Se strînge lațul pentru Udrea și Băsescu

Expresia este veche și sintetizează situația banditului, a infractorului urmărit, aflat în încercuire sau aproape de a fi dovedit sau capturat. Ea se aplică, în egală măsură, lui Traian Băsescu și Elenei Udrea și, pe cale de consecință, și Ioanei Băsescu. Aceasta a funcționat ca agent de business,(bandiții zic „săgeată” sau „înaintaș”!) pentru afacerile tatălui său. Doar nu și-o imagina cineva că un secretar de stat, ministru sau consilier prezidențial (Adrian Rădulescu) aleargă ca dementul să rezolve o tarla de sute de hectare la Nana pentru o notăriță venită cu pluta din provincie! Era logic și clar că operațiunea a fost montată pentru Traian Băsescu, după cum creditul de achiziționare a moșiei, acordat de CEC, nu a fost acordat pentru o blondă cu notariat, ci pentru că era fiica președintelui aflat la putere, tăticul afacerilor și al aranjamentelor din România. Același lucru se poate spune și despre penthouse-ul din Băneasa, „cumpărat” de la Puiu Popoviciu, după cum „Casa albă” în care se afla notariatul Ionei Băsescu nu nu este o nucă picată din ciocul berzei, ci, tot o „colaterală” pentru președinte.
Deci, se strînge lațul și pentru Ioana Băsescu după cum se strînge funia în jurul parului și pentru Elena Udrea. Coana Joițica a regimului Băsescu, placa turnantă a unei mari părți din afacerile dirijate de la Cotroceni, ea și Dorin Cocoș au fost între cei care au învîrtit la greu decizii, contracte, achiziții, plăți și afaceri cu energie. Dorin Cocoș o luase razna. Se întinsese și la medicamente sau substanțe de laborator, la vizite medicale pentru cei care plecau la muncă. Numai la vaccinat cîini nu s-a mai băgat.
Coana Joițica, blonda lui Băsescu, impostura cea mai ridicolă a întregului regim Băsescu, în afara dosarului Gala Bute (reluat și aflat pe drumul spre rejudecare) a fost condamnată la 8 ani pentru o căruță de fapte penale.
” ”În baza art. 33 lit.a,art 34 lit.b șiart 35 C.pen (1969) contopeste pedepsele applicate inculpatei Udrea Elena Gabriela și dispune ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisore sporită la 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C.pen. (1969). In baza art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C.pen. (1969) interzice inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice si dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat din momentul ramanerii definitive a prezentei hotarari si pana cand pedeapsa principala rezultanta a fost executata sau considerata ca executata”.
Coana Joițica are la activ, numai în acest dosar, două acuzații de instigare la luare de mită și cinci infracțiuni de spălarea banilor. Cîte o fi comis cu adevărat, Dumnezeu știe! Dar pentru cele 7 acuzații, ea a fost condamnată (sentința nu este definitivă, urmînd recursul) la 8 ani cu executare, urmînd ca, pe traseul instanțelor, să fie ajunsă din urmă și de sentința din Gala Bute și din ce procese o mai fi avînd.
Ce a făcut Elena Udrea (fandosita avocată cu diplomă de pe la Hyperion sau de la Amara)?
În cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală. Legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare”.
Pe scurt. Elena Udrea a învîrtit banii din campania (e tîrziu, dar, acum se văd urmele trucajului!) lui Traian Băsescu din 2009. Plus alte sume în alte afaceri private sau de partid.
A căzut, însă, pe Gala Bute și pe banii de campania electorală. Cum a căzut și Al Capone pe o problemă de fisc. Ceilalți au scăpat.
Este Elena Udrea principalul „trezorier” al lui Traian Băsescu? Sau Coana Joițica este doar puntea spre capturarea finală a primului Al Capone al politicii românești?
În jurul lor, lațul se strînge din ce în ce mai tare!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 59

83 de Comentarii

  1. De s’ar strange naibii ca prea multe a indurat tara asta! Lepra frantei a fost agatat, dar astia care au semnat si distrus o tara si o natiune, se lafaie in tot ce se poate! Culmea, mai primesc si pensii nesimtite, ca securistii antici!

  2. Cand era bisnitarul (conform propriilor declaratii) primar, mai era una care declara un castig de 8000 euro pe luna, la aia cu luminitele de Craciun. Pentru ca baga niste date in calculator 4 ore pe zi. Cand i s-a spus ca e prea de tot a intors-o, cica erau 8 ore pe zi.

  3. JUSTIȚIA DIN ROMÂNIA ESTE O JUSTIȚIE STALINISTĂ CRIMINALĂ SECURISTA. ÎN ROMÂNIA POȚI SĂ-ȚI MAI FACI DREPTATE DOAR CU PARUL SAU CU PISTOLUL.

  4. Pai…ca sa-l condamni pe Basescu trebuie sa condamni CIA ! CIA,da, aceasta l-a propulsat si sustinut pe Base. Pentru ca CIA este cea care si acum face jocurile jegoase, propaganda in Romania (via SRI,Iohanis etc.)si ne tine in subdezvoltare.

  5. Astazi,pina la ora asta n-am citit/auzit alta gluma mai buna.

  6. Ceausescu, Iliescu, Nastase, Dragnea…… Esenta este ca mai devreme sau mai tarziu toti liderii dau socoteala pentru furaciunile comise. Daca Lenus a luat 8 ani cu executare pentru vini imaginare, cat se va lua pentru zeci de melearde de coco imprumutate si refuzul de a le justifica in fata Parlamentului ? Ha !?

  7. Cum ramane cu finantarile ilegale ale PNL, UDMR, USR-Plus si AUR ?

  8. Bre,justitia lucreaza in functie de cine e la butoane,si cum la butoane e tartorul Klaus si pnl-ul,adica basistii din fostul pdl,e la mintea cocosului ca vor primi cu suspendare si vor ramane mai departe cu averile facute din furturi.Toata cotcodaceala cu ,,pedepsirea,,e doar pentru a se asigura din punct de vedere legal,probabil niste ani cu suspendare,ca nu vor mai fii deranjati niciodata pe bune daca au fost ,,judecati,, si ,,pedepsiti,,odata.Pas cu Pas.Rominia euriopeana,Rominia norr-maa-laaa,Romnia lucului binee fecut.Ps.Intro tara cu o justitie neincalecata politic se confiscau averile politucilor,restul e doar teatrul pentru prostime.Ghinion,bre.

  9. In popor este o vorba:”Cine rade la urma rade mai bine”…asa ca pana la urma este mult…noroc cu Nufarul…Sibiul e ca nou…

  10. Petrov nu va păți nimic mai ales că au ajuns din nou la putere stăpânii lui pentru care a vândut Romania. Că s-a înfruptat și el și acoliții lui din prada sub protectia marelui licurici,s-a văzut cu ochiul liber. Măcar acoliții/ cozile de topor ale lui Petrov să plătească și să ajungă la sapa de lemn la cat au furat din sudoarea poporului român. Se spune că păcatele părinților sunt plătite de copii.

  11. Se discuta,se spune ca Basescu nu e strain nici de afacerea Black Cube via famiglia de mafiosi Adamescu,Puiu Popoviciu,etc!Nimic nu ne mai poate surprinde la nea Scursura, nici daca aflam ca a fost implicat in atentatul contra papei. a lui ali agca

  12. Nedreptatea basistilor fata de naiva Monica Iacob li se intoarce cu varf si indesat. Apoi, din cand in cand, sfidarea si aroganta dreptei puse pe capatuiala si tradare mai trebuie franate cumva.

  13. 1

    Doar Germania apartine germanilor. Munca la ei a fost un act de onoare , nu o obligatie !Pînà mai cum cîteva decenii ! Restul tàrilor aparti pe jumàtate a altora , mai ales Lumii petrolului ! (exceptie fàcînd Venezuela , cre -a utoscufundat fanatizatà ideologic si Iranul fanatizat religios) .
    Planeta este îîntregime PRIVATIZATÄ , vândutà la afaceristi . O,1 din popultia Planetei , acest infim procentaj , este stàpânul tuturor bogàtiilor solului, subsolului si apelor în toatà întinderea lor !

  14. Scursura asta a fost cel mai mare si mai ordinar borfas, din cauza lui am ajuns ultima tara din Europa. Din turnator la secu a ajuns turnator CIA aservind serviciile secrete ocultei globaliste. Singura consolare e pe principiul „Iubesc tradarea dar urasc tradatorii” deci si aceasta starpitura chioara este urata de stapani si un concluzie va suferi. Nu el, ci indirect prin copii, care e chiar mai rau pentru el. Aviz urmasilor presedinti!

  15. Fekete Tulipan Jardan – dar e familia voastră -pnlusrplus. Situații sunt și la johannis, barna, csolos, rareș, turcana, orban și la cine vrem. s-a furat bine și în pandemie. S-a furat și înainte. Când dă johannis banii înapoi din proces? Dar ceilalți – Să se vadă averile.

  16. Azi s-au votat bugetul!
    Trebuia ceva să abată atenția de la toată colcăiala aia din parlament. Simplu.
    N-o să pățească nimic domnițele.

  17. 2

    Asta înseamnà GLOBALIZARE ! MultVisata Societate Deschisà ASTA ÎNSEAMNÄ!” Democratia în sensul „democratic” al cuvântului a devenit un NONSENS. A fost înlocuità cu MULTIDEMOCRATIA ( de la MULTINATIONALE). Salariul minim si venitul minim si 95% din legi nu se stabilesc în România . Existà un consensus al tàrilor din Uniune ; care se repereazà planetar ! Asta nu a înteles Liviu Dragnea , sau nu a vrut sà înteleagà.

  18. Pina in final o sa ia si tracTIRista asta citeva luni „cu executare la domiciliu”, ca piticania scirboasa din Franta … ce, inca nu v-ati prins ca in lumea asta larga justitia functioneaza cu mai multe viteze ? Doar ca madona din Plescoi, fata de „colegul” din Franta, va avea la glezna, probabil, bratara din aur de 24k !

  19. 3

    Industria pe butuci , flota dispàrutà în apele „asa zisei incompetente sau tranzactiilor ilegale sunt consecinte ale acestei LLUMI PRIVATIZATE unde cine are bani , dà tonul concurentei ! . Industria româneascà si navele si alte mari întreprinderi nu au rezitat GLOBALIZÄRII .
    Si cine a vut bani în Post6decembrism sà punà mâna pe o micà afacere ? Cine a avut BANI ?
    nu au rezistat

  20. „”NANA” si alte „sponsorizàri” reprezintà mizilicuri pe lingà ce încaseazà Multinationlele ! Care investec enorm si cîstigà enorm ! Elena Udrea si Ioana Bàsescu sunt condamnate-sperietoare ! MultiDemocratia are nevoie de exemple !
    Institutiile de Ordine si de Fotrà au nevoie de CARBURANT .
    E cinicà supozitia sau afirmatia? Nu . Tràim într-o altfel de lume !
    LUMEA SMARTPHONITÄ .

    (dintr-un esseu)

  21. alti Tzarani si neica nimeni ajunsi la Bucuresti..smecheri de constanta si lenutze din Plescoi…si alti multzi ca ei venitzi cu trenu dupa revolutzie in Bucuresti…SIIIRMA zicea Brasoveanul si stia el de ce…
    Geaca di pile au, Ciocati au, o leaca de bataie stiu…se duc totzi pe bulevardele Bucurestene si intra nespalatzii astia in politica cu un tupeu fara margine…
    Vin de nicaieri si se duc nicaieri

  22. Si al doilea Al Capone al politicii romanesti,Iohannis,si ajutoarele lui,pe cand intra ei la studiu pentru reeducare? Sau ramane sa-si faca ei treaba care si-au facut-o si si-o fac impotriva romanilor si dupa aceea ne uitam ca milogul in traista si dupa ei si asteptam injurand 1nca 10 ani …asa ca si in cazul lui Basescu si al ajutoarelor lui?

  23. si o veste buna pentru erce &co: tariceanu trimis in judecata.

  24. @ProAdevăr: marile jeguri ale pooliticii romanesti, incepand din 90: Iliescu-PSD,Stolojan -PDL,Petre Roman-PD,Nastase -PSD,Tariceanu -PNL,ALDE,Basescu-PDL,PMP,Dragnea -PSD,Ponta -PSD,
    Toti au o trasatura comuna (mai putin Iliescu, care era si a ramas omul Moscovei, tradator din nastere):sunt ofiteri acoperiti, colaboratori ai fostei si actualei Sekuritati si din 1990 masoni, ca e trendy!Nu puteai sa fi un om de caracter in Romania 1950-1990 cand turnai ca un nemernic la Securitate,ca sa iti permita un pasaport..
    Astia sunt panaramele,si PSD-ul tau pocnitoare, dar si PNLUSR e plin de zdrente..

  25. Razbunarea e arma prostului,dle Nistorescu.S-ar putea ca intr-o buna zi sa regretam pe Basescu asa cum regretam pe Ceausescu,Iliescu,Constantinescu,Dragnea.Dupa ce vedem in ziua de azi se pare ca Romania cloceste ticalosi infinit mai mari decat Basescu.Daca va iubiti urmasii dati-i uitarii de Basescu si Udrea.Ne asteapta vremuri intunecate.

  26. Nu se strange niciun lat.
    Traian Basescu a fost trimis acasa in 2012 cu ajutorul unui Referendum. A fost imediat reinscaunat de americani. Pana atunci a facut ce a dorit in perioada 1989-2012, la fel si dupa 2012.
    A manarit flota, a organizat mineriade, a retrocedat case ca primar, si-a atribuit o casa la care nu avea dreptul … fetele lui au carat acasa, ca daruri de nunta, mici averi.
    Asta este, asa ramane.

  27. Se va face o comparație între ce a făcut Dragnea și ce au făcut astea plus ăștia, cp nu-s numai ele , așa că nu cred că mai pot da îmapoi cu condamnările. nici cu confiscările ! Dar are balta pește și străinii nave românești !

  28. la citi bani o scos blonda from plesCOI din tzara pintru base,boc,eba si iouana merita minim 15 ani la chilia
    si pintru ea citi o scos ca doar no stat in grecia si costa rica pe alocatia fetei
    kill bill merita 15 ani,iuoana 14 si raluka tutkan 13,9 toate la la cules de stuf in delta
    jigodii pdliste

  29. Lanțul, care este in jurul gâtului lui Iohannis, precum șarpele Boa, va curma președinția acestui troglodit ce va fugi in Germania. Toate se plătesc in viața.

  30. Pe Basescu il va ajuta prietenul sau Biden. Basescu este un globalist sadea, nu va fi lasat sa cada de satanistii lui.

  31. Pariem că nu face nimeni pușcărie? Eheiii! Mai sunt și recursuri, se mai schimbă și judecătorii… ce, sunteți copii? Pe ce lume vă treziți?

  32. Asta chiar e prea de porc! Dupa ce Petrov le satisfacu toate pohtele stapanilor lui ( statul perpendicular, imprumuturi la femeii cu dedicatie, Fondul Proprietatea facut cadou etc, etc) justitia stalinista independenta- creatia lui!- sa ii bage gagica si beizadeaua la mititica doar pt cateva meleoane euroi cheltuite pe publicitatea sa? Asa ceva nu se poate !Pai ce o sa zica nasul lui de peste balta ,ales de curand, cand o auzi asta? Presimt ca iar incepe lupta cu coruptia…altora!

  33. Cum e acum cu semnelemafioate nazale..lelita Editat!In loc sa-i dai in gat pe toti borfasii,ai facut pe Alba ca Zapada…se spune ca daca intri in troaca..te mananca porcii!Asa-ti trebuie..cu.vustina ordinara!Cu toate ca esti si blonda ..nu ti-ai vazut de lungul nasului!Sper sa-i vina randul si JEGULUI NATIUNII!

  34. Condamnarea ăstor două fufe nu-i decît șantaj la adresa lui bășinescu ca să decarteze gros, adică să mai dea și altora din ce-a furat el 25 de ani…
    Dacă se execută în timp util, o să vedem o achitare a celor două. Dacă nu, vor face pușcărie iar după ce i se termină mandatul de europarlamentar (c-acum are imunitate), urmează el la rînd cu procesele…
    Asta trebuie să înțeleagă fiecare.
    Precum se vede, își dau la gioale, securiști între ei… adică vechea gardă, ieșiți la pensie, cu noua gardă, aflată la putere.
    Mai e și gionelu, cu funcție mare la NATO, care nu uită c-a fost președinte doar pentru o noapte…
    Mai să-i plîngi de milă, așa cum a făcut el după strujan în 2004…

  35. ‘Saltimbancii’ politici cad întotdeauna în picioare : Colaborarea, Flota, Casa din Mihăileanu, Nana .

  36. Basescu este baiat destept ! Se vede ca a fost format la inaltele scoli ale securitatii ! Acum este usor de inteles , de ce cei din jurul lui , inclusiv membrii ai familiei , ajung in puscarie ! Petrov , a stat todeauna in spate , impingand pe altii la inaintare , asigurandu-i ca el, marele guru al infractiunii, vegheaza, ca ei sa nu pateasca nimic ! D-na Udrea ,care s-a imbogatit , fulgerator , in umbra lui Petrov , stie multe , dar din loialitate , tace ! F. bine! Ea la puscarie si Basescu la chindie !

  37. Daca in treaba ar fi fost bagata doar Udrea ar fi fost de presupus ca este din nou fortata sa vorbeasca (daca nu cumva a si vorbit pana acum dar numai celor din servicii). Udrea stie absolut toate potlogariile ( de zeci de milioane ) ale mafiotilor ce au avut protectia lui Petrov. Dar faptul ca securitatea i-a agatat si fiica complica raspunsurile. Ori se vrea ca Petrov sa dea afara la manie multe stiute compromitand pe foarte multi de-ai lui aflati acum in caricatura PNL, partid ce se doreste distrus (sau metamorfozat) de securitate ori se doreste ca toata aceasta actiune in justitie sa se fasaiasca si el cu toti apropiatii sai sa iasa definitiv curati si imaculati. Zicea cineva de prietenii sai americani.

  38. Adria si altii. Un lucru esential pe care il omiteti. Legile Universului, Creatorul, Natura sau Dumnezeu dupa credinta fiecaruia, nu vom putea pune Pamantul in Centrul Universului, el va sta cuminte in jurul Soarelui. Au disparut civilizatii intregi, chiar credeti ca totul este la nivelul unora? Este adevarat ca se cred stapani, dar nu sunt decat niste plugari tot sapa pana vor ramane fara fundament, in mituri si carti sfinte sunt avertismente ba Potop, ba o pedeapsa divina, ba sfarsitul lumii. Asa ca toti vor primi intr-o zi ceea ce merita, dar inca Pamantul mai rabda. Pacat ca sunt chinuite suflete nevinovate, precum copiii ucisi in accidente sau de boala, iar cei rai sunt lasati…Din pacate nici Universul nu-i perfect, mai are si el umbrele lui…Poate cand va fi perfect se va transforma in ”apele” Eternitatii cum spune zeul Indra care nu-si mai aminteste de cate ori a trecut prin ele. Asta inseamna ca descrierile din Facere/Geneza se pot repeta acel ceva fara caracteristici se va separa diferentia si alte dati.

  39. Nu ma bucur de raul nimanui, dar prea mult rau a facut securistul Petrov, prea mult a furat el si famiglia lui! Si acum sa le vina rindul! Sper! Sau iar scapa si nu raspunde pentru flota, Mihaileanu, afacerile cu Popoviciu si altele?

  40. Teatru pentru prosti menit sa distraga atentia de la dezastrul existent in Romania!

  41. @Codruta de la Bruxelles Dar cum ramane cu cele mai mari finanțări ilegale care au fost catre PSD? Si cum ramane cu furturile pesedistilor?

  42. Cum dracu au facut din „munca cinstita” averile astea de milioane de euroi daca nu prin furt? Adevarata vorba ca prin munca nu ajungi sa te imbogatesti!!!!!!!!!!! Si acum incepe plinsul ca trebuie sa plateasca pentru ce au furat! Fiica lui Petrov nu se plimba cu „tata e cool”? Pai sa-l scoata de la naftalina ca sa-l poarte la Tirgsor! Pacat ca scapa securistul Petrov!

  43. Chestii pentru vulg. Nu vor păți nimic. Mai ales Tătucul. Poporul prefera sa vadă banii înapoi, nu con cedii prin pușcărie, dar nici alea nu vor fi. S-ar deschide și cutia Pandorei, am putea descoperi multe și la alții.

  44. Toata lumea il acuza pe marinar si pe cele doua trompetiste. Si pe buna dreptate.
    Totusi, inainte de asta, cred ca ar trebui sa ne uitam cu totii in oglinda.
    Mult prea mult si mult prea des, preferam circul in locul painii.
    Ne votam si apoi ne injuram politicienii, pe care tot noi i-am ales, in loc sa mergem la oglinda si sa ne tragem palme.

  45. @Titirez Tirez „Bre,justitia lucreaza in functie de cine e la butoane,si cum la butoane e tartorul Klaus si pnl-ul,adica basistii din fostul pdl,e la mintea cocosului ca vor primi cu suspendare…” Ar fi fost valabil ce spui daca era vorba de niste infractori pesedisti iar la putere aveam un guvern PSD. Sau un presedinte PSD-ist. Iata ca, acum sentinta fiind data, previziunile tale au fost eronate. Eronati sunteți toti sustinatorii PSD-ului.

  46. Sunt rafuieli interne ale securitatii. Trebuie sa fii copil incat sa crezi ca in justitia romaneasca tinuta strans in lesa de securitate niste procurori ar fi indraznit de capul lor sa se ia din nou de Petrov si familia sa. Totul s-a facut categoric la ordin. Inca este prematur sa ne pronuntam asupra a ceea ce se urmareste. In nici un caz nu are legatura cu vreun act de dreptate cum cred multi naivi.

  47. Mda,.E curios cum românu nu-și dă seama din prima..Are nevoie de mulți ani să-i pice fisa,.Evident acest partid PD-L a fost ghicit pentru un jaf măreț.. Nu e niciunul din politic de compătimit.. Curios e incă un fapt,..PRESA,!!!.Adică adormiții ăștia nu latră, ci doar după ce alții au făcut pasul.. La fel e și in cazul nerușinaților, care-și atribuie salarii sporuri singuri, fără eficiență,. e doar un jaf pur.. Unde sunt presa, deontologii și de ce nu văd ceea ce este chiar sub nasul tuturor?? Trebuie decenii de jaf măreț, patriotic, ca vre-unuia să-i pice fisa ????

  48. Fraiere la butoane este mereu securitatea! Klaus si pnl-ul sunt baieti de mingi. La fel a fost si Traienel.

  49. Punem pariu că la recurs e cu achitare? De-aia SIIJ trebuie desființată ieri. Nici Marele Licurici nu mai are răbdare.
    Iar babuinii vor fi fericiți că Justițea e independentă, așa cum au votat ei la referendum.

  50. Aiureli!
    Cat este Merkel in picioare la Berlin, nici dracu nu se va atinge de Baasescu.

  51. @1..De acord. Singurul comentariu adecvat din tot ce e scris pe aici…asistam mereu cum suntem furati si pacaliti (sperand in secret sa ne pice si noua ceva) dand vina pe altii pentru lasitatile si compromisurilor noastre.

  52. Viata merge inainte netulburata, ciupercile apar dupa ploaie, clonele sunt reactivate dupa saptamani, luni sau ani buni de
    refacere, cu forte noi si sloganuri noi!!! Apar noi pseudonime de front ale batranilor, hodorogitilor prostaci si postaci, de-a valma! Au trecut ani de cand fosta vestala „adria nicol” isi arata nurii pe forum dand si atunci in „multinationale”
    la fel ca si cu ocazia relansarii ei bruste de ieri!!!De obicei dupa operatii estetice fatucile Secu sunt de nerecunoscut,
    arata ca noi noute sau „paradite” rau de tot, numai „adria nicole” e neschimbata, un fel de „core” cu martisor tresaltand
    de libido…Ele/ei au un singur tel, nu marxism/bolsevismul prin Comintern stau la originea Raului Universal de peste 170
    de ani, GENOCIDUL e comis de „multinationale” si eventual „masoni”, vorba unui alt prostac al Securitatii, „noul trend de
    dupa 1990”!? Cazul Baseala le permite sa-si manifeste mania proletara sa apara pe post de Cavaleri ai Dreptatii-Adevarului
    fluturand flamura patriotismului netzarmurit…Si doar le-am explicat, apartenenta la „masonerie” a servit/serveste si azi
    ca o acoperire ideala in cazul demascarii actelor criminale contra Umanitatii!Criminalii incoltiti vor clama buna intentie
    si iubirea de tara si popor, doar „lojile” sunt mai intai…”nationale” si au colaborat…”multinational” ca sa fie mult
    mai puternici!? Structurile sunt identic construite cu ale Comintern, deosebirea fiind doar de…”ritual”, tot cu circ dar
    nu…”mistic”, ci…”ideologic”! Cekistii primeau un simplu pumnal inscriptionat cu secera si ciocanul ca instrumente de
    inlocuire a ghilotinelor. Oare a fost o intamplare asemanarea dintre structurile naziste si cele bolsevice anterior create
    atat pe linie de partid, cat si de Securitate? Nu, legendatii ca nazisti sefi au prestat anterior pentru Cauza camuflati
    ca „socialisti” militand cu lozinci marxist-leniniste si participand la „revolutii”…

  53. Charli, lasa gargara la care apelezi mereu in lipsa de analiza pertinenta si justificata la tema. Se pune urmatoarea intrebare: actualul dosar are vreo legatura cu actul de dreptate facut de justitie sau este o alta lucratura a securitatii vizand scopuri politice de perspectiva imediata?

  54. Jagardele Duracel la ăștia le lingea basul. Într-o zi se va dezice sistemul și de KWJ tic tac tic tac.

  55. Pana la urma latul acesta se strange in jurul tuturor Romanilor! Oha legi, oha drepturi, oha libertati, oha educatie, oha suveranitate, oha demnitate …. oha peste tot, ca asa-i in bambiliciul din Romania.
    Toti cei ce se bucura de circul asta, uita ca si ei beneficiaza de aceleasi drepturi si legi ca si panaramele descrise in articol.
    Basescu si sleahta lui de vanzatori de tara, isi bat joc in continuare de Romania, iar romanii aplauda.
    Bun e circul!
    Oha minte!

  56. A facut multe pentru Bucuresti , a Reabilitat Gratuit din Fonduri Europene , Blocurile pe dinafara si a pus Geamuri Termopane , Gratuit !

  57. Deocamdata ,toti care sunt judecati, sunt judecati pentru nimicuri,nu pentru distrugerea tarii,vanzarea ei pe nimic si distrugerea poporului roman si a suveranitatii tarii. Legi date impotiva poporului roman,gazarea lui cu substante toxice ,periculoase, aduse din strainatate si arse la noi [nu frunze],mentinerea unui sistem dezastros de sanatate,un sistem dezastros administrativ ,judecatoresc ,drumuri care duc la accidente etc>Cei care au riscat pentru bani si functii ,au avut pentru ce.Noi ceilanti ,am pierdut ani din viata,in stres,neajunsuri ,unii chiar viata, pentru ceea ce au facut <<EI<<

  58. Core cu martisor , tresarind de libido…Asa ceva nu am auzit in viata mea. Charlie esti tare.

  59. Sa fii Femeie este un dar al Universului, sa fii Barbat nu este totuna cu a fi pantalonar, Charlica!
    Esti protejat de Coti, imi scapa motivul dar aceasta protectie nu face decat sa-ti permita sa-ti etalezi toate defectele. Cred ca tie, in zadar ti-as ura sa fii iubit.

  60. Nu se strînge nici un laț,e doar un joc de imagine bine orchestrat.De către cine ? Vă las pe dv să ghiciți !

  61. Nu stiu cine va baga bazaconii in cap. Se folosesc aceleasi fumigene ca in anii 90. Nu ce vreti voi sa intelegeti. Stii ca bolsevicii au cautat mereu in nimicuri lupta de clasa? Au cautat justificari violentei lor in interventii. Sa ma ierte Dumnezeu, dar tare batuti in cap mai sunteti cei de la Cotidianul. Aveti impresia ca detineti niste adevaruri. Totul e fals, fals, fals. Iar cineva se joaca cu mintile voastre .Iesiti din bula si vedeti ce reprezinta Cotidianul. E ul loc asemanator cu OTV si Antena 3. V-ati „izolat” in insula „adevarului absolut” Mai urmeaza sa va aratati titluri cum isi tot etalau cei de la A3. Stati in cloaca voastra de conspirationisti. Tinmpul vostru a trecut, cu toata lamentarea voastra fata de nou. Repet, Nistorescu are nevoie de voi. Charlie e smecher. Va gadila la orgoliu si va da impresia ca sunteti destepti. Nu de alta,dar ar ramane singur. Hai pa si schimbati-va mentalitatea .Aici mereu sunteti in tensiune, agitatie si minciuna, conspiratii, negationism. Dar voi cand mai traiti ? Va dau o veste-Nu contati. Ori va veti schimba atitudinea mizerabila, sau naiva, ori veti ramane jalnici, tristi si inapoiati.

  62. HALAL JUSTITIE, DACA pnl/pdl din care a facut perte si condamnata Udrae Elena este acum la osul puterii si talhareste tara ,ii decima pe romani! In ceea ce-l priveste pe Basescu Traianam de pus cateva intrebari.Ar fi putut ajunge kgb-ul Basescu Traian, cert spion sovietic in politica postdembrista, daca generalii armatei staliniste din care a facut, mai fac parte si cei adunati in PNR/gen.securist Constantin Onisor nu ar fi ramas liberi si nepedepsiti pentru toate crimele savarsite sub ocupatie stalinista a Romaniei? Ar mai fi putut crea kgb-ul Basescu Traian statul mafiot daca nu s-ar fi ”bucurat” de sustinerea intregii securitati comuniste , foste si actuale? Si, pentru ce sa-l mai acuzi pe kgb-ul Basescu Traian daca acum Romania a ajuns sub ocupatie stalinist/nazist/iohannista, statul mafiot Basescu Traian transformnadu-se intr-un stat al genocidului socio economic ,unde securitatea obstructioneaza actele de justitie cu instigatoarea la razboi civil ,Sososaca /Ivanovici?

  63. Bun, retineti urmatoarea fraza simpla.

    SISTEMUL SE DEBARASEAZA INTOTDEAUNA DE UNELTE, DUPA CE ACESTEA SI-AU FACUT TREABA.

    Comparati si cu Sarkozy si luati in considerare intreaga campanie anti-capital romanesc a DNA. Si faceti pariurile pentru ce se va intampla cu preacinstitul Iohannis dupa 2024.

  64. Nu va entuziasmati prea mult! In USA au venit la putere nasii lui Basel Scaraoschi, cei care l-au ferit de suspendare pe marinar si de alte dosare penale! Cred ca si „colateralele” vor primi sprijin! O sa vedeti!

  65. cand auzi vorbind acest jeg securist spunind ca Romania este „stat mafiot”! Aud? „Presedintele” Romaniei spune ca Romania este „stat mafioy si stie ce spune”? Sau cu Mihaileanu ca e legal, dar „nu e moral, dar cu moraliatea nu e nicio problema”! Aud? „Presedintele” Romaniei este lipsit de moralitate? Si acest individ pe linga ce a furat este inca liber?

  66. Atata timp cat ”petrov” este ,inca,la butoane astea doua forme de viata nu vor face nici o zi de puscarie si nu vor da nimic din ce au furat.Asa ca nu se ”strange” nci un latz.Ramane doar o tara furata de 30 de ani.Restul este gargara pentru ametit bietii de Romani.

  67. „@charlie”, ceea ce spui o sa aiba valoare in ochii mei cand te vei prezenta asa cum te identifici de obicei, fara sa te ascunzi in spatele a DOUA MASTI! Mai, „gigel”-e, daca „apelez la ‘gargara’ mereu in lipsa de analiza pertinent-justificata
    pe teme”, atunci de ce imi adresezi intrebari? „Gargara” de care ma acuzi se refera la Securitate si securisti despre care
    pana si tu ai ajuns sa…”gargarisesti” incoltit/strans cu usa fiind de realitati!!! „gigel”-ule dosarul actual e o simpla
    REGLARE DE CONTURI in cadrul Securitatii care se reaseaza pentru a „N”-a oara de la infiintare, de fiecare data avand ca scop disimularea, inselarea opiniei publice! O reglare de conturi de bun augur pentru mine si care de data aceasta este
    bazata pe probe reale, nu falsificate! Udrea e penibila acuzand justitia ca ar fi ramas aceeasi, adica asa cum a recreat-o
    Pestele ei Basoi care acum se zbate pe uscat, fara macar un strop de „votca scotiana”! Justitia fiind politica perspectiva
    e imediata, jugularea Basoiului, dar in premiera nationala cu PROBE REALE, asa ca incercarea ta de decredibilizare e nula!
    Judecatoarea nu si-a asumat riscul otravirii cu cafea implicandu-l si pe beneficiarul spagilor!Apelul cred ca o sa-l aduca
    in sfarsit in prim-plan, Udrea invocand inexistenta in legislatie a mitei pt altul!? Il atentioneaza sa intervina, altfel
    uita de loialitate…

  68. Eu cred ca pana la urma Elena care-I arata luminita lui Petrov va scapa, ca s-a reformat Justitia in Romania, dupa chipul si asemanarea lui Petrov, un tata iubitor de fete.

  69. asta e dosarul „volkswagen 2”,
    actzionarii,cei care l-au votată
    SCAPA!
    -nimeni nu i-a dus chiftele lu dragnea…jagardele infame!

  70. Ticalosia acestui scelerat care a vindut Romaniaca pe gradina din spatele casei sale, a recreat,hidra asta numita SRI(fosta Secu) si a adus monstrii la butoanele tarii, ticalosia lui este inimaginabila.Ca sa nu intre el la apa ,este in stare sa isi lase progeniturile sa faca pirnaie pentru el.Nu ca Ionica tatei ,sau cealalta Lenuta buze mari, ar fi model de cinste,dar sunt copii lui -teoretic-si sa plateasca dublu pentru Tata chioru,si el sa zburde in libertate ,imbracat in haine de membru PE, e scabros.Ca o lasa de duduita care i-a fost mingiiere ani buni e ok, fata a supt la toate titele tarii si nu numai,si isi merita soarta.Da mai ,betivule ,aia e fata ta.Iesi vitejeste in fata si preia vina,asa cum ar face orice parinte normal.Ma intreb , Maria Basescu ,de ce tace?A fost terfelita de marinarul ei,ani de zile,folosita ca scut de protectie,iar acum isi vede progenitura ca va imbraca haina in dungi.Dar vorba aia, cine se aseamana se aduna.Daca era un tata normal, as fi zis ca nici nu mai e nevoie sa fie condamnat el insusi,e destul sa iti vezi copilu in pirnaie.Dar asta e ca un monstru cu o suta de capete, ii tai unu creste altu.Pina nu i le tai pe toate tot va continua sa scuipe venin.

  71. „gigi”, nu ti se pare „scabros” si modul cum mistifici cum ca „Sceleratul” „ar fi recreat hidra asta numita SRI(fosta Secu)”? Directia Interna a Securitatii a fost aceeasi, in niciun caz nu a fost recreata, restalinizarea din 2004 fiind
    RESTAURATIE, nu „recreare”!!! A fost REVENIREA LA FORMA INITIALA pentru ETERNIZARE!!! Daca in rest ai spus ADEVARURI de necontestat, nu inteleg ce te impinge sa rastalmacesti VECHILE ADEVARURI? E cadoul tau pentru cei 91 de ani ai lui Ilici
    Iliescu-GENOCID? Balaurul Basoi intre doi scuipatzi cu venin lanseaza si jeturi de flacari incendiind prin PIROMANUL SAU
    DE SERVICIU Romania…E aruncatorul de flacari al DIA/Securitatii…

  72. Imaginati-va ce ar fi insemnat pt pedelisti ca in 2014 Pisicutul sa castige presedintia!

  73. Ieri , pe 2 martie 1905 se năștea Radu Gyr, astăzi pe 3 martie se împlinesc 116 ani de la nașterea lui Mircea Vulcănescu și noi discutăm despre Elena Udrea și Băsescu !
    Bravos, sau Halal, națiune !
    P.S. „Trezește-te Gheorghe, trezește-te Ioane” !
    În loc de „ridică-te ….”
    Acum și ăsta continuat cu …„ca să mă așez eu !”

  74. Bravo dlui Nistorescu pt prestatia la inaltime dela TVR cu infractoarea Hidrea in direct. Ați fost magistral și ați spus lucrurilor pe nume, e vinovata clar. Clanul basescu trebuia demult sa înfunde pușcăriile națiunii, după baronii PSD. Cred ca abia de acum înainte se va ajunge la un Oprisan și alții ca el. Felicitari, Nistorescu, ești la înălțime, nu te lasa! Curățati regatul de pecingine! Va iubesc de aici din ??

  75. SIA, fa-te ca (le) lucrezi!!
    Nu cred nimic.Money talks si nema Money Penny inapoi la buget , deci „NieI liberty, ETA CARNAVAL!”.De vazutr emisiunea „descoperiti” de asear de la A3

  76. @zmeul
    Esti rezist corect politic, aka activist neomarxist.
    Io tot dai cu negationismul si conspirationismul, pe asta ma bazez.
    Cotidianul o fi subiectiv, dar are argumente si referinte.
    Tu esti doar lozincard globalist.Ce are negationismul, acuzatie grava si cu uriasa incarcatura tragica si emoțională, cu fusarelile Matrozului si DISTRUGEREA REALA, VIZIBILA, a tarii?Macar colegii tai, academicienii omgisti de la academia de dezinformatii, o dadeau pe PSD, straduindu se sa argumenteze, chiar sucit.Cam ca in sentinta lui Dragnea..
    Tu esti doar propagandist globalist. Mai greu prizabil decat cei din fosta dictatura locala, ceusista.

  77. Eram doar curios sa văd dacă este acceptat comentariul.
    Sunt fascinante – comentariile
    Se mai poate face ceva,oare?
    Multă sanatate tuturor

  78. E. Udrea (ca si Elena Basescu)a pus in practica recomandarea luiT.Basescu de a ramane gravida si a face copii pt a fi ulterior gratiata, asa cum a gratiat de doua ori Presedintele T. Basescu(in 26mai2009(Decret prezidential nr. 867)si22.12.2009) pe Av. Maracine Nicoleta ce a dobandit numele Constantin Nicoleta sparand contestarea executarii datorita schimbarii numelui, ce comisese Fals material in inscrisuri si uz de fals,solicitand din 1998si ulterior cand T. Basescu era P. G., restituirea din posesia P. M. B. a unor imobile in numele unor persoane decedate, sustragandu-se arestarii. Intrebat de un jurnalist despre gratierea Av Constantin Nicoleta, Presedintele T. Basescu a declarat:” In al doilea mandat nu exista nici o gratiere”. Cand i s-a aratat Decretul nr. 1890/22.12.2009, T. Basescu a declarat ulterior „Am gratiat – o din motive umanitare, pt ca avea multi copii mici” 14.54

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.