Orban îi trage preșul lui Rareș Bogdan „Nu, eu le-am mulțumit cu asta am început, am mulțumit și le mulțumesc și acum celor 622 de membrii care au semnat acea scrisoare, pentru mine este onorant, mai ales că sunt abia de 4 luni în partid, mai puțin de 4 luni și faptul că am reușit din 1000 de oameni să… Score: 0,26
Bătălie crâncenă în CSM: Miza boicotului! Aceleași surse au mai subliniat că membrii CSM au șantajat-o pe Lia Savonea, președintele Consiliului, că nu vor coborî în sala unde avea loc plenul până nu vor fi eliminate de pe ordinea de zi punctele privind Secția de anchetă. Score: 0,26
Lovitură de teatru la CSM …considerare disponibilitatea de participare a membrilor și asigurarea integrării participării la ședințele Plenului în agenda zilnică, menționăm că nici unul dintre membrii procurori nu a fost consultat cu privire la data organizării ședinței de plen sau la conținutul ordinii de zi. Score: 0,26
Cătălin Rădulescu dă de pământ cu colegii de partid Dar dacă dam noi înregistrări cu discursurile voastre din CEx sa vadă membrii de partid cum susțineați voi totul? Score: 0,26
Marşuri simbolice în capitală La Marșul Normalității vor participa și membrii organizației Frăția Sfântului Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruință. Score: 0,26
Joia care a stârnit dispute Membrii CSM Andrea Chiş, Tatiana Toader, Cristian Mihai Ban şi Florin Deac au transmis, în luna martie, o scrisoare către președintele Consiliului, Lia Savonea, prin care cer respectarea termenului de 3 zile, prevăzut de lege, pentru publicarea ordinii de zi a ședințelor. Score: 0,83
Lovitură dată mafiei peştelui stricat Membrii grupului sunt bănuiți de evaziune fiscală, comercializare de produse alterate, fals în înscrisuri sub semnătura privată, uz de fals, deținere/transport/comercializare de pește fără documente legale, fapte comise pe teritoriul Italiei, Spaniei, Franței, Ungariei, Portugaliei și României. Score: 0,27
Mihai Voicu, condamnat! Cât a luat …și-ar fi folosit influența și autoritatea determinate de funcțiile deținute, pentru a impune membrilor Biroului permanent teritorial criterii nestatutare, în sensul că membrii de partid, pentru a putea candida de pe un loc eligibil, să sprijine financiar campania electorală prin plata unor contribuții individuale. Score: 0,26
Fost deputat, chemat la DNA Dosarul în care a fost chemat Ioan Oltean este unul mai vechi, fostul deputat fiind acuzat că ar fi primit 600.000 de euro de la omul de afaceri Mihai Rotaru pentru a interveni pe lângă membrii ANRP. Score: 0,26
Pentru pensii speciale s-a găsit cvorum …judecătoreşti şi al parchetelor, poliţişti, funcţionari publici cu statut special, funcţionari publici parlamentari, membrilor corpului diplomatic şi consular al României, membrii personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România și multe alte funcții ocupate politic, merită pensii de mii de euro”, a scris… Score: 0,27
JOCURILE TRECERII, Vocalize în Sol Major (33) a devenit evident că a fost vorba de un antrenament pentru dezvoltarea acuităţii vederii pe întuneric, aptitudine ce a ajutat de multe ori membrii bandei să se descurce mai bine în locuri cu lumina stinsă decât poliţiştii. Score: 0,26
Muzeul de Istorie și Cultură a Evreilor din România, redeschis …039;rith România, Jose Iacobescu, Tova Ben Nun-Cherbis, preşedintele Complexului Educaţional Lauder-Reut, reprezentanţi ai Ambasadei Statului Israel la Bucureşti, alţi membrii ai Corpului diplomatic acreditaţi la Bucureşti. Score: 0,26
(VIDEO) Moțiunea de cenzură, respinsă. Cele mai importante momente! La dezbaterea moţiunii, sunt prezenţi toţi membrii cabinetului. Score: 0,26
Moțiunea lui Păcală Mai mult, ați încercat să destabilizați și subordonați justiția română pentru a vă salva membrii corupți și clientela politică, fără a ține cont de faptul că victimele colaterale au fost cetățenii români care s-au trezit într-un paradis al infractorilor”. Score: 0,26
Scandal de la bani în USR Unii membrii ai USR au comentat la această postare, cum ar fi Ferenc Istvan Kabai de la USR Sălaj și Daniela Tarnovschi, membru al USR Sector 3, că Cristian Ghinea ar lansa… Score: 0,26
Garnitură de tren cu salată de facilităţi În limita celor 12 călătorii gratuite pot călători şi membrii familiei titularului. Score: 0,26
Carmen Dan, în vizită la Dragnea: „Bineînțeles…” Ulterior, membrii acestui partid conștientizează că acest partid mare să-și regăsească echilibrul. Score: 0,26
Spionii români din Potcoava Națiunilor Unite O fotografie istorică îi prezintă pe membrii Misiunii Permanente (DIE) a României la ONU – New York, sâmbătă 25 octombrie 1977- Upstate New York – Exit 4. Score: 0,26
Scandal uriaș în justiție – un Tangentopoli al procurorilor „Ce încredere mai putem avea în justiție, câtă vreme membrii CSM influențau investigațiile și sentințele în schimbul unor mite?”, Score: 0,26
CSM trebuie să ceară desecretizarea celor 19 Anexe referitoare la „Protocoale” Pentru discutarea în plenul CSM a Raportului Inspecţiei Judiciare privind „Protocoalele secrete” este obligatoriu ca absolut toţi membrii CSM să aibă acces la documentele secretizate, adică să aibă Certificat ORNIS. Score: 0,27
„Bietul Ludovic vinde brașoave” Liderul PNL a susținut că, atunci când vorbești cu 90% din membrii ALDE, aceștia spun că le este rușine că sunt în siajul PSD, însă până la a vota moțiunea de cenzură este un pas mare. Score: 0,26
BEC: „Erori de înscriere” la referendum …Urgență a Guvernului 29/2019 privind modificarea și completarea unor acte normative în materie electorală, precum și pentru unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European și a referendumului din 26 mai 2019, urmare a Deciziei Curții Constituționale 143/2019, Biroul Electoral Central nu poate cenzura… Score: 0,26
Ce conține moţiunea de cenzură. INTEGRAL Mai mult, ați încercat să destabilizați și subordonați justiția română pentru a vă salva membrii corupți și clientela politică, fără a ține cont de faptul că victimele colaterale au fost cetățenii români care s-au trezit într-un paradis al infractorilor. Score: 0,26
Criza de la Chişinău, ziua a patra: Ping-pong cu decretele Membrii Consiliului Suprem de Securitate din Republicii Moldova s-au reunit într-o ședință organizată de preşedintele Igor Dodon. Score: 0,81
Cinci ţări europene susţin Parlamentul Republicii Moldova A fost aleasă șefa Parlamentului, Zinaida Greceanîi, Maia Sandu a fost numită în funcția de prim-ministru și noii membrii ai Guvernului au depus jurământul de învestire. Score: 0,26
Șefa ICCJ a scăpat în CSM, din greșeală Concret, membrii Secţiei pentru judecători au constatat că persoana care a depus sesizarea nu avea calitatea procesuală. Score: 0,26