Pecheziții pentru destructurarea unei rețele de trafic de droguri …în vederea comercializării, ambalarea şi vânzarea, fără drept, de droguri de risc şi de mare risc, precum şi substanţe susceptibile să producă efecte psihoactive către consumatori din acest judeţ, activitate în urma căreia ar fi fost obţinute venituri, precizează sursa citată. Score: 0,26
OPEC transmite Americii că ordinea unipolară s-a încheiat ”Vom continua să discutăm cu producătorii și consumatorii pentru a ne asigura că piețele energiei susțin creșterea economica și prețurile mai mici pentru consumatorii americani”. Score: 0,27
CEI O SUTĂ – AGNUS DEI (93) Nu se ştie dacă autorul acela a fost ironic sau chiar a crezut ceea ce a scris, însă ideea a fost preluată şi consumatorii de ştiri au avut parte de „descrieri din prima sursă” a grozăviilor puse la cale de conspiraţia mondială. Score: 0,26
Cu cât crește prețul energiei electrice pentru consumatorii Hidroelectrica Chiar dacă oficial se prezintă că această acțiune nu va afecta consumatorii în realitate vor exista creșteri de prețuri pentru unii consumatori, se arată într-o analiză a Asociației Energia Inteligentă. Score: 1,29
Controale ANPC în Centrul Vechi Comisarii pentru protecţia consumatorilor au verificat 40 de operatori economici din Centrul Vechi al Capitalei, iar în urma neregulilor găsite au aplicat amenzi contravenţionale de 177.000 de lei şi au dispus oprirea temporară a activităţii în cazul a 14 dintre ei. Score: 0,27
Vremea Anei Morodan Precizez că nu sunt nici fan al coniței, nici concurent și nici consumator, dar inundația acestui subiect mă obligă să mă opresc puțin asupra lui. Score: 0,26
Companiile de stat din energie – profituri uriașe, dividende cu randament mic …al valorii redevențelor, dar și a profiturilor, impozitelor pe profit, a accizelor și TVA-ul încasat la buget și a încercat să estimeze câți din banii plătiți de un consumator casnic pentru un 1 kWh rămân în medie la furnizor și câți ajung la stat: – Score: 0,26
Laboratorul clandestin: Sute de mii de substanțe interzise După primirea substanţei active, membrii grupării au fabricat produsele în laboratorul clandestin, după care au expediat produsele finite consumatorilor de astfel de substanţe de pe teritoriul României şi al Uniunii Europene. Score: 0,26
Facturi mai mari la gaz din aprilie Creşterea tarifelor de transport şi distribuţie gaze şi energie electrică de la 1 aprilie 2023 va genera, pentru consumatorii casnici, o majorare a facturilor de Score: 0,84
Amendă pentru carnea sintetică Potrivit reprezentanților guvernului Meloni, proiectul de lege urmărește să garanteze atât siguranța sănătății consumatorilor, cât și protejarea patrimoniului agroalimentar italian. Score: 0,26
Top 4 cele mai bune accesorii pentru un laptop de gaming Cea mai bună practică este să te uiți în recenzii la aceste aspecte și să te orientezi după părerea consumatorilor. Score: 0,26
Feudă românească la Institutul cultural de la Veneția (4 + 4 ani) ca director adjunct = 10 + alte burse fragmentate “consumate” tot la Venetia = aprox. Score: 0,26
Virgil Popescu: România susţine dezvoltarea programului nuclear civil Propunerea are ca obiectiv creşterea rezilienţei şi stabilităţii pieţei de energie în blocul comunitar, protejarea consumatorilor şi companiilor de volatilitatea preţurilor electricităţii pe termen scurt şi impulsionarea investiţiilor în energii regenerabile. Score: 0,26
Cercetătorii chinezi lucrează la vaccinuri cu virusuri vii Însă strategiile bazate pe folosirea unor virusuri întregi, precum cele inactivate, tind să furnizeze o imunitate redusă, îngrijorări legate de siguranţă şi procese de fabricaţie mari consumatoare de timp, afectând aplicarea lor pe scară extinsă. Score: 0,26
Cum văd italienii făina de greieri Ministrul a subliniat că guvernul dorește să protejeze consumatorii maghiari de alimentele care conțin proteine de insecte autorizate de Bruxelles în Uniunea Europeană (UE) prin reguli stricte de etichetare și separare a produselor. Score: 0,26
Încă un gazoduct, declarat de interes național …de consum și, totodată, la echilibrarea Sistemului Național de Transport Gaze Naturale, echilibrare care contribuie la asigurarea transportului de gaze naturale către consumatori în caz de condiții climatice dificile sau perturbare a furnizării de gaze la nivel național prin diminuarea riscului de dezechilibre", este justificarea… Score: 0,26
Povestea unei directoare în CJAS, urmărită penal, și administrativ de ANI Soțul directoarei, ”prieten” cu șeful 0215 Timiș Văzând că ”treburile” merg ca unse cu firma surorii sale și că polițiștii nu o deranjează cu nimic, directoarea Rădulescu ar fi procedat identic și cu firmele soțului său, Rădulescu Vasile, fost director la Protecția Consumatorilor Timiș, înlăturat din funcție în anul 2007. Score: 0,26
Aproximativ 1.500 de întrebări pentru Eva Potrivit sursei citate, din 16 martie 2023 şi până în prezent, consumatorii finali au transmis către Eva, asistentul virtual din POSF, aproximativ 1.500 întrebări legate de utilizarea platformei, procesul de schimbare a furnizorului, de contractare şi informaţii generale cu privire la sectorul energiei. Score: 0,27
Creştere majoră a cazurilor de tuberculoză în România Proiectul vizează populaţia din zonele rurale cu acces dificil sau deficitar la servicii medicale, persoane fără adăpost şi consumatori de droguri injectabile din marile aglomeraţii urbane şi persoane private de libertate. Score: 0,26
UE trebuie să continue reducerile consumului de gaze Creșterea prețurilor a contribuit la limitarea producției industriale, iar UE și guvernele naționale au încurajat consumatorii să își reducă consumul de energie. Score: 0,26
Asociaţiile asigurătorilor, tot nemulțumite – Ce reclamă Potrivit acestora, există soluţii esenţiale pentru o piaţă funcţională şi atractivă dedicată consumatorilor, precum îndreptarea articolelor specifice din Legea nr. Score: 0,26
Romgaz: Cât a scăzut consumul de gaze anul trecut Asta arată că această companie deţinută majoritar de către statul român a îndeplinit şi şi-a îndeplinit toate obligaţiile în a asigura securitatea energetică în special al consumatorului casnic, cât şi al producătorilor de energie termică. Score: 0,26
O nouă țeapă? COTAR cere respingerea proiectului privind RCA Tarifele practicate la data de 1 martie 2022 de către asigurătorii RCA sunt total necunoscute de către consumatori, iar raportarea la o referinţă necunoscută deschide larg poarta către eventuale abuzuri de preţ. Score: 0,26