Bătălie crâncenă în CSM: Miza boicotului!

Război la vedere în interiorul CSM pentru desființarea Secției de Investigare a Magistraților. Primul pas: blocarea numirii noului șef al Secției, Adina Florea.

Șapte membri CSM nu s-au prezentat la plenul de luni, blocând astfel numirea Adinei Florea din nou, și au ales boicotul deoarece, chiar dacă ar fi votat împotriva punctelor privind Secția de anchetă, soluțiile ar fi fost contestate în instanță.

Surse din cadrul CSM au declarat pentru Mediafax că aceștia au refuzat să iasă din birouri, condiționând participarea la ședință.

Concret, cei șapte judecători și procurori (Anamaria Chiș, Mihai Bălan, Bogdan Mateescu, Cristian Ban, Florin Deac și Tatiana Toader) care au cerut amânarea discuțiilor cu privire la SIIJ nu au dorit întrunirea cvorumului necesar pentru plen. Chiar dacă aceștia s-ar fi prezentat și ar fi votat împotrivă, ceea ce ar fi dus la invalidarea concursului pentru șefia SIIJ, soluția ar fi fost contestată în instanță. Adina Florea ar fi urmat să fie validată în funcția de șef al Secției de anchetă.
În aceste condiții a fost creat un blocaj până când vor fi traduse raportul Comisiei de la Veneția și raportul GRECO, care conțin critici și recomandări cu privire la activitatea Secției de anchetare a magistraților.

Aceleași surse au mai subliniat că membrii CSM au șantajat-o pe Lia Savonea, președintele Consiliului, că nu vor coborî în sala unde avea loc plenul până nu vor fi eliminate de pe ordinea de zi punctele privind Secția de anchetă.
Punctele nu au fost eliminate, drept pentru care Lia Savonea a anunțat public că plenul se va amâna.
La ieșirea din sediul CSM, procurorul general Bogdan Licu a subliniat că nici el nu s-a prezentat în sală, însă era în clădire. „Am fost în clădire. Întrucât nu a fost cvorum, nu am mai coborât la sală. Am fost în clădire, dar nu a fost covrum. Nu a fost vorba de un boicot. O să fie un comunicat cu privire la modul pentru care Secția pentru procurori și o parte din Secția pentru judecători au reacționat așa”

Însă ministrul Justiției, Ana Birchall, a fost în sală: „După cum observați, eu m-am prezentat la plen”, a spus ministrul, la ieșirea din sediul CSM.
Șapte membri ai CSM, printre care și Nicolae Solomon, vicepreședinte al forului, cer public amânarea tuturor discuțiilor cu privire la Secția de Investigare a magistraților până la traducerea raportului Comisiei de la Veneția și a raportului GRECO.

Vezi comunicatul celor șapte membri CSM, AICI

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

16 Comentarii

  1. Ciuma rosie moare de ciuda!
    Sa vezi de-acum incolo acuzatii grele din gura PSDeilor si a ciracilor lor din Presa: Victor Ciutacu de la RTV, Mugur Ciuvica, Mircea Badea, Mihai Gadea, Razvan Savaliuc de la A3, Bogdan Chiriac(cu toata dragostea!) de la DCnews si bineinteles Dl Nistorescu de la Cotidianul!
    Hai, Veorico, desfiinteaza SSIJ si trimite-o in SOMAJ pe Adina Florea!

  2. Bestiile securiste nu se dezmint si nici nu mai manifesta rezerve in a iesi in peisaj, cu un tupeu descalificant!!! Pentru ca intre punctul aflat in dezbatere, confirmarea pe functie a procuroarei Adina Florea si incercarea canaliilor securiste enumerate de a se desfiinta aceasta sectie NU EXISTA NICIO LEGATURA!!!
    Sunt doua proceduri total diferite, de aceea mizeria caracteriala a securistilor legendati in CSM este evidenta. Ticaloasa „lili” nu se putea dezminte la randul ei, morala, legalitatea, constitutionalitatea fiindu-i straine!!! Acesti nemernici ignora ca sectia a functionat sub Matahala banuita drept de genul opus Handralaului Nazist din Deal fara sa provoace idiosincrazii celorlalti securisti din CSM-ul de la vremea respectiva !!!
    Cenzorul nu mi-a publicat un comentariu din aceasta dimineata, anterior celui de-al doilea publicat, in care dezvoltam implicarea Securitatii ceausiste restaurate in 2004 in Justitie pe toate palierele, de la baza pana la varf!!! Vorbeam de persistenta cu care Dl Nistorescu se refera la „servicii” si metehne comuniste, sfidand evidenta ca Securitatea si Cominternul(care controleaza UE in noua sa forma de Colhoz Bolsevic!) s-au perpetuat Sub noi denumiri…

  3. Sigur ca SSIJ este cu „presiuni” pe infractori si este nasol pentru ca nu mai poate orice procuror sa santajeze un judecator astfel ca sa iasa toata „treaba” asa cum a fost programata din capul locului,iar DNA-ul este soborul de ingerasi pentru ca preseaza si/sau santajeaza pe toti aia ce trebuie executati la ordin de la stapanire.Astfel SSIJ este si mai periculos pentru infractorii mafioti pentru ca se poate intersecta in abuzurile lor si sa ii ia la intrebari chiar si p’aia de la DNA.Iar de aceea fierb acum camasile pe mafiotii infractori si ciuma galbena iohanista moare de ciuda ca ramane descoperita in fatza justitiei daca se face anticoruptie pe bune,de aceea se tavalesc in chinuri si nu mai stiu,impreuna cu stapanii lor,cu slugile si colaboratorii lor,cum sa mai anihileze acest SSIJ,ca acesta,macar pana la prezidentiale,sa nu inceapa sa dezgroape niste scheleti pe undeva,cuiva.

  4. Hm, citi golani rezist din CSM sint stat in stat? Textual, cine sint cei anti SIIJ exceptind pe caricatura Mateescu. De ce e tot pe culise si nu se face la lumina zilei? Platim magistrati ca sa se tina de comploturi?CSM actual,o mizerie care nare a face cu ideea de dreptate si justitie

  5. Lili MORTACIUNE…iar S..I pixul si amesteci sula cu Prefectura!! Prin voi jigodiilor si gunoaielor astia isi fac de cap…exact pe asta se bazeaza..in momentul asta trebuiau trimisi cu suturi in fund la mama zmeului…Sobolanii!! De vina este PSD..evident..corect..trebuiau boii de mult sa stearga cu ei de podele!!

  6. Cica CSM reprezinta a treia putere in stat? Care stat? Poate cel din Republica Malgasa e mai bun. Huuo panaramelor care ridicati cate 40.000 ron net/luna si nu va faceti datoria fata de poporul prost. Cand s-a croit constitutia cei mai mari juristi nu au putut sa prevada cum se va descompune statul roman. Singurul care a avut dreptate a fost Ceuasecu care a spus ca daca va fi lichidat statul roman se va descompune. Si mama, ce urat miroase de 30 de ani. Huuo leprosilor!

  7. @lili. Cei ca tine vor aplauda în continuare abuzurile celor ce sunt puşi să facă curăţenie în orgada Justiţiei. Dacă se opun cercetării lui Bogdan Mateescu, dorind desfiinţarea Secţiei, oare cum vor proceda când va veni rândul procuroarei Piţurcă (dacă va fi cercetată)? Ai fost fără glas când un copil nu s-a supus ordinelor unui procuror, călcându-ţi pe căţeaua aia de inimă, deţi ai fi avut ceva cuvinte despre psd, dragnea, comunişti, ciuma roşie etc.

  8. Nu e feuda de la mama lor de acasa. Sa fie actionati in comisia de disciplina si sa fie dati afara. Ar trebui ca legile sa cuprinda latura morala a actiunilor pentru a reusi sa curatam aceasta mizerie nenorocita care suguruma Romania. Tot felul de bestii ajung sa faca agenda si viitorul intunecat.

  9. Desfiintati CSM, ce avem acum e o adunătură care se screme pe bani publici să își salveze gunoaiele, gen Kovesi sau procurorii- activisti.

  10. Cu un asemenea CSM e normal ca in Romania sa avem o justitie de kko.

  11. Sancționați de șeful lor cu 10% pe trei luni în prima fază, fiindcă nu vor să-și facă treaba pentru care sunt plătiți. După trei sancțiuni slujbașul se dă afară. Sau tăiată ziua din salar. La trei zile … out. Până se judecă trebuie ales altcineva. Pa!

  12. Sunt magistrati si IMPOSTORI. Pe baietii astia baricadati in birouri care numai pe cont propriu nu sunt, in ce categorie ii bagati?

  13. Comisia de la Veneția și raportul GRECO.
    Recomandarile oricit de neavenite si partinitoare as zice chiar porcesti sint consultative si nu au putere in Rou , cu atit mai mult cu cit exista o hotarire CCR in privinta sectiei . Asa incit , stramosescul SIKTIR !

  14. În poezia lui George Coșbuc se spune “Am cap dar parcă nu-l aveam” în privința celor 7 membrii magistrați vopsiți varianta este “Am cap dar geaba îl mai am / Ce am de spus, nimic nu am / Eu doar aștept traducerea / Ce-mi ordonă Comisia” de la Veneția. Jalnic degradant profesional și slugarnic față de străini. Asta da atitudine membru de Consiliul Superior al Magistraturii.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.