Inflația nu va fi tranzitorie Kaghebiștii din generația Putin nu cred că Gorbaciov a fost păcălit, ci că a jucat rolul unui agent al Occidentului. Score: 0,27
Brambureală politică totală cu certificatul verde Este o ordonanţă pe care am dat-o şi rolul acesteia a fost de a stimula campania de vaccinare, a motiva oamenii să se vaccineze şi de a menţine economia deschisă. Score: 0,27
Obsesia sănătății publice Rolul lor este de a genera sentimentul de siguranță într-o lume nesigură, iar pentru asta știința trebuie să devină un soi de religie. Score: 0,27
Fenomen: Contrabanda, la cel mai mic nivel din ultimii 15 ani Dat fiind rolul României de graniță externă a Uniunii, autoritățile trebuie să continue să facă front comun în fața comerțului ilegal, care prejudiciază veniturile bugetare, subminează… Score: 0,27
Ultimatumul Rusiei: interpretări și întrebuințări Practic, Rusia solicită renegocierea din temelii a securității în Europa, iar asta fără a face nici cea mai mica referire la rolul OSCE, la Memorandumul de la Budapesta privind securitatea Ucrainei după ce a renunțat la arsenalul nuclear sovietic, la Carta de la Paris pentru o Nouă Europă și… Score: 0,27
Mihail Roller despre Ceaușescu: „Un tânăr îndrăcit” Și tottuși, textul lui Roller n-a fost invocat de istoricii partidului Comunist și nici de biografii oficiali ai lui N.Ceaușescu, deși atestă în fața postumității rolul de lider al tineretului pe care viitorul președinte de țară și secretar al PCR l-a avut, și care ar fi constituti pentru el o importantă carte de vizită. Score: 0,27
CEI O SUTĂ – CULOARUL TEMPLIER (2) Rolul de matcă s-a dovedit prea mare pentru ei. … iar personajul ucenic joacă – ca niciunde altundeva – rolul principal. Score: 0,28
Un prag în istorie Istorici din alte țări, care cunosc arhivele României, atrag atenția în zilele noastre că nici acum nu este clarificat rolul Securității (Siguranței) în viața politică a țării. Score: 0,28
Garanțiile primite de Republica Moldova din partea UE Proiectul are rolul stimulării stabilităţii, prosperităţii şi cooperării mutuale, precum şi de a avansa angajamentul nostru în sensul reformelor necesare şi abordării provocărilor… Score: 0,27
Cât de absurde sunt cererile lui Vladimir Putin? (III) Se poate crede că, zăngănitul armele, de ambele părți, are doar rolul de a le pune pe fiecare într-o poziție de negocieri cât mai favorabilă. Score: 0,27
Despre porci, cu ministrul Agriculturii Rolul lor este să stea în fermă şi să producă, iar rolul nostru, al statului, este să venim cu soluţii de sprijin şi de promovare a lor. Score: 0,28
Vezi cum vrea Comisia Europeană să ajute România cu vaccinarea În plus, Comisia Europeană a anunțat că oferă informații ample cu privire la vaccinuri și vaccinare, de exemplu pe platformele de comunicare socială, pentru a încuraja dezbaterea în cunoștință de cauză cu privire la rolul vaccinării în combaterea pandemiei. Score: 0,28
Predoiu, despre cazul Danileț: „CSM a riscat foarte mult cu această decizie” Este politica mea constantă de a nu comenta cazuri care se află sau se vor afla cu certitudine pe rolul instanțelor de judecată, așa cum, repet, dl judecător Danileț a declarat public. Score: 0,27
Ce se mai întâmplă cu dosarul Realitatea TV? În consecință, s-a dispus declinarea competenței de soluționare ăn favoarea Parchetului de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – SIIJ, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei unități sub nr. Score: 0,28
Cât de absurde sunt cererile lui Vladimir Putin (I) …prevină și extinderea influenței Rusiei în teritoriul Oregon, urmărită de diplomația țaristă – SUA nu avea încă anvergura unei puteri globale, capabile să exercite rolul de gardian al Americilor și să impună regulile ordinii mondiale. Score: 0,27
Teatrul Vechi din Arad în contextul politic român versus cel maghiar În timpul „umanismului critic” al perioadei ceaușiste, una dintre întrebările standard era „Care este rolul social al scriitorului?”. … Am răspuns atunci și o cred și astăzi: „Rolul social al scriitorului este să se bată cu morile de vânt și să-și taie singur craca de sub el”. ( Score: 0,28
Scandal-monstru acasă la Șoșoacă! S-a lăsat cu bătaie În cauză au fost întocmite două dosare penale, unul pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, iar cel de al doilea urmează a fi… Score: 0,28
Axa lumii (64) În ciuda rolului său atât de important de propagator al ei, fiul Genealogului moştenise de la tatăl său o privire calmă asupra istoriei şi putea fi prea puţin înflăcărat de iluzia unei fracturări decisive a făgaşului impus de Dumnezeu. Score: 0,27
Subculturi și fracturi în Uniunea Europeană Dintr-o asemenea învățare au rezultat, între altele, rolul proeminent al creștinismului, al religiei în general, al familiei compusă din tată, mamă și copii, și al altor valori pe care radicalismul vrea să le înlocuiască. Score: 0,27
Axa lumii (63) În vreme ce Bernard de Clairvaux, preluând rolul din prima cruciadă a obscurului Petre Pustnicul, cutreiera lumea pentru a-i convinge pe cei mai importanţi suverani să se alinieze scopului său, Richard prospectase de acum terenul, iar scrisorile sale către prelat seamănă din plin cu nişte rapoarte diplomatice. Score: 0,27
Din secretele ascensiunii politice: Vela Marcel – partea a VIII-a Considerând că rolul surorii sale, Iacobici Maria, în această afacere s-a încheiat, după metoda deja brevetată ca și în cazul Asociaţiei Creştin Otodoxe Sf. Score: 0,27
Un spectacol fără precedent al Corului Național Madrigal A fost de doua ori nominalizat la premiile UNITER pentru Cel mai bun actor în rolul principal pentru rolurile din „Maestrul şi Margareta” (r. Score: 0,27
Viktor Orban: Era compromisului s-a terminat A devenit un soi de Rubicon, pentru că a revelat profundele diferențe filosofice, politice și emoționale dintre noi în ce privește conceptul de națiune, de libertate și ideea despre rolul Germaniei. Score: 0,27
Cum explică Florin Cîțu controversata lege privind interceptarea El mai spune că este rolul Parlamentului de a se asigura că este un proiect constituţională şi respectă legislaţia în vigoare. Score: 0,27
Iohannis, la CSM: Anomalii precum cele generate de SIIJ trebuie înlăturate Consiliul Superior al Magistraturii, prin rolul său constituțional, este un vector esențial în procesul de reformare a sistemului judiciar. Score: 0,27