Scade prețul laptelui

Toate marile rețele comerciale au acceptat să participe la acordul voluntar pentru reducerea prețului laptelui, ca urmare a discuțiilor inițiate de Consiliul Concurenței, iar în perioada următoare vor negocia cu fiecare procesator cu care colaborează.

„Pe parcursul lunii mai vom vedea reduceri substanțiale, la raft, ale prețurilor laptelui proaspăt, având în vedere că retailerii ne-au confirmat participarea la acordul voluntar. Posibil să dureze câteva zile până când această măsură se va aplica în toate magazinele, ținând cont că trebuie renegociate contractele cu fiecare producător și epuizate stocurile existente”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Acordul voluntar între retaileri și procesatori pentru reducerea prețului pentru laptele proaspăt de consum a fost convenit pentru o perioadă de șase luni și urmează să se aplice de la 1 mai, după cum s-a decis la întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă, reprezentanți ai fermierilor, ai procesatorilor din industria alimentară, ai Asociației Marilor Rețele Comerciale din România și ai Asociației Companiilor de Distribuție de Bunuri din România.

Astfel, reducerea de cel puțin 20% a prețului la raft se va aplica laptelui de proveniență românească care costă în prezent peste 7 lei/litru, fără să fie inclus în vreo promoție, și se va împărți între retaileri (minimum 10%) și procesatori (minimum 10%).

„Ne așteptăm că în cele șase luni, cât este valabil acordul, să crească consumul. În plus, prognozele economice indică faptul că inflația se va reduce, iar astfel nu vom mai înregistra creșteri atât de mari ale prețurilor alimentelor”, a mai adăugat președintele Consiliului Concurenței.

Autoritatea de concurență s-a implicat în acțiunile de implementare a acestui acord pentru a îndruma companiile interesate să participe astfel încât să nu riște încălcarea regulilor de concurență. Astfel, acordul trebuie să se desfășoare în parametrii stabiliți: negocierile să fie bilaterale între fiecare furnizor și fiecare retailer, aceștia având posibilitatea de a aplica discount-uri de cel puțin 10%.

Consiliul Concurenței va monitoriza această inițiativă împreună cu instituțiile responsabile, precum Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), urmând să utilizeze Monitorului Prețurilor la Alimente, platforma online care afișează prețurile produselor alimentare.

În funcție de rezultatele monitorizării, Consiliul Concurenței va discuta cu reprezentanții Guvernului, pentru a vedea ce măsuri se impun.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4581 Articole
Author

7 Comentarii

  1. Iar aceiași jmecherie slabă! Vreau să scumpesc ceva cu 75% dar ca să nu-mi sară lumea-n cap scumpesc, pentru o vreme, cu 100%. Cînd scad la cît am vrut să scumpesc lumea va fi fericită.
    Acum cîțiva ani înfricau cu tăiatul pensilor cu nu știu cît pe lîngă 50%. Le-au tăiat cu 25% și lumea a suflat ușurată. I-au și votat.

  2. Adică nu va mai costa de cinci ori prețul de la producător, ci doar de patru ori și jumătate. Târâtura aia care este șeful Consiliului Concurenței a favorizat monopolul și conspirația multinaționalelor de a dubla prețul alimentelor de bază la unison și în toată țara. De ce mai umblă liber și ce așteaptă DNA, prescrierea faptelor sale?

  3. …foarte bine!…ar fi interesanta repartizarea „concesiilor ” facute pe lant-fermier/procesator/distribuitor/vanzator si a profiturilor pe care le facea fiecare…daca este adevarat ce spun fermierii, ei au profit=0…si lucreaza cu viul, nu este ca si cum distribuitorul, procesatorul sau vanzatorul opresc curentul, incuie usa si pleaca acasa…vacile mananca si ne polueaza!:-)…cat adaos sa aiba procesatorul?…nu cred ca este prea mare…nu produce nici parfumuri, nici droguri…5%…10%…15%…sa mergem pe medie, adica 10%- se scoate cu derivatele, branza, zmantana, untul, iaurtul etc…pe distributie nu exista adaos mai mare de 20%…deci, teoretic, pana la magazin avem 2 lei fermierul, de la procesator pleaca la 2.2 lei, de la distribuitor pleca cu 2.64 lei…si acum, vanzatorul, care nu are alte cheltuieli in afara de resursa umana si utilitati, vinde produsul cu 10 lei…10 – 2.64=7.36 lei…adica profitabilitate de aproape trei ori mai mare decat fermierul care tre sa hraneasca vacile samd, procesatorul care are utilaje, curent la greu, oameni, distribuitorul care are depozitul, oamenii, masinile de distributie…a!…producatorii, procesatorii, poate si distribuitoerii sunt romani…vanzatorii sunt auchan, metro, kaufland samd…si se imparte reducerea pretului juma juma, 20% din pretul nesimtit stabilit la raft de vanzator intre el si restul lantului…cum se numeau vanzatorii?…pt cei care nu au inteles, calculati de unde am incheiat eu ponderea reducerii-ca valoare neta-in marja de profit pe lant…

  4. Laptele provine de la văcuță. Dar văcuța face beși-beși și distruge planeta. Așa că văcuța trebuie sacrificată.
    Prin urmare, reducerea prețului la lapte va avea același efect ca și reducerea prețului la ouăle de dinozaur.
    Dar dacă topești niște făină de greieraș în apă, vei obține o substanță mult superioară laptelui.
    Toate mămicile se vor înghesui să le ofere odraslelor substanța minune, că așa va scrie in manualul de parenting. Doar n-o să dăm copiilor noștri să bea lichide ieftine, ca săracii.

  5. Legea concurenței ? Adică marii producători de lapte au cam rămas cu el la raft …. înainte imi era indiferent dacă luam o firmă sau alta acum napolact mai cumpăr doar când invitați și vreau să parvin….. stăm si fara lapte ….

  6. „Ne așteptăm că în cele șase luni, cât este valabil acordul, să crească consumul”.
    A scăzut vânzarea și se strica în raft, nu ca s-ar gândi la cumpărători.

  7. aiurea, e ca si la gaze, cand le-au scumpit artificial a venit guvernul si le-a plafonat tot pe acolo, acum cand preturile au scazut cu mult, toate firmele se lauda ca-ti dau gaze la pret plafonat care in realitate este triplu de cat ar tebui sa fie!!! Orice plafonare ar trebui sa fie stabilita tinand seama de costul de achizitie al pietii sau un pret de productie REAL calculat, altfel totul e smecherie pentru prostirea consumatorilor!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.