Şeful Poliţiei de frontieră de la Moraviţa, eliberat din funcţie, dar nu vrea să plece

Comisarul Sorin Drăgulin, şeful punctului de frontieră Moraviţa, va fi eliberat din funcţie, după ce Consiliul de disciplină al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara l-a găsit vinovat de abateri disciplinare legate de contrabanda cu ţigări la graniţa cu Serbia. Drăgulin contestă decizia şi spune că, de fapt, şeful inspectoratului îi vrea capul.

”Consiliul de disciplină al inspectoratului, stabilit în urma unor norme interne, a propus eliberarea din funcţie a şefului punctului de frontieră de la Moraviţa, comisarul Sorin Drăgulin, pentru încălcarea atribuţiilor de serviciu. El a fost informat în termenul legal de măsura luată împotriva sa, dar are şi posibiliatea să conteste decizia Consiliului de disciplină. Nu cunosc dacă a făcut acest lucru până acum”, a declarat, pentru cotidianul.ro, comisarul şef Ioan Mirescu, şeful ITPF Timişoara. În mod normal, începând cu primele zile ale noului an, punctul de frontieră de la Moraviţa ar trebui să aibă un şef interimar ce urmează să fie desemnat de comanda inspectoratului timişean, până la organizarea unui concurs pentru ocuparea acestuia.

Comisarul Sorin Drăgulin era în funcţie din luna august a anului trecut, dar numirea sa la Moraviţa a suscitat numeroase comentarii negative la adresa sa. Drăgulin era acuzat, în presa vremii, de relaţii strânse cu contrabandiştii de ţigări, încă din perioada în care acesta se afla la conducerea Serviciului de Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere. Despre el foştii subalterni spuneau că telefona în punctul de frontieră pentru ca anumite maşini burduşite cu ţigări de contrabandă să fie lăsate să intre în ţară fără să le fie verificată încărcătura. El le-ar fi spus agenţilor de la Moraviţa: ”Băăăă, ţigările sunt pentru mine, băăăă”.

Tot foştii subordonaţi mai spun că numirea sa la Moraviţa, după ce câştigase în prealabil ”un concurs de operetă”, avea legături cu ”mafia portocalie din Arad”, după ce un fost avocat al primarului Ghiţă Falcă ar fi intervenit la forurile politice în favoarea lui Drăgulin. Pentru eliberarea sa din funcţie un punct important l-ar fi constituit şi faptul că în luna octombrie 2012 au fost furate 150 de baxuri cu ţigări din depozitul unui magazin duty free de la Moraviţa. Poliţia de frontieră încercase iniţial să ascundă incidentul, dar ulterior a fost nevoită să ia măsurile legale împotriva celor vinovaţi, pentru că punctul şi paza acestuia se aflau în responsabilitatea aceleiaşi poliţii de frontieră.

”Mie nu mi-a comunicat nimeni nimic. Din punctul meu de vedere decizia e nulă. A fost un control de la Bucureşti şi cred că nu a fost vorba de chestiuni legate de disciplină, ci de probleme birocratice. Aici e vorba de o problemă privată a comandantului inspectoratului pe care o are cu mine personal. Vrea să mă schimbe cu orice preţ de la Moraviţa. Eu am numeroase căi de atac, de care voi uzita. Deşi ei spun că mi-au comunicat în timp legal decizia, eu nu am luat cunoştinţă de ea, aşa că merg la serviciu ca şi până acum”, spune comisarul Drăgulin, care nu vrea să renunţe la funcţia de la Vama Moraviţa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sergiu Miat 307 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.