Senatorul Eugen Pîrvulescu, dus cu mandat la DNA!

Senatorul Eugen Pîrvulescu a fost ridicat, vineri, de procurorii anticorupţie pentru a fi dus la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, acesta urmează să fie audiat de anchetatori într-un dosar privind infracţiunea de instigare la trafic de influenţă.

În ianuarie 2022, Eugen Pîrvulescu a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un alt dosar în care este acuzat de folosire a influenţei şi divulgare de informaţii secrete de servicu.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Eugen Pîrvulescu, senator în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene a unei formaţiuni politice, pentru folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, în formă continuată.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada 28 mai – 20 iunie 2021, Eugen Pîrvulescu şi-ar fi folosit influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al unei filiale de partid aflat la guvernare, pe lângă o persoană – preşedinte sau, după caz, membru în comisiile de concurs constituite de conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Teleorman, solicitându-i în mod repetat, atât direct cât şi prin intermediar, să elaboreze şi să-i remită seturile de subiecte care urmau să fie date la proba scrisă a concursurilor organizate în perioada mai-iulie 2021, pentru ocuparea unor posturi vacante/temporar vacante de asistent medical şi şofer autosanitară II.

De asemenea, arată anchetatorii, Pîrvulescu i-ar mai fi cerut să-i favorizeze pe candidaţii indicaţi de el şi la proba practică/interviu, cu scopul de a obţine foloase necuvenite pentru aceştia din urmă (promovarea concursurilor şi angajarea pe posturi remunerate).

„După ce ar fi intrat în posesia seturilor de subiecte (care aveau caracter confidenţial), Eugen Pîrvulescu le-ar fi divulgat, prin intermediari, la doi dintre candidaţii care participau la concursul pentru ocuparea unor posturi vacante/temporar vacante de asistent medical, concurs care nu s-a mai finalizat, fiind întrerupt de procurorii anticorupţie”, menţionează DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

6 Comentarii

  1. „El s-a alăturat echipei lui Mircea Geoană.”

    Misto, ceata lui Pitigoi, dai in unul, tipa doi !

  2. Posturi de soferi ! Este incredibil cu ce se ocupa cei din DNA.

  3. Nicio vorbuliţă de (editat) de la PNL, nici una. E de la o „formaţiune politică”, zice autorul. VaI CÂT GRIjă să nu deranjeze, îl taie stăpânii de pe satul de plată. Dacă era de la PSD, ţipa ca din gură de şarpe. Numai un zvon să fi fost şi era zeci de titluri să arate cât de hoţi sunt pesedişti.

  4. Peneleaua e in top la hotii si minciuni!Hotii sunt la ei, fura si striga in gura mare la pesedea!

  5. Hotii de la psd,nu? Dar ala de la PdNL cu Lamborghini , da Tataru , da falcosul ala pdl-ist(fost ministru de interne) devenit penelist cu cei aproape 500.000 de euro in masina ?Dar JohAnnuSS cu casele si banii nereturnati la stat ?????Astia enumerati erau peremisti, udemeristi sau pesedisti ? Si ca minciuna sa fie mai gogonata , prin urbea Brasovului circula un pliant de la PNL . Cum a facut maCiuca aeroportul , cum a marit salariile brasovenilor cu 30% si pensiile cu 24%. I-a uitat insa pe „meletari” ca nu-i mai ajungeau lui banii de pensie cumulat cu salariul.Minciuna sta cu politicienii (din toate partidele) la masa!

  6. Hai ca-s bune la ceva si alegerile astea !
    Ii mai strange! Sunt prea multi/mp.
    De unii nici nu am auzit vreodata.
    Productie nu gluma ! Cațiva/zi !
    Cate zile or mai fi pana la alegeri?!
    Frumosi ca bradul, alesii nostri !
    Aduna DNA ceva.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.