Scenariu pentru scăparea Elenei Udrea

Miercuri, 28 octombrie, am avut, aşa cum era de aşteptat, „Udrea Show” în Camera Deputaţilor. Dar spectacolul oferit de fosta ministresă a pălit în comparaţie cu super „show”-ul oferit de deputaţi.

Trei voturi privind cererile DNA pentru începerea urmăririi penale, reţinere 24 de ore şi arestare preventivă, plus „ultimul cuvânt” al acuzatului au fost secvenţele derulate sub cupola mare a Casei Poporului.

Să le luăm pe rând. Discursul Elenei Udrea a fost unul bun şi ar fi fost unul foarte bun dacă nu ar fi conţinut un exces şi o serie de referiri pozitive la propria persoană. Udrea s-a apărat utilizând arma atacului. Începutul pentru unii a părut a fi o surpriză. Dar, ţinând cont de câte informaţii mai vechi sau mai noi au ieşit la lumină, nu se poate vorbi de ceva ieşit din comun. Da, Elena Udrea a pledat în favoarea lui Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu – „un premier şi un guvern nu se răstoarnă cu procurorii, la fel nici cel de-al doilea om din stat”. Poate fi aceasta şi o confirmare a zvonurilor privind o ciudată relaţie subterană între premier şi echipa lui Traian Băsescu. Momentul de vârf al discursului l-a constituit atacul asupra „sistemului”, aici fiind clar vorba (chiar dacă nu s-au pronunţat nume) de Kovesi şi Coldea. Elena Udrea i-a pus pe cei doi în faţa unei situaţii destul de complexe. „Dacă ei zic că eu am fost atâţia ani coruptă şi ei nu m-au cercetat, înseamnă că ori ei au fost incompetenţi, ori eu nu sunt coruptă”. Udrea a mai acuzat „sistemul” că construiesc dosarele penale nu pe denunţuri, ci pe simple delaţiuni. Udrea a plusat – şi aici i se strică discursul – spunând „cazul Elena Udrea este doar forma cea mai acută a luptei pentru preluarea puterii”. Elena Udrea încă mai crede că este „centrul universului” Şi că este corectitudinea în persoană. „Cât am fost ministru, am fost o persoană corectă, nu am făcut nimic ilegal”. Cu aceste două teze, Udrea şi-a stricat un discurs care putea fi, repet, unul foarte bun.

După ce fosta ministresă a părăsit scena, a venit rândul deputaţilor să se dea în spectacol. Unul despre care se poate spune că a fost de foarte prost gust. Şi cu o regie lamentabilă. De dimineaţă se zvonea că votul va fi „fifty-fifty”. Nu va fi supărată nici „Justiţia”, dar nu va fi supărată nici Elena Udrea. Şi aşa a şi fost. S-a aprobat cererea DNA de începere a urmăririi penale, s-a aprobat cererea de reţinere pentru 24 de ore, dar nu şi cea de arestare preventivă. Acum, nu ştiu – nu cunosc dosarul în detaliu – dacă Elena Udrea este sau nu un pericol public în acest nou caz. Şi oricum nu eu sunt judecător care să decidă dacă ea trebuie sau nu arestată preventiv. Dar modul în care au acţionat deputaţii este unul jalnic şi demonstrează că totul a fost premeditat. Când s-a votat aprobarea urmăririi penale, au votat 305 deputaţi. Peste numai 40 de minute în sală mai erau 242 de deputaţi.

Secretarul de şedinţă care de ani buni strigă apelul a fost înlocuit cu un altul care nu le prea avea cu această operaţiune. Reţinerea şi arestarea s-au votat simultan, deputaţii urmând să îşi depună bilele în 4 urne. Nu este pentru prima oară când se votează aşa, dar este oricând un bun prilej pentru a scuza eventualele confuzii. Care taman acum chiar s-au înregistrat. Nu şi în celelalte situaţii când s-a votat în 4 urne. În urnele pentru reţinere au fost mai multe bile decât numărul de deputaţi. Omul liberalilor din comisia de numărare a cerut renumărarea voturilor. S-a renumărat de două ori. Şi a ieşit rezultatul care se ştie. Nu au fost suficiente voturile pentru arestare. Bineînţeles (în platourile televiziunilor de ştiri) au început unii să sară la beragata celorlalţi. PNL-iştii îi acuză pe PSD-işti că au vrut să o scape pe Udrea, PSD-iştii îi acuză pe PNL-işti de acelaşi lucru. Haos? Nu. Totul a fost premeditat (când se vor publica stenogramele, vom afla mai multe), dar actorii au jucat după o regie mediocră. Şi au dovedit laşitate. Dacă ar fi fost bărbaţi, atunci ar fi trebuit să anunţe că nu votează arestarea din „cutare” motive, şi poate nu ar fi fost de blamat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.