Sandy: Bilanţul victimelor creşte la 110 morţi

Numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în urma trecerii uraganului Sandy pe coasta de est a SUA şi Canadei şi în zona Caraibelor a crescut la 110 morţi, transmite miercuri Reuters, potrivit Agerpres.

În Statele Unite au rămas fără curent electric aproximativ 7 milioane de persoane. În Canada, furtuna a doborât copaci, paralizând aproape complet transportul în comun la Toronto.

Circa 250.000 de persoane se află de mai bine de 24 de ore fără curent electric şi căldură la Washington şi în regiune.

Situaţia cea mai gravă se înregistrează la Baltimore, unde compania locală de gaze şi electricitate a cerut ajutor omoloagelor din statele vecine. Peste 7.500 de persoane sunt angrenate la ora actuală în eliminarea consecinţelor uraganului Sandy pe coasta de est a SUA.

În Virginia, compania electrică locală a apelat la foştii săi angajaţi pensionari pentru a remedia situaţia.

Continuă să sufere de pe urma consecinţelor uraganului şi metropola New York, unde multe zone au fost inundate şi au rămas fără curent electric; nu funcţionează metroul, iar transportul urban de suprafaţă a fost doar parţial restabilit.

Uraganul Sandy, care a fost retrogadat la furtună tropicală după trecerea pe teritoriul SUA, le-a provocat multe necazuri şi canadienilor. În zonele Ontario şi Quebec au rămas fără energie electrică peste 100.000 de persoane.

Din cauza uraganului, preşedintele în exerciţiu american Barack Obama a anulat sărbătoarea de Halloween la Casa Albă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.