Să fie acesta norocul lui Halep? „Sunt două motive”

O șansă în plus pentru Simona Halep la ediția din acest an a Roland Garros. Jucătoarea australiană de tenis Ashleigh Barty, numărul 1 mondial, a anunţat marţi că a decis să nu participe la Roland Garros, turneu pe care l-a câştigat anul trecut.

„Openul Franţei de anul trecut a fost turneul cel mai special din cariera mea şi nu a fost o decizie pe care am luat-o cu uşurinţă”, a transmis pe reţelele de socializare Barty, care a renunţat deja anul acesta la US Open.

„Sunt două motive care au stat la baza deciziei mele: primul îl reprezintă riscurile sanitare care există încă din cauza Covid, cel de-al doilea este pregătirea mea, care nu a fost ideală, în condiţiile în care antrenorul meu nu a putut fi alături de mine din cauza închiderii frontierelor în Australia”, a adăugat jucătoarea.

Ashleigh Barty locuieşte şi se pregăteşte la Brisbane, în timp ce antrenorul ei, Craig Tyzzer, trăieşte la Melbourne, oraş izolat de două luni din cauza unui nou val al epidemiei de coronavirus, iar deplasările dintre cele două metropole nu sunt autorizate.

La finele lunii iulie, Ashleigh Barty, campioana en titre de la Roland Garros a renunţat la US Open, invocând „riscuri importante” legate de Covid-19.

Nici Simona Halep, numărul 2 mondial, nu a participat la US Open, dar va merge la Roland Garros, turneu pe care l-a câștigat în 2018, și la care acum va fi cap de serie numărul 1. Pentru Halep nu este însă o misiune ușoară, în condițiile în care multe alte jucătoare au reușit să producă mari suprize până acum.

Lipsește și Serena?

Serena Williams a „regretat” luni că va fi obligată să rămână într-un hotel rezervat de organizatori în timpul turneului de la Roland Garros şi nu şi-a ascuns nici îngrijorarea cu privire la decizia de a permite publicului să asiste, chiar şi în număr redus, la Openul Franţei, informează AFP.

„Speram să rămân în apartamentul meu din Paris”, a declarat americanca în cursul conferinţei de presă pe care a susţinut-o luni, după calificarea în sferturile US Open. „Cred că francezii fac tot ce pot mai bine. Este dificil, însă. Toţi organizatorii, toate ţările fac tot posibilul în timpul acestei pandemii, aşa că nu pot să arăt cu degetul şi să le spun cum să o facă”, a adăugat ea.

Cu toate acestea, Serena Wililams, care va împlini 39 de ani pe 26 septembrie şi care ar fi predispusă la embolii pulmonare, a manifestat o oarecare îngrijorare cu privire la anunţata prezenţă a publicului, într-un număr maxim de 11.500 de persoane pe zi.

„Am foarte multe rezerve, pentru că am probleme grave de sănătate, care mă fac să încerc să stau departe de locurile publice. Am ajuns la spital de mai multe ori în condiţii grave”, a subliniat americanca, referindu-se la decizia luată de oficialii francezi de a-i plasa pe toţi jucători în două hoteluri, în condiţiile în care la US Open a fost autorizată, la fel ca şi alţi jucători, să închirieze o casă în New York, în cadrul „bulei sanitare” în care are loc turneul american de Mare Şlem.

„Este interesat, nu avem voie să avem cazare privată, dar vor exista suporteri”, a comentat jucătoarea din Statele Unite, indicând totodată că va discuta cu organizatorii francezi pentru a se informa în legătură cu condiţiile impuse înainte de a lua o decizie finală în privinţa participării la Roland Garros.

„Voi lua cea mai bună decizie pentru sănătatea mea. Va trebui să vorbesc cu organizatorii pentru a afla cum vor funcţiona lucrurile în privinţa publicului şi cum vom fi protejaţi. Dar cred că va fi bine”, a conchis Serena Wiliams.

Federaţia franceză de tenis a anunţat luni că a fixat la 11.500 numărul maxim de spectatori care vor fi autorizaţi să asiste zilnic la meciurile de la Roland Garros, în loc de 20.000 aşa cum îşi propunea. De asemenea, toţi jucătorii vor fi cazaţi în două hoteluri alese de către organizatori.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.