Perlele statului din energie şi Poştă mai fac 6,3 miliarde de euro Nuclearelectrica a resimţit chiar mai puternic efectul crizei, pierzând din valoare peste 500 milioane de euro şi ajungând la 1,17 miliarde de euro. Score: 0,28
Elena Udrea, pionul „otrăvit” din anturajul preşedintelui În timp, s-a confirmat faptul că până la urmă – şi asta este trist – preşedintele României este foarte posibil să fie el însuşi folosit de o reţea de interese care activează de mai mult timp, şi care ar fi putut ajunge până în preajma sferei de influenţă a domniei sale. Score: 0,30
Şeful Nuclearelectrica, Pompiliu Budulan, şi-a dat demisia Trecerea la Nuclearelectrica a însemnat şi o creştere a veniturilor, întrucât la Agenţie salariul mediu nu trece de 3.000 de lei, iar la producătorul de energie acesta ajunge la 6.000 de lei. Score: 0,29
Întâlnire la vârf Clint Eastwood – Leonardo DiCaprio Spectatorul va trebui să ajungă la concluzia pe care o doreşte. … Pentru a ajunge la această transformare, care îi conferă o asemănare izbitoare cu personajul, actorul petrece cinci ore şi jumătate în cabina de machiaj. Score: 0,29
Siria. iPhone-ul, interzis în ţara tatălui biologic al lui Steve Jobs Siria a interzis accesul majorităţii jurnaliştilor străini în ţară, după izbucnirea protestelor împotriva regimului, în martie, motiv pentru care informaţiile de la faţa locului ajung în presa internaţionala prin intermediul celor implicaţi în proteste. Score: 0,30
Banii pentru asfaltări, bani pentru PDL Prin Legea nr.15/2011, pentru aprobarea OUG 105/2010, s-a modificat destinaţia unor fonduri şi sursele de finanţare, iar 'satul românesc' a devenit 'localitate', astfel încât banii să ajungă şi în oraşe şi municipii. Score: 0,28
Adolescentă, bătută crunt de patru eleve la Buzău Potrivit inspectorului general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Buzău, Florina Stoian, în cazul celor patru eleve bătăuşe se vor face anchete la nivelul şcolilor în care acestea învaţă, urmând să se ia măsuri care pot ajunge până la exmatriculare. Score: 0,29
De la nebunul Vintage britanic la etnic şi haute couture Se ajunge la ea pe o străduţă îngustă, unde s-a născut, în 1839, Jane Burden, soţia lui William Morris, muza lui Dante Gabriel Rossetti, pictorul prerafaelit. Score: 0,28
Martor în cazul mitei de la OPJ Brașov: Banii ajungeau la primarul George Scripcaru și la prefect Un martor în cazul mitei de la OPJ Braşov susţine că mita ajungea la primarul George Scripcaru, anunță Antena 3. … Bărbatul a susținut joi în fața instanței că o parte din șpagă ajungea şi la prefectul Brașovului Ion Gonţea. Score: 1,41
Adrian Năstase: „De Ziua Națională, Băsescu se ascunde în spatele mașinuțelor de război” Dar nu sacrificand pe cei mai multi de dragul ajungerii la o luminita deja stinsa de la capatul unui tunel plin de interesectii. Score: 0,28
Viata sexuala: 5 scuze jalnice ca sa nu faceti dragoste Da-i un sarut pasional cand ajungi acasa. Score: 0,29
Prefectul de Mureş: În următorii 50 de ani vom fi dominaţi de romi Ţineţi cont că România are un spor demografic negativ, ţineţi cont că predicţiile legate de demografie demonstrează că, în următorii 50 de ani, şi românii, şi maghiarii, vom ajunge minoritari pe aceste meleaguri, vom fi dominaţi de etnia romă", a afirmat el. Score: 0,30
S-a întors roata: Miliardarul Niculae pus să plătească cele mai scumpe gaze Numai că nu ajung cantităţile. Score: 0,29
Pedelistul Cristian Preda ar vrea vot obligatoriu în România În primul rând, dacă între 1945 și 1990, participarea medie a oscilat între 80 și 84 de procente, în anii 90 a scăzut la 75%, pentru ca în ultimul deceniu analizat să ajungă la o medie de 68,5%. Score: 0,29
Onţanu i-a regizat baie de mulţime lui Băsescu Pentru că odată parada terminată, singurul punct de interes pentru „poporul din sectorul 2" l-a constituit ajungerea cât mai repede în faţa cazanului cu fasole şi a paharelor cu ţuică fiartă. Score: 0,28
Uniunea Europeană amână publicarea planului de recapitalizare a băncilor europene Miercuri, miniştrii ar fi trebuit să ajungă la un acord privind detaliile planului de 106 miliarde de euro de recapitalizare a băncilor, menit să restabilească încrederea investitorilor. Score: 0,29
Se anunţă un embargou petrolier împotriva Iranului. UE caută resurse alternative "Vom lucra" şi asupra posibilităţii de a ajunge la un acord pentru impunerea embargoului, a mai spus Juppe. Score: 0,29
Victor Ponta: „În 2012, locul UDMR va fi în opoziţie, iar cel al PDL la DNA” Cum se va ajunge la acest ideal? Score: 0,28
Corbii, aproape la fel de inteligenţi ca oamenii Dacă cele două păsări ajung să folosească concomitent aceste obiecte, este ca şi cum au interacţionat şi au făcut primul pas", spune Simone Pika, autoarea studiului. Score: 0,30
Foştii şefi de la Farmec Cluj s-au ales cu un dosar penal, iar copiii cu fabrica …dispoziţiilor legale şi statutare a societăţii cu scopul ca administratorii Liviu Turdean şi Petru Pântea să cumpere la un preţ subevaluat acţiuni ilegal emise, cei doi ajung să deţină cu copiii şi nurorile peste 2 milioane de acţiuni faţă de 1.300 de acţiuni, cât aveau fiecare la privatizarea companiei. Score: 0,28
Presa americană, despre moartea lui Alexandru Tocilescu Din păcate, unii dintre ei ajung în paginile celor mai mari ziare ale lumii numai atunci când trec la cele veşnice. Score: 0,29
Victor Ponta: USL la guvernare, UDMR în opoziţie, PDL la DNA În cazul UDMR, aceasta ar trebui să ajungă în opoziție, iar PDL, la DNA. Score: 0,29
Stare de urgenţă în Slovacia, după demisia a mii de medici Sindicatele cer ca aceste salarii să ajungă la 1.140 de euro, respectiv 2.280 de euro, în condiţiile în care Salariul mediu este de 760 de euro. Score: 0,28
Baconschi: Ameninţările Rusiei în privința scutului antirachetă sunt electorale În replică, NATO s-a declarat convins că va ajunge în cele din urmă la cooperare cu Rusia pe tema scutului. Score: 0,29
Creditorii lui Patriciu au protestat în stradă Furnizorii susţin că datoriile lui Dinu Patriciu ar ajunge la câteva milioane de euro. … Reprezentanţii Mic.ro precizează: "Suntem pe cale de a ajunge la o concluzie în discuţiile privind aprobarea unui plan de plăţi. Score: 0,32
FC Barcelona s-a apropiat la 3 puncte de Real Madrid, după 4-0 cu Rayo Vallecano În partea a doua, Lionel Messi şi-a trecut şi el numele pe lista marcatorilor, ajungând astfel la 16 goluri în campionat, la fel ca şi Cristiano Ronaldo. Score: 0,28