Scandal pe funcții la IPJ Cluj

Pentru a avea acces la funcţiile din Poliţia clujeană, recomandarea rudelor rezolvă tot

Modul în care se fac angajările în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Cluj ridică multe semne de întrebare, chiar în rândul polițiștilor. Ba, mai mult, surse judiciare spun că posturile ar fi scoase cu dedicație.

Spre exemplu, spun sursele citate, cumnatul șefului Serviciului Resurse Umane – totodată, frate cu fostul șef de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – ar fi primit undă verde pe toate planurile pentru a fi angajat la Serviciul Financiar. Fostul șef de la Arme este trimis în judecată pentru favorizarea infractorului.

Potrivit surselor citate, deși sunt încadrați ca polițiști și vor primi grad, candidații vor fi scutiți de probele sportive. În rest, toate celelalte cerințe rămân ca și pentru polițiști. Acest lucru, spun aceleași surse, s-ar fi făcut pentru că cel care vrea să obțină postul, Ciprian Bob, este fratele fostului șef al Serviciului Arme și Substanțe Periculoase și fost șef al Serviciului de Poliție Rutieră Lucian Traian Bob. Soția acestuia din urmă, comisar-șef Ioana Paula Bob, este șef al Serviciului Resurse Umane din cadrul IPJ Cluj.

Interesant este, mai spun sursele, că Ciprian Bob este angajat ca informatician la Compania de Transport Public din cadrul Primăriei Cluj-Napoca și, totodată, patronul firmei CSI Pirotehnic din satul Luna de Jos, comuna Dăbâca, județul Cluj. Societatea înființată în anul 2009 are ca obiect de activitate „alte activități recreative și distractive“, iar pe pagina de Facebook se laudă: „Focuri profesionale de artificii, interior și exterior, profesionalism, calitate, seriozitate și prețuri de criză“. Aceleași surse spun că polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase ar fi avut interdicție să verifice firma fratelui șefului, în schimb erau trimiși în control la competitorii firmei CSI Pirotehnic, în special la cea patronată de un fost colonel de Geniu, dar omul, fiind de meserie, avea toate cele necesare și era găsit tot timpul în regulă. De când Lucian Traian Bob a fost scos la pensie ca urmare a unui scandal, societatea CSI Pirotehnic SRL este în declin. Ultimul bilanț, pe anul 2016, arată astfel: active circulante – 10.136 lei; creanțe – 8.710 lei; casa și conturi în bănci – 1.426 lei; datorii – 54.071 lei; cifră de afaceri netă – 12.083 lei; cheltuieli totale – 18.063 lei și pierdere netă – 6.342 lei.

Lucian Bob şi Marius Vana, încurcaţi de-o căprioară

Favorizarea infractorului

Fostul șef de la Poliția Rutieră Cluj Lucian Traian Bob și polițistul Felician Mărincuș sunt acuzați de favorizarea infractorului după ce ar fi fost prinși că ar fi favorizat un braconier. Dosarul a fost trimis la Curtea de Apel Cluj. Procurorii susțin că Lucian Bob, în perioada în care era șef la Serviciul Arme, l-a ajutat cu bună știință pe un vânător din Cluj, omul de afaceri Marius Vana, care a braconat trei căprioare. Bob l-ar fi învățat pe Marius Vana, zis „Vănocu“, cum să-și distrugă armele pentru ca acestea să nu mai poată fi expertizate, iar în paralel, Bob a dat dispoziții ca dosarul să fie clasat cu rezoluție „autor necunoscut“, cu toate că exista o expertiză balistică prin care s-a stabilit că cele patru cartușe găsite la locul braconajului au fost trase cu arma omului de afaceri Marius Vana. „Se reține că, în perioada 2009-2011, inculpatul, în calitate de comisar-șef de poliție, șef al Serviciului Arme, Explozibili din cadrul IPJ Cluj, ar fi favorizat pe Vana Marius Ovidiu, autorul unei infracțiuni de braconaj, făcând demersurile pentru trecerea dosarului în evidența cauzelor cu autor necunoscut, cu toate că existau probe și indicii temeinice privind comiterea faptei de către Vana Marius Ovidiu“, susțin procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj. În 2013 dosarul a fost redeschis. Marius Vana a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare cu suspendare și la plata sumei de 36.000 euro, în favoarea Direcției Silvice Cluj, fiind acuzat că a braconat, pe 6 august 2009, trei căprioare care valorau 12.000 euro bucata. Ancheta a fost declanșată de un pădurar care a sesizat poliția după ce a descoperit resturile a trei ciute pe fondul de vânătoare de la Dumbrava, județul Cluj. Ancheta a confirmat faptul că braconierul a tranșat, la fața locului, animalele braconate, după care a luat carnea, în timp ce oasele și intestinele le-a lăsat acolo. Polițiștii au descoperit, cu un detector de metale, patru tuburi ale unor cartușe trase cu o armă cu calibrul 8x68S. Braconierul a folosit o armă marca Steyr Mannlicher. „A predat arma de vânătoare, aceasta având patul din lemn rupt în mai multe bucăți, țeava îndoită la capătul dinspre cătare și retezată prin tăiere în dreptul cutiei mecanismelor și fisuri la cutia mecanismelor“, precizează procurorii. Pe armă era rugină, iar oțelul prezenta urme de arsură produsă de acidul sulfuric.

Cuiul percutor a trădat

Vană a spus că a deteriorat arma în data de 2 august 2009. Aceasta a fost rezemată de zidul garajului și a lovit-o cu mașina. „Arma a căzut în canalul colector. Țeava s-a îndoit în dreptul mecanismelor, iar patul de lemn s-a spart. Inculpatul a mai precizat că, întrucât s-a enervat, a retezat țeava armei, cu un flex, lângă cutia mecanismelor“, se mai arată în sentință. Expertiza a arătat că arma a fost folosită la braconaj, cu toate încercările de distrugere. Expertul a luat o armă identică, a montat cuiul percutor, care lasă, la rândul lui, urme specifice și unice, și a stabilit, fără echivoc, că arma folosită la braconarea celor trei ciute îi aparține lui Marius Vana. Pentru a scăpa de condamnare, Vana a făcut tot posibilul, dar probele adunate l-au înfundat și mai tare. Inițial a declarat că a fost la vânătoare pe data de 2 august 2009, deși el avea autorizație să împuște un cerb, valabilă în perioada 10 iulie – 8 august 2009. Potrivit probelor adunate, a rezultat că Vana a împușcat cerbul pe data de 28 iulie 2009 și că în acel moment autorizația și-a pierdut valabilitatea. „A rămas neclar la ce vânătoare a participat inculpatul în data de 2 august 2009, fiind știut că organizarea unei vânători presupune o serie întreagă de condiții nu ușor de îndeplinit“, spun magistrații.

Hotelul Colina, preferat de anchetatorii veniţi de la centru

Cum a blocat ancheta

Ancheta a fost demarată de agentul Gelius Mărincuș, care s-a dus acasă la Marius Vana și a ridicat armele gata deteriorate. Pe 7 septembrie 2009, dosarul a ajuns la inspectorul Sorin Trif, dar din dispoziția lui Lucian Traian Bob, a fost reatribuit agentului Mărincuș. Un alt polițist, comisarul Iosif Curt, condamnat pentru luare de mită, a spus, în timpul audierilor ca martor, că Lucian Bob se interesa tot timpul de acest dosar penal. Curt a mai explicat că pentru o perioadă a lucrat personal în acest dosar și că a dispus și el efectuarea unei expertize balistice, dar a renunțat după ce comisarul Bob i-a dat ordin în acest sens. După doi ani de tergiversări, pe data de 17 august 2011, agentul Gelius Mărincuș, la care s-a întors ancheta, a clasat urmărirea penală împotriva lui Vana, deși una dintre expertizele balistice a indicat arma acestuia ca fiind aceea cu care s-a braconat. „Au fost epuizate toate versiunile de anchetă și au fost efectuate toate verificările necesare care se impun pentru descoperirea autorului faptei, încă nu s-a reușit identificarea acestuia“, a scris agentul Mărincuș în referatul de clasare a urmăririi penale. Comisarul-șef Lucian Bob a explicat că a fost de acord cu clasarea urmării penale deoarece au fost epuizate toate variantele de lucru și că „nu mai există nicio variantă de lucru și nicio posibilitate de identificare a autorului infracțiunii“. Procurorii au preluat cazul și au făcut propria anchetă. A fost făcută o altă expertiză care a demonstrat că arma a fost distrusă intenționat şi că proprietarul a încercat deteriorarea acesteia cu acid sulfuric. Culmea culmilor este că în timp ce își așteaptă sentința de la Curtea de Apel Cluj, Lucian Traian Bob s-a angajat la Poliția Locală, la Direcția Patrimoniu și Evidența Proprietății, cu gradul de inspector clasa I. Or, legea spune că nu te poți angaja în această funcție dacă ești trimis în judecată sau în curs de urmărire penală, mai ales pentru favorizarea infractorului. Aceleași surse afirmă că arma personală a lui Lucian Traian Bob a fost vândută soției sale, Ioana Paula Bob…

Căprioare pentru mușamalizare

Sursele noastre din IPJ Cluj afirmă că, deși a fost sesizat Corpul de Control din IGPR, reprezentanţii acestuia au plecat satisfăcuți de la Cluj, iar ancheta a fost închisă cu „sesizarea nu se confirmă“. Aceleași surse au declarat că cei de la Corpul de Control au fost cazați la Hotel Colina (cămin-garnizoană care aparține de MAI), iar polițiștii i-au omenit cu un mistreț și o căprioară trasă în țiplă, pe care le-au pus în portbagajul unei mașini cu care veniseră cei de la București. Mai mult, acestora le-ar fi fost oferite pentru „delectarea ochiului“ și „căprioare bipede“.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Eduard Pascu 109 Articole
Author

4 Comentarii

  1. Numirile din politie sunt la fel ca cele din primarii, multe pe model electoral. Este cunoscut faptul ca seful de politie dintr-un judet sau municipiu este sustinut „electroral” de catre primar sau sef de consiliu judetean, exista atatea cazuri semnalate in presa, numirile sunt iarasi pur clientelare, neamuri, amante, socri, frati, exact ca si in politica. Institutiile statului de mult fac angajari pe criterii de clientela si rudenie, ca sa nu se rasufle hotiile sau ca sa primeasca contractele cine trebuie, de asta avem atata risipa intentionata de bani de la buget, ca unii sa aiba de unde lua si da mai departe pentru protectie.

  2. Dar ca Daddy a schimbat trei guvene intr-un an de zile, nu-i „scandal” este o mandrie nationala, ca am stabilit un record mondial care nu va mai fi egalat!

  3. Problema incadrarii civililor luati de pe strada, imbracati si date grade si functii inalte de ofiteri fara sa dea examen de admitere la scolile militare, fara probe sportive si fara examen psihologic si medical. Sunt facuti chestori pe repede inainte si politistii cu Academia de Politie sunt revoltati ca sunt promovati numai civili si ei raman de caruta. Saracul Godina se chinuie de vreo cinci ani sa intre la Academia de Politie sa devina ofiter si alti pilosi intra in randul ofiterilor pe usa din spate cu facultati on-line si Off -line.

  4. Oare cum se fac angajarile la Cluj? No, la fel cum ii in toate institutiile si firmele din Romania – pe competenta, profesionalism, rezultate dovedite, cv relevant, studii, burse, participari la olimpiade. Ca doar nu o sa ramana Clujul in urma restului tarii. Nu este Romania la cel mai inalt nivel in toate domeniile? Pai cum credeati ca este acest lucru posibil? Numai cu cei mai buni dintre cei mai buni!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.