Ce spune un asigurator important despre plafonarea asigurărilor RCA UNSAR precizează că se referă în principal la prevederile OUG referitoare la plafonarea preţurilor primelor şi la elementele care vor fi luate în considerare în calculul tarifelor de referinţă, aşa cum au fost comunicate de către Autoritatea pentru Supraveghere Financiară. Score: 0,28
Câţi bani au câştigat asiguratorii din asigurarea RCA Un Parlament responsabil ar aştepta că OUG să-şi producă efectele, într-o lună-două am observa ce disfuncţionalităţi apar pe piaţa RCA, iar toate acestea ar putea fi corectate prin adoptarea legii de către noul Parlament. Score: 0,28
ANP, avertisment pentru angajații care protestează Revendicările sindicaliştilor din penitenciare fac referire la modul de aplicare a OUG 20/2016 cu privire la corectarea unor inechităţi în sistemul de apărare şi ordine publică. Score: 0,29
Răsturnare de situație în cazul șefului Corpului de Control al lui Cioloș Primul ministru m-a rugat să rămân însă în continuare, până la finalizarea mandatului actualului guvern.Proiectul de OUG privind înființarea Inspecției Generale a Guvernului prevede ca la conducerea acestei noi structuri să se afle un funcționar public, în vederea asigurării profesionalismului… Score: 0,28
Proteste ale angajaţilor din toate penitenciarele Ministrul Justiţiei refuză aplicarea OUG 20/2016 în sensul eliminării inechităţilor salariale şi pentru personalul din sistemul penitenciar, deşi actul normativ include această categorie alături de ceilalţi angajaţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Score: 0,28
Când va stabili ASF maxime ale RCA Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va stabili, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a OUG privind RCA, tarifele maxime de primă pe categorii de vehicule ce urmează a se aplica de către societăţile de asigurare care practică RCA, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei. Score: 0,30
RCA: Patronatele acuză că noua lege a fost modificată brutal în ultimele 24 de ore Totodată nici Ordonanța de Urgență publicată ieri în Monitorul Oficial nu corespunde proiectului inițial de OUG publicat de Ministerul de Finanțe, varianta publicată în Monitorul Oficial nefiind funcțională întrucât exact la articolul care menționa termenul de 6 luni în care… Score: 0,28
Transportatorii rutieri au ieşit în stradă Patronatele din transporturi au spus înainte de întâlnirea de azi dimineață de la Guvern că se așteaptă ca Executivul să aprobe prin OUG introducerea unui tarif de referință la toate prețurile RCA, diferențiat pe toate tipurile de vehicule, tarif c ear trebui transmis trimestrial către ASF. Score: 0,29
Lovitură pentru reprezentanții statului în AGA În OUG adoptată astăzi se mai precizează că statul și unitățile administrativ-teritoriale, în exercitarea calității de acționar la societățile la care dețin direct sau… Score: 0,29
Ce se va întâmpla cu tarifele la RCA în următoarele șase luni Patronatele din transporturi au spus înainte de întâlnirea de azi dimineață de la Guvern că se așteaptă ca Executivul să aprobe prin OUG introducerea unui tarif de referință la toate prețurile RCA, diferențiat pe toate tipurile de vehicule, tarif c ear trebui transmis trimestrial către ASF. Score: 0,29
Un avocat dezvăluie o practică ilegală a băncilor și recuperatorilor de credite OUG 99/2006e reglementează activitatea bancară în România: Art. Score: 0,27
Câteva aspecte neștiute din dosarul falimentului Astra Asigurări Pentru cei care au conceput această OUG, riscul sistemic sever nu este modul defectuos în care ASF a supravegheat şi controlat piaţa şi nici măcar neregulile cu iz penal aferente administrării speciale şi falimentului Astra, ci reacţia "imprevizibilă" a populaţiei şi a camionagiilor. Score: 0,27
Biriș revine și explică punct cu punct proiectul său controversat "Foarte mult s-a discutat zilele acestea despre proiectul de OUG scurs către presă marţi seară. Score: 0,27
Gelu Diaconu: Majoritatea specialiştilor din ANAF sunt sideraţi de nepriceperea tehnocraţilor La ora discuţiei noastre (joi, 8 sept, dimineaţă) e mare anchetă în MFP pentru prinderea vinovatului care a transmis la presă cele două proiecte de OUG. Score: 0,27
Proiectul lui Gabriel Biriş a fost lăudat Nu tot proiectul trebuia să meargă într-o decizie, prin OUG. Score: 0,27
Salariat la stat vs salariat la privat – cine a fost mai norocos Pentru salariații din sectorul public, luna august a venit cu o nouă suplimentare de venit, cu 10%, efect al restructurării sistemului de salarizare pentru personalul bugetar, prin aprobarea Ordonanței de Urgență care modifică și completează OUG nr. Score: 0,29
Schimbare majoră privind plagiatele Contactat de Mediafax, preşedintele Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti, care a semnalat în repetate rânduri cazurile de plagiat ale lui Victor Ponta şi Gabriel Oprea, Marian Popescu spune că prin această OUG Camera Deputaţilor continuă acţiunea de securizare a doctoratelor obţinute în mod fraudulos. Score: 0,30
De ce nu mai vor magistații să judece Asociaţiile magistraţilor acuză Guvernul că a refuzat punerea în aplicare a dispoziţiilor legale în forma indicată de OUG 20/2016, contrar poziţiei exprimate în totalitatea sa de corpul magistraţilor. Score: 0,31
Senat: Puteți plăti taxele şi amenzile şi cu cardul În OUG 193/2002 nu era stipulată obligativitatea folosirii acestor instrumente de plată, ci se prevedea că operatorii economici menționați pot accepta și plata cu cardul, reamintește Agerpres. Score: 0,32
De ce se teme industria filmului …cei care desfăşoară activităţi în domeniul jocurilor de noroc.Senatorii din Comisia de cultură i-au cerut, marţi, ministrului Culturii, Corina Şuteu, să renunţe la OUG privind cinematografia şi să depună un proiect de lege în regim de urgenţă. Score: 0,28
CSM îi pune la punct pe tehnocrați Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) apreciază ca "inadmisibile şi regretabile" declaraţiile publice ale unor reprezentanţi ai Guvernului "în sensul că asociaţiile profesionale ale magistraţilor ar da o interpretare abuzivă şi inechitabilă dispoziţiilor OUG 20/2016 privind salarizarea bugetarilor". Score: 0,36
Documentul care poate duce la schimbarea din temelii a companiilor de stat …progrese în administrarea şi conducerea lor ca urmare a cadrului de reglementare asigurat de o ordonanţă de urgenţă privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor (OUG nr. Score: 0,29
Plata pentru naveta elevilor ar putea fi suportată integral de stat Ministerul Educaţiei a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanţă de urgenţă (OUG) prin care elevilor li se va deconta integral naveta. … Astfel, OUG-ul revine practic la textul de lege dat în 2011 în Legea Educaţiei, relatează Mediafax în pagina electronică. Score: 0,35
Americanii de la Ford vor fabrica un model nou de autovehicul la Craiova Ford a realizat, în perioada 2008 – 2012, investiția asumată prin OUG nr. Score: 0,28
Un nou exemplu de dublă măsură în aprecierea legii de către BNR “Potrivit OUG nr.99/2006 privind instituţiile de credit, mai precis, cf art. … 2 lit.a) şi lit.a-1) din OUG nr.99/2006. Score: 0,29