S-au triplat prejudiciile cauzate de primăriile Capitalei

Curtea de Conturi a constatat prejudicii de 18,67 milioane de lei la entitățile Primăriei Capitalei, în 2019, în vremea mandatului Gabriela Firea, precum și la primăriile de sector, și nereguli financiar – contabile cuantificabile în sumă de 2,155 miliarde de lei. Aproape 1 milion de lei, adică 5,3% din prejudicii au fost recuperate operativ. În 2019, prejudiciile au explodat, sărind de la 5,5 milioane de lei, în 2018, la 18,67 milioane de lei, ceea ce înseamnă o triplare a lor. Cele mai mari sume au fost constatate la Sectorul 2, entitate condusă atunci de Mihai Toader (9,64 milioane de lei), la Sectorul 5, unde primar a fost Daniel Florea (2,78 milioane de lei), Sectorul 3, la Robert Negoiță (2,24 milioane de lei, din care activitatea proprie a reprezentat suma de 2,2 milioane de lei și Direcția Generală de Salubritate Sector 3, 39 mii de lei), Compania Municipală Consolidări București SA (1,33 milioane de lei). S-au mai descoperit prejudicii și la celelalte sectoare ale Capitalei precum și la U.A.T. Municipiul București, Administrația Unităților de Învățământ Preuniversitar și Unităților Sanitare Publice Sector 1, Compania Municipală Străzi, Poduri și Pasaje București SA, Direcția de Administrare a Unităților de Învățământ Sector 4 (Școala Gimnazială nr. 165).

În anul 2020 au fost programate și s-au efectuat un număr total de 39 misiuni la Unitatea Administrativ-Teritorială a Municipiului București, cele 6 sectoare ale Municipiului București (subdiviziuni administrativ-teritoriale), instituțiile publice din subordinea acestora și operatori economici la care unitatea administrativ-teritorială deține majoritatea în structura capitalului social, astfel:
25 misiuni de audit financiar, din care: la cei 7 ordonatori principali ai bugetului local, la 5 ordonatori secundari de credite și 13 la instituții din subordine ai căror conducători au calitatea de ordonator terțiar de credite; 14 misiuni de control tematic. Din cele 39 de acte întocmite (39 rapoarte de audit/control), 26 sunt valorificate la data prezentului raport public, abaterile constatate și rezultatele aferente fiind detaliate în cele ce urmează, iar un număr de 13 rapoarte (10 de audit financiar și 3 de audit de conformitate) se află în procedura de valorificare.

Conform Curții de Conturi, au fost făcute plăți nejustificate pentru situații de lucrări decontate pentru obiective de investiții
care conțineau cantități de lucrări neexecutate, în valoare totală de 4.455 mii lei, astfel: 153 mii lei la Unitatea Administrativ – Teritorială Municipiul București (la sălile de sport ale Școlilor nr. 67 și nr. 112, finanțate din credite B.E.I.), 161 mii lei la Unitatea Administrativ – Teritorială Sector 1 (lucrări reabilitare termică a blocurilor), 2.005 mii lei la Unitatea Administrativ – Teritorială Sector 3 (lucrări la Parcul Pantelimon), 18 mii lei la Unitatea Administrativ – Teritorială Sector 4 (stâlpi indicatori stații transport și soclu împrejmuire), 1.611 mii lei la Unitatea Administrativ – Teritorială Sector 5 (lucrări reabilitare termică a blocurilor) și 506 mii
lei la Unitatea Administrativ – Teritorială Sector 6 (reabilitare termică a blocurilor, respectiv reabilitare sistem rutier).

Totodată, au fost efectuate plăți nejustificate efectuate de la titlul „cheltuieli materiale și servicii” pentru cantități de servicii neprestate sau cantități de lucrări neexecutate, în valoare totală de 766 mii lei, astfel: 432 mii lei la Unitatea Administrativ – Teritorială Sector 2 (servicii curățenie, ca urmare a neactualizării suprafețelor stradale în conformitate cu documentele de cadastru), 174 mii lei la Unitatea Administrativ – Teritorială Sector 3 (lucrări întreținere spații verzi) și 160 mii lei la Unitatea Administrativ – Teritorială Sector 6 (servicii salubrizare pe străzi aflate în reabilitare).

S-a efectuat o plată nedatorată în sumă de 35 mii lei de către Direcția Generală de Salubritate din subordinea Unității Administrativ – Teritoriale Sector 3 în cadrul contractului de servicii de închiriere autovehicule, utilaje, dotări specifice și accesorii necesare utilizării utilajelor, cauzată de majorarea nejustificată a numărului de utilaje decontate față de prevederile contractuale, la
care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere de 4 mii lei. O altă plată nedatorată de 20 mii a fost efectuată de Unitatea Administrativ – Teritorială Sector 3 în cadrul unui contract de închiriere utilaje, prin decontarea unor tarife orare/utilaj mai
mari decât cele negociate, la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere de 2 mii lei. Curtea a constatat plata nejustificată a sumei de 255 mii lei efectuată de Unitatea Administrativ – Teritorială Sector 2 reprezentând contravaloarea contribuției pentru economia circulară aferentă cantităților de deșeuri municipale destinate a fi depozitate, care au depășit cantitățile maxime corespunzătoare indicatorilor de performanță prevăzuți în actul adițional la contractul pentru achiziția serviciului de salubrizare, potrivit căruia, în aceste condiții, contribuția trebuia suportată de operatorul de servicii.

Au fost majorate unele elemente ale prețului total (cotele de cheltuieli indirecte și profit) în unele contracte subsecvente față de Acordul – cadru încheiat de operatorii economici cu Unitatea Administrativ – Teritorială Sector 2 pentru execuția lucrărilor de reabilitare termică a blocurilor de locuințe cu consecința angajării, lichidării și efectuării de plăți nelegale în cuantum de 8.956 mii lei.

Curtea mai spune că s-a făcut o plată nejustificată din sprijinul financiar acordat de Unitatea Administrativ – Teritorială Sector 1 lăcașelor de cult, a TVA în valoare de 55 mii lei calculată eronat pentru lucrări de restaurare pictură murală asupra unei sume ce includea deja TVA, aferent căreia au fost calculate dobânzi și penalități de întârziere în sumă de 5 mii lei. În plus, se spune despre nejustificarea de 22 lăcașuri de cult a unei cote de 15% din sprijinul financiar acordat pentru obținerea autorizațiilor de securitate la incendiu, autoritatea competentă neeliberând motivat respectivele documente (nefiind necesare) cu consecința neurmăririi recuperării de către Unitatea Administrativ – Teritorială Sector 5 a sumei de 50 mii lei. De asemenea, se menționează nejustificarea și nerecuperarea avansului de 754 mii lei plătit în anul 2019 pentru organizarea standului dedicat Unității Administrativ – Teritoriale Sector 5 la târgul expozițional Le Marché International des Professionnels de L’immobilier, ce urma a se desfășura la Cannes în condițiile în care evenimentul a fost anulat datorită pandemiei cauzate de virusul COVID-19, următorul fiind programat a avea loc în cursul anului 2021, aferent fiind calculate accesorii de 72 mii lei.

O altă plată nejustificată a fost efectuată de Unitatea Administrativ – Teritorială Sector 5 a sumei de 252 mii lei reprezentând cheltuieli (transport, cazare și diurnă) efectuate cu prilejul a patru deplasări externe, pentru delegațiile formate dintr-un număr mai mare de persoane decât cel permis de lege, în absența unei aprobări exprese a consiliului local, aferent căreia s-au calculat
dobânzi și penalități de întârziere de 41 mii lei.

A fost angajată și s-a făcut o plată nejustificată pentru al treilea an, la rând, de către Unitatea Administrativ – Teritorială Sector 4 a sumei de 897 mii lei reprezentând drepturi de personal acordate unor salariați detașați, peste cuantumul permis de Legea cadru nr. 153/2017. Același tip de abatere s-a constatat și la Centrul European Cultural și de Tineret UNESCO „Nicolae Bălcescu” din subordinea Unității Administrativ – Teritoriale Sector 4, plata nelegală fiind de 171 mii lei.

Administrația Fondului Imobiliar – Serviciu Public de Interes Local din subordinea Unității Administrativ – Teritoriale Municipiul
București a suportat nejustificat contravaloarrea lucrărilor de desființare a unei construcții provizorii, fără a se efectua
demersuri de recuperare a acestora de la proprietar. Școala Gimnazială nr. 165 din subordinea Direcției de Administrare a Unităților de Învățământ Sector 4 a efectuat și înregistrat cheltuieli, în valoare totală de 214 mii lei, aferente eșantionului verificat, reprezentând ajutoare pentru copiii cu cerințe educaționale speciale (CES) școlarizați în sistemul de învățământ preuniversitar (51 mii lei) și burse școlare pentru elevii școlii (163 mii lei), fără întocmirea documentelor justificative care să ateste plata drepturilor către beneficiari.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Cosmin Pam Matei 4609 Articole
Author

8 Comentarii

  1. Punct ochit, punct lovit! Au indeplinit misiunea dictata pentru mentinerea scandalurilor pe Bucuresti!

  2. Administratia PSD, domnia hotilor, cleptocratia pana in Parlament si alte institutii:CCR,AV, CC,etc
    A se vedea jaful de la Institutul Levantului Unde suntetzi voi, Balcescu, Alecsandri, Heliade, Kogalniceanu, Cuza, Vaida-Voievod, care atzi facut Romania stat modern sa-i vedetzi pe de-alde chirovici, dinu-seralu, bombo, halimpian ungherea(!!!!) si altzii ca ei batandu-si joc de poporul roman.!
    Academia Oamenilor de Stiinta din Romania, de Academia de Stiinte Medicale si de Academia de Stiinte Tehnice. Cele trei Academii au sute de membri, care ridica indemnizatii lunare care variaza intre 2400 si 5000 de lei.
    Retzeaua e incredibil de mare – avem de cateva ori mai multzi „masoni” decat Polonia, de exemplu.
    Eugen Simon, fost presedinte al Academiei Romane: Parlamentul Romaniei a infiintat academii in care intra de-a valma oamenii de stiinta alaturi de altii care n-au nimic de-a face cu ei si ii onoreaza financiar. Este un lux pe care nu cred ca societatea romaneasca si-l poate permite.

  3. De aceea cel mai jalnic sector este 2, atat in timpul lui Ontanu dar si a urmasului sau Toader au fost risipiti sute de mii de lei pe contracte si lucrari fictive iar altele umflate nejustificat. Va da Ontanu si Toader banii inapoi din averile lor, nici poveste!

  4. Ca urmare a acestor nereguli sper ca regimul securist-sorosist sa faca mii de dosare sa-i bage pe corupti in lagare cu sutele de mii sa continue reforma pana cand in tara raman doar doua partide de dreapta pnl si usr. Iar noi restul in lagare la reeducare unde o sa slavim parcursul european, statul de drept si pe procuroare suprema a UE , majestatea sa Codruta. Uraaaa!

  5. Ce-mi place de Curtea de conturi! Constată prejudicii făcute doar de primărie pe principiul: când doi fură îl acuzăm doar pe unul! Nu poți fi corupt de unul singur. Orice matrapazlâc presupune doi parteneri. În cazul de față o primărie și o firmă privată. Curtea de conturi nici măcar nu dă numele firmei care a participat la ciorănie! Curat-murdar Coane Fănică!

  6. Cred ca va amintiti sloganul habarnistilor:”vrem o tara ca afara”!, slogan despre care habarnistii chiar nu stiau dar nici nu stiu, lasandu-se manati de dicteuri si alergatori dupa ciolan!
    Stiati ca, in tarile civilizate real, SE DESFACE CONTRACTUL DE MUNCA PENTRU O SIMPLA AMENDA NEPLATITA? Da, este realitate! In strainezia, amenzile platite ajung in fondul primariiolor/regiunilor/cantoanelor si daca a trecut 24-48 ore din ziua neplatii, poti ramane fara loc de munca, fara casa inchiriata si fara destule drepturi, incat, daca nu respecti legea, esti obligat sa faci orice sa parasesti tara! Mafalda, poate a trecut prin aceasta faza frustranta si de asta actioneaza dur desi in Romania legea nu prevede asemenea actiuni! Nu m-ar mira sa faca si voteze o asemenea lege sa faca ce vor in institutii daca legea nu este clara cu tot ce trebuie! Va mira cum actioneaza mafalda?, nu ma mira!

  7. Absolut normal pentru Romania :plati nejustificate , lucrari platite si neefectuate , etc . !?? Ei si ce daca ? Orisicum nu raspunde4 nimeni in fata bucurestenilor si a justitiei ! A, daca era vorba de furtul unei legaturi de spanac , a unei gaini zapacite , furturi facute de cine stie ce amarati , atuncia , da , sa vezi justitie; cutupanul flamand era priponit judecat si bagat la rece ! Numai ,ca acum, este vorba de zeci de milioane de lei , sunt afaceri , ce naiba ! Ca-n orisice afracere pierzi , sau catigi ! De ce ? Nu conteaza ! Asa ca , doamnelor si domnilor .. dans , cu pantalonii rupti in … !

  8. Credeti nu poate consulta „Arhivele…” cu Titluri de Proprietate emise de Prefecti…, Prefecturile Statului, Guvernul… si sa verifice valoarea insumata totala a suprafetelor inscrise in tote titlurile de proprietate emise si daca acestea depasesc suprafata tarii cum declara public Ministrul cu Agentia NAtionala de Cadastru si Publicitate Imobiliara in subordine inca din 2011 ?!? De atunci…, era destul timp sa fie bine mediatizat orice Raport public inticmit de Curtea de Conturi privind Retrocedarile Totale de dupa 1989 la la nivel national si , separat, pentru ficare dinte judete sau chiar pentru fiecare UAT, pe ani calendaristici, asa cum rezulta din titlurile de proprietate arhivate potrivit legii la Oficiile judetene de Cadastru ? Poate ca trebuie ca mass=media sa verifice daca Curtea de conturi a prezentat astfel de rapoarte despre Judetele in care si Prefectii au declarat si chiar au scris scris pe site-ul Prefecturilor ca in judetele lor s-au retrocedat suprafete de cateva ori mai mari decat suprafata totala de teren existenta… Curtea de Conturi nu stie daca retrocedat si rascumparat Romania de cateva ori ?!?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.