Şeful EDP: Guvernele naţionale, nu Bruxelles-ul, încetinesc investiţiile în energia regenerabilă

EDP a estimat încă din luna ianuarie că obţinerea autorizaţiilor pentru un proiect de energie regenerabilă în Europa durează între patru şi şase ani, deşi construcţia propriu-zisă poate fi finalizată în numai 12–18 luni.

Şeful EDP: Guvernele naţionale, nu Bruxelles-ul, încetinesc investiţiile în energia regenerabilă

FOTO: Facebook/RenewAcad

EDP a estimat încă din luna ianuarie că obţinerea autorizaţiilor pentru un proiect de energie regenerabilă în Europa durează între patru şi şase ani, deşi construcţia propriu-zisă poate fi finalizată în numai 12–18 luni.

În ciuda demersurilor făcute de Comisia Europeană pentru a stimula investițiile în energia verde, țările membre UE dau dovadă de lentoare în adoptarea reformelor ce vizează avizarea proiectelor regenerabile. Avertismentul vine de la Miguel Stilwell d'Andrade, directorul general al gigantului energetic portughez EDP, care a subliniat, într-o declarație pentru Reuters, că birocrația și întârzierile de implementare blochează tranziția spre surse curate de energie, scrie News.ro.

Simplificarea procedurilor de autorizare

Măsurile adoptate de Uniunea Europeană după invazia Rusiei în Ucraina din 2022 pentru simplificarea procedurilor de autorizare nu au fost încă aplicate integral în multe state membre, inclusiv în Portugalia, Polonia şi Italia, spune acesta.

”Problema nu este Europa. Ţine mult mai mult de statele membre şi de autorităţile regionale şi locale decât de Bruxelles. Totul se reduce la punerea în practică a măsurilor”, a declarat Stilwell d’Andrade.

Procedurile de obţinere a avizelor de mediu durează ani de zile, ceea ce întârzie deciziile de investiţii în întreaga Europă, mai spune el.

În august anul trecut, Comisia Europeană a deschis proceduri de infringement împotriva a 26 de state membre.

Acestea au fost aacuzate că nu au transpus integral în legislaţia naţională directivele privind accelerarea dezvoltării proiectelor de energie regenerabilă.

Ministerul portughez al Mediului a transmis că adoptă măsuri pentru simplificarea şi accelerarea procesului de autorizare, implicând totodată comunităţile locale încă din fazele iniţiale ale proiectelor şi explicând beneficiile şi compensaţiile oferite.

Citește și: Tranziția energetică între ideologie și realitate tehnico – economică. De ce energia regenerabilă nu înseamnă automat energie mai ieftină?

Reprezentanţii guvernelor din Italia şi Polonia nu au comentat deocamdată declaraţiile.

EDP, al patrulea cel mai mare producător de energie eoliană din lume

Prin subsidiara sa EDP Renováveis, EDP este al patrulea cel mai mare producător de energie eoliană din lume şi desfăşoară activităţi în 29 de ţări din Europa, America şi Asia.

Compania intenţionează să investească 12 miliarde de euro în perioada 2026–2028, în principal pentru extinderea capacităţilor de producţie din surse regenerabile, cu accent pe piaţa din Statele Unite.

Planul include şi investiţii de 3,6 miliarde de euro în reţelele de distribuţie a energiei electrice, considerate esenţiale pentru integrarea noilor capacităţi regenerabile, aproximativ două treimi din această sumă urmând să fie investită în Peninsula Iberică.

EDP a estimat încă din luna ianuarie că obţinerea autorizaţiilor pentru un proiect de energie regenerabilă în Europa durează între patru şi şase ani, deşi construcţia propriu-zisă poate fi finalizată în numai 12–18 luni.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.