O explozie a fost provocată, în noaptea de duminică spre luni, la un bancomat din municipiul Arad, de către hoți care au încercat să scoată bani din aparat.
Pompierii din Arad au fost alertaţi la 112 despre faptul că un incendiu a izbucnit un bancomat situat în vecinătatea pieţei din cartierul Alfa. Cei care au sunat sunt angajaţii firmei de pază care asigură securitatea aparatului, iar locatarii unor blocuri din zonă au relatat că au auzit şi zgomotul unei explozii.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca, a declarat, pentru Agerpres că, la momentul sosirii unui echipaj de pompieri, ardea peretele din gips-carton care acoperea bancomatul. Incendiul a fost lichidat în câteva minute, iar cercetările au fost preluate de către poliţişti.
Poliţiştii aflaţi luni dimineaţă la locul incidentului verifică imagini surprinse de camerele de supraveghere şi urmează să stabilească valoarea prejudiciului, fiind efectuate cercetări pentru furt calificat.
Explozia a avut loc, în jurul orei 01.30, la un bancomat aflat pe str. Tunarilor din orașul Arad, lângă un magazin, și a fost una de mică intensitate.
Incidentul vine după ce la sfârșitul anului trecut un bancomat a fost aruncat în aer la sucursala unei bănci din orașul Brașov.