. Rânza mi-e goală, blidul la fel, dar grâul crește drept ca de-oțel, să se-mbuibe din el groful / putred, ciocoiul mișel.
    Io, PĂTRU OPINCĂ ce-ntre-atâtea moșii n-am doar o șirincă, înfrunt strâmbele legi și năpasta și-n răzmerița / ce-n mine crește, sudui vârtos, mocănește, și scuip pe toată rânduiala asta!”’( A. Cotruș)

  18. @Saul,
    Deci daca nu va dadeati cu fundurile de pamant si nu bateati cu pet-urile asfaltul, nu pupati in obrajorii dorsali kukuveaua care trebuia sa investigheze mizilicul facut de canadieni, acum eram plini de cianuri si nu de gunoaie importate.
    Probabil ma crezi tamp la fel ca pe adunatura de trotinetisti care va credeti salvatorii natiei.
    Intrebare: SRI, PROCURATURA, DNA, etc , isi iau banii din impozite?
    Acestor institutii si lui Manole ar trebui sa le explici cum am pierdut poansonul pentru aur. Restul este poezie pentru putzoi. M-am saturat de Onegheuri si onegisti platiti de alde Soros sa ma apere de dezvoltare, sa devin vegan si sa-mi cumpar trotineta de ecolegist.

  19. Traiasca Rosia Montana ! Traiasca UNESCO ! Traiasca Marian Ceausescu ! L-am vazut la Televizor din Piata Universitatii din Bucuresti , cu Rosia Montana !

  20. ramane cel al lui @Manole si maus de la 16:43

  21. Redevente pt statul ro $300 mil versus $12,9 miliarde valoarea estimata a aurului.
    „La aproximativ 20 de kilometri distanță de Roșia Montană, anul viitor ar putea începe o exploatare a aurului din subteran în Rovina, județul Hunedoara. (…) Firma Samax România SRL a precizat că în prelucrarea minereului aurifer nu se vor folosi cianuri. Aurul va fi prelucrat și transformat în lingouri tot la Rovina. România ar urma să încaseze redevențe de aproape 300 de milioane de dolari.(…) Exploatarea se va întinde în mai multe comune, Bucureșci, Buceș și Crișcior, iar de asemenea, va cuprinde peste 27 de hectare de teren. Minele de suprafață vor ajune până la 400 de metri adâncime. Din aceste cratere se va scoate minereul din care apoi se vor desprinde aurul și cuprul. Activitatea de exploatare a zăcămintelor se va desfășura și în subteran, în mina Valea Gârzii – Cireşata. Aceasta e proiectată să fie deschisă peste un deceniu. (…) Statul român nu este acționar și nu are nicio implicare. (…) Zăcământul de aur de la Rovina valorează 12,9 miliarde de dolari, conform ultimelor evaluări.”
    Editat

  22. La Budapesta e sărbătoare mare …de fapt e victoria sorosistilor aplaudată de toți vânzătorii de țară

  23. @Manole et Maus pour 4M
    V-am citit răspunsul incoerent și n-am înțeles nimic. Nu știu dacă sunteți tâmpit dar în mod clar aveți ceva probleme cu mansarda. Citiți mesajele de pe acest forum, poate o să înțelegeți despre ce este vorba. O zi bună!

  24. @Ne bucuram, dar ce parere aveti de asta?! — Cainele
    Cifrele pe care le-ați menționat spun mai mult decât o mie de cuvinte. Zăcământul valoreaază zice-se 13 miliarde de dolari (!) iar România se alegea cu 300 de milioane $ după 10 ani de exploatare… Come on! Ce e aici, Țara Proștilor? Atenție, evaluarea e făcută de rechinașii din Wall Street, dar în realitate acolo poate fie o valoare și de 10 sau 100 de ori mai mare. Statul român nu era în niciun fel partener, fiind scos din ecuație complet, un lucru foarte interesant și captivant. Cum vine asta? Iar firma de apartament Frecție SRL, unsă cu bani buni, ne asigura că nu se vor utiliza mijloace toxice de prelucrare a minereului. Frate, a pierdut recent România vreun război mondial, de veneau ăștia cu pretenția de a le plăti despăgubiri de 12.7 miliarde de dolari? Fără comentarii.

  25. Despre AURUL Romaniei. Despre AURUL de la Rosia Montana. Despre epoca lui Manole. Despre Romania in NATO si UE…
    La ora actuala (2020) în România exista inca o cantitate de peste 400 tone aur. România are un zăcâmânt de aur unic in lume, format din cel puțin 8 zăcăminte de talie mare, evaluat la 54 de miliarde de dolari. România a pierdut dreptul de a ștanța lingouri de aur în 2002. Oficialii români au spus că minele de aur sunt nerentabile și le-au închis în perioada 2004-2006 (perioada aderarii Romaniei la NATO si UE). România ar putea deveni între principalele producătoare de aur din Europa, după Finlanda și Suedia. Potrivit datelor oficiale, rezervele de aur estimate de la Roşia Montană sunt de 314 tone, din care ar putea fi exploatate efectiv circa 245 de tone.
    Cantitatea de AUR exploatata in Romania, de-a lungul timpului, a fost de aprox. 2200 de tone. Dintre care: in perioada pre-latina (inainte de anul 106) 10%, , perioada latina (106-270) 24%, Evul Mediu (270-1492) 24%, Imperiul Austro-Ungar (1492-1918) 27%, perioada interbelica (1918-1945) 4%, perioada comunista (1945-1989) 9%, perioada posr comunista (1990 -2020) 2%. Deci 2000 de tone in 2000 de ani. REZULTA o extractie medie de 1 tona/an !
    In anul 1985, Ceasca cand a platit datoria Romaniei am ramas cu 40t, la un PIB de 40 miliarde dolari. Era EXACT cantitatea de aur (in tone) necesara sustinerii PIB-ului unei tari (in miliarde de dolari).
    In anul 1990, Romania extragea 3 tone/an, in anul 1994 4 tone/an. In perioada nefasta a guvernarii lui Manole (cand practic Romania a renuntat la extragerea INDUSTRIALA de aur) productia a scazut la mai putin de 400kg/an.
    Nivelul rezervei de aur al Romaniei (pe perioada MANOLE) s-a menţinut la 103.6 tone.
    CONCLUZIA … O TRAGE FIECARE dintre NOI, cei care SIMTIM ROMANESTE !!!

  26. Dar rezilierea contractului costa 4 miliarde euro si suntem dati in judecata .Procesul e in SUA.

  27. PIB Romania (istoric, in milarde dolari): 1988 42.1, 2000 40., 2005 100., 2008 214., 2010 163, 2016 200, 2021 290 .
    In anul 1985, Ceasca cand a platit datoria Romaniei am ramas cu 40t de aur, la un PIB de 40 miliarde dolari. Era EXACT cantitatea de aur (in tone) necesara sustinerii PIB-ului unei tari (in miliarde de dolari). Conform criteriului Bretton Woods.
    La ora actuala Romania are un PIB de 290 miliarde de dolari.
    Conform criteriului Bretton Woods, REZERVA de AUR (in tone) necesara Romaniei pentru a MENTINE PIB-ul ACTUAL al tarii (miliarde de dolari), ar fi de 290 tone de AUR.

    Nivelul rezervei de aur ACTUALA a Romaniei (pe TOATA perioada MANOLE) s-a menţinut la 103.6 tone.
    Ne-ar mai TREBUI inca aprox. 190 tone de AUR !!!

    De ce nu avem ASTAZI aceasta rezerva de AUR TEZAURIZATA in/de BNR ?
    De ce avem,in loc de AUR, doar hartie verde de sters la dos?
    Intrebati BNR si pe Manole !!!

    CONCLUZIA … O TRAGE FIECARE dintre NOI, cei care SIMTIM ROMANESTE !!!

    Rezerva de AUR a Italiei este de 2500 tone. PIB(2021) Italia este de 2.106 miliarde dolari. Raport AUR/PIB 1.19.
    Conform criteriului Bretton Woods, Italia are EXCEDENT de AUR.
    Rezerva de AUR a Germaniei este de 3800 tone. PIB(2021) Germania este de 4.319 miliarde dolari. Raport AUR/PIB 0.76
    Rezerva de AUR a Romaniei este de 103 tone. PIB(2021) Romania este de 289.130 miliarde dolari. Raport AUR/PIB 0.35.

    CONCLUZIA … O TRAGE FIECARE dintre NOI, cei care SIMTIM ROMANESTE !!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.