Actualitate Poliţia: Cei care folosesc de Revelion petarde ilegale se aleg cu dosare penale Comisarul şef Viorel Raicu, de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Poliţiei Capitalei, a declarat pentru MEDIAFAX că în noaptea de Revelion poliţiştii vor organiza acţiuni pentru identificarea celor care folosesc materiale pirotehnice interzise. Score: 0,27
Economie Politică CE: Europa trebuie să rămână pe calea austerităţii În contextul în care randamentele obligaţiunilor italiene sunt în creştere din nou, după anunţarea intenţiei lui Monti de a demisiona, acest lucru este, de asemenea, un memento al necesităţii de a menţine o astfel de determinare pe viitor, subliniază comisarul european. Score: 0,26
Actualitate Editorial Povestea sfârşitului lumii …îmbrăţişări de adio; UE îşi abandonă subit planurile intervenţioniste de austeritate şi federalizare, recunoscând într-un comunicat pios că au fost anapoda şi absurde; Comisarul Barroso se dezise, la începutul toamnei, de maoism şi de Doctrina Merkel. Score: 0,26
Un Don Quijote al artei secolului XX Jean-Hubert Martin, comisarul unor expoziţii memorabile, ca „Magicienii Pământului” şi „O imagine poate ascunde o alta”, a acceptat acest pariu nebunesc. Score: 0,26
Cedarea suveranităţii energetice a României pe axa Bruxelles-Berlin-Moscova Când i-am cerut italianului Carlo Corazza, purtător de cuvânt al comisarului european Antonio Trajani, să îmi spună dacă cei de la Comisia Europeană cunosc situaţia socială a românilor, şi dacă ştiu ce impact va avea o asemenea liberalizare, reacţia sa a fost una de sictir şi indiferenţă. Score: 0,26
Actualitate Delegaţie MAI la reuniunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne De asemenea, la invitaţia comisarului european pentru afaceri interne Cecilia Malmstrom, delegaţia României va participa la Conferinţa ministerială de lansare a Alianţei globale împotriva abuzurilor sexuale comise asupra copiilor prin internet, în cadrul căreia miniştrii de justiţie şi interne vor semna o declaraţie. Score: 0,27
EBA vrea procurori europeni să-l apere pe taică-su de popor Viviane Reding îi dă peste bot Pe 24 octombrie, a venit răspunsul din partea comisarului pentru Justiţie, Viviane Reding, prietena lui Traian Băsescu şi a Monicăi Macovei, care însă de data aceasta i-a retezat-o scurt botoasei prezidenţiale, dându-i de înţeles că “sula n-are de-a face cu prefectura”! “ Score: 0,26
Valeriu Tabără şi Stelian Fuia, „agenţii orange” ai PDL contra sănătăţii românilor 10036 din 9 noiembrie 2011, prin care îl informa despre prestaţia lui Valeriu Tabără în timpul întâlnirii din 7 noiembrie cu comisarul pentru Sănătate şi Consumatori, John Dalli: “Discuţia ministrului Tabără cu comisarul John Dalli. Score: 0,28
Actualitate Tokes reclamă la CE persecutarea membrilor PPMT Europarlamentarul Laszlo Tokes a anunţat, luni, că a sesizat comisarul european pentru justiţie, Viviane Reding, cu privire la "persecutarea" Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT) de către Poliţia din… Score: 0,27
Mâine va fi inaugurat un nou Luvru Kazuyo Sejima a fost şi comisarul “Bienalei de Arhitectură” de la Veneţia în 2010. Score: 0,26
Actualitate Extern Voronin îl ignoră pe Barroso, dar se întâlneşte cu comisarul pentru Extindere În timp ce preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, îşi ţinea discursul la Palatul Naţional din Chişinău, comisarul european pentru extindere şi politică europeană de vecinătate, Stefan Fule, se întreţinea cu liderul PCRM, Vladimir Voronin, transmite 24h.md. Score: 0,73
Barroso la Chişinău: între vizită istorică şi de doi bani speranţă O undă de speranţă o poate aduce comisarul UE pentru Extindere, Stefan Fule, care îl va însoţi pe Barroso la Chişinău şi care este primul oficial european care a vorbit despre perspectiva unei aderări. Score: 0,26
Actualitate Prejudiciu de un milion de euro identificat de Garda Financiară Suceava …şi au fost făcute în scopul prejudicierii bugetului de stat cu 4.324.490 lei, reprezentând TVA datorat bugetului de stat şi 209.743 lei impozit pe profit", a explicat comisarul şef al secţiei Garda Financiară Suceava, Ionuţ Vartic. Score: 0,27
Adjudecat! În plină criză, există o corecţie a pieţei de artă, subliniază comisarul licitaţiei, astfel că un tablou al lui Yannis Spyropoulos, reprezentând “Portul Xania”, care a fost cumpărat cu 48.000 de euro în 2007, este estimat acum la 25.000-35.000 de euro. Score: 0,26
Economie Politică Sorin Oprescu despre realizarea Canalului Bucureşti-Dunăre Având în vedere dimensiunea sa financiară, precum şi durata acestuia, mă aştept să fie susţinut şi la nivelul Guvernului dumneavoastră, nu doar la cel al autorităţilor locale, în calitatea lor de beneficiari direcţi", a susţinut comisarul european pentru Politică Regională, citat în comunicat. Score: 0,27
Actualitate Băsescu îi contrazice pe specialiști: Consiliul European a fost un succes Din punct de vedere al banilor pentru agricultură, la plăţi directe sumele alocate României cresc la 10,8 miliarde.Obiectivul nostru e să începem procesul de convergenţă propus de comisarul nostru, pardon de comisarul român, domnul Cioloş. Score: 0,27
Actualitate Extern CE propune un buget pe 2013 identic cu cel respins la ultimul summit UE "Noua propunere ar trebui să ajute Consiliul (ce reprezintă cele 27 de state ale UE) şi Parlamentul European să ajungă până la sfârşitul anului la un acord privind bugetul pe 2013", a declarat comisarul pentru buget Janusz Lewandowski. Score: 0,27
Sondaj european: Comisia Barroso II, un executiv de nota 4 Comisarul pentru Competiţie, Joaquin Almunia, şi comisarul pentru Afaceri Economice şi Monetare, Olli Rehn, la fel şi comisarul pentru Buget, Janusz Lewandowski, au primit nota 3,5. … Viviane Reding a primit nota 4,5, in timp ce comisarul roman Dacian Ciolos a primit nota 5. Score: 0,30
Cinci scenografii „istorice” de la Marco Dentici la Dante Ferretti Este povestea unei răpiri sângeroase, cu nenumărate urmăriri şi crime, de o parte aflându-se comisarul care-şi pierde fiul mort în Afganistan, iar de cealaltă, o bandă de criminali. Score: 0,26
Actualitate Poliţistul DIAS, pozat gol: Nu-mi fac probleme Comisarul şef Emanoil Moraru a fost fotografiat gol, cu o perucă şi o armă în mână. Score: 0,27
Actualitate Justiție Cele 18 persoane acuzate de consum şi trafic de etnobotanice au fost arestate Potrivit şefului BCCO Alba, comisarul şef Traian Berbeceanu, zece dintre inculpaţi sunt din judeţul Hunedoara, iar patru sunt din judeţul Alba, între aceştia fiind şi capul reţelei. Score: 0,27
Băsescu şi Ponta „au convenit” asupra privatizării societăţilor de stat și a negocierilor cu FMI .) FMI nu are atribuţii să discute despre ajutorul de stat, este treaba comisarului Almunia. Score: 0,26
Actualitate Comisarul Şoric a picat, din nou, examenul din intrare în Barou Comisarul Aurelian Şoric, fostul şef al Poliţiei Neamţ a picat pentru al doilea an consecutiv examenul de intrare în Barou, scrie rtv.net. Score: 0,73
Parisul îşi deschide cuferele şi prezintă somptuoase creaţii impresioniste “Este interesantă perioada în care se renunţă la crinolină – armura la modă până în 1865 şi la victoria turnurii cu perniţa sa acoperită de drapaje”, explică Philippe Thiébaud, comisarul expoziţiei. Score: 0,26
Sorin Ioniţă, favoritul lui Băsescu, ocolit de ANI de 2 ani …Sorin Ioniţă, trimitea o scrisoare către următorii destinatari: preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, vicepreşedintele Comisiei Europene, Viviane Reding, comisarul pentru afaceri interne, Cecilia Malmstrom, şi secretarul general al Comisiei Europene, Catherine Day. Score: 0,26
Actualitate Zgonea: Parlamentul va transmite o scrisoare comisarului european pe Justiţie Parlamentul va transmite comisarului european pe Justiţie, Viviane Reding, o scrisoare în care va arăta evoluţiile şi obligaţiile pe care le are de îndeplinit pentru Mecanismul de Cooperare şi Verificare, a declarat marţi preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea. Score: 0,73