Ultimul deceniu al secolului al XIX-lea și primul deceniu al celui de al XX-lea au însemnat un avânt deosebit în activitatea de construcții. Acum s-au realizat de la clădiri publice remarcabile precum Palatul Casei de Economii și Consemnațiuni, Palatul Bursei și Camerei de Comerț, Palatul Ministerului Lucrărilor Publice (astăzi Primăria Capitalei), Institutul geologic (astăzi Muzeu Național de Geologie) până la căi de comunicații precum căile ferate Râmnicu Vâlcea – Râul Vadului, Galați – Bârlad, Ploiești – Slobozia, București – Craiova, dar și lucrări de artă precum podul peste Jiu la Lainici, podul peste Siret la Răcătău, podul peste Bistrița la Secu până la alimentări cu apă în Râmnicu Vâlcea, Constanța, Târgoviște, Pitești, Turnu Severin și altele.
Și o astfel de activitate vastă nu putea fi realizată în timp, de calitate și cu cheltuieli minime decât printr-o bună organizare.
De aceea s-a creat în cadrul Ministerului lucrărilor publice, încă din anul 1892, un Serviciu de Studii de Construcții alcătuit din personalități ale lumii tehnice românești.
Serviciul a fost condus mai bine de trei decenii de profesorul inginer inspector general Elie Radu, unul dintre fondatorii școlii românești de construcții alături de Anghel Saligny și Gheorghe I. Duca.
Dânsul a avut alături câțiva distinși colaboratori printre care amintim: Aureliu Beleș, Petre Antonescu, Petre Ciocâlteu, N. Vasilescu-Karpen, G. Sion, Dumitru Bănescu, Ștefan Cristodulo.
Grija pentru a transmite urmașilor opera realizată l-a determinat pe profesorul inginer Elie Radu să publice un album cu lucrările mai importante, dar și un tablou cu tot personalul acestui serviciu care a activat între anii 1904-1914. (Biblioteca Academiei Române – Cabinetul de stampe).
Prezentăm această fotografie de epocă pentru prima oară în ziarul Cotidianul la rubrica Memoria fotografiei. Cu speranța ca cei de astăzi să-i cunoască, să nu-i mai uite și să-i aibă ca model în realizarea unor lucrări temeinic proiectate și construite care să-și dovedească în timp trăinicia, așa cum au făcut acești înaintași.
Elie Radu (1853-1931)
El vede lumina zilei la Botoșani în anul 1853. De la tatăl său, căminarul Ion Radu, tânărul moștenește simțul ordinei și calitatea de bun gospodar, iar de la mama sa Profira, firea cinstită și severitatea față de sine și colaboratori.
Studiile le începe la gimnaziul din Botoșani și apoi le continuă la Academia Mihăileană din Iași. La vârsta de 18 ani, impresionat de călătoria făcută cu trenul de la Verești la Iași, se hotărăște să devină inginer. De aceea pleacă în 1872 în Belgia și după un an de pregătire în matematici se înscrie la Școala Politehnică de pe lângă Universitatea din Bruxelles. La întoarcerea din străinătate, în anul 1878, Elie Radu nevoit să compare starea de înapoiere de la noi cu cea din țările din Occident în privința căilor de comunicații și alimentării cu ape în orașe, se hotărăște să participe activ la schimbarea acestei situații.
El debutează cu construcția de căi ferate, construcția de drumuri și poduri și șosele.
Elie Radu a fost unul din promotorii întrebuințării noului material, apărut la sfârșitul secolului XIX, betonul armat. Pentru a-i dovedi valoarea, în anul 1903, Serviciul de Studii și Construcții din Ministerul lucrărilor publice, condus de el, a construit, pentru încercare, o grindă de probă având circa 8,00 m deschidere, cu secțiune T. Încercarea s-a făcut cu ocazia expoziției Asociației Române pentru Înaintarea și Propășirea Științei. Grinda a fost încercată cu 10 tone prin saci de nisip și s-a comportat foarte bine. Această grindă de numită în lumea tehnică „grinda lui Elie Radu” se păstrează și astăzi în fața Facultății de Construcții Civile de la Lacul Tei, fiind adusă în anul 1999, când eram ministru, de la locul unde fusese încercată în 1903, ca un omagiu adus înaintașilor.
Din podurile construite din beton armat de prof. ing. Elie Radu amintesc podul peste Jiu la Lainici și podul peste Siret la Bacău.
Dar domeniul în care Elie Radu s-a dovedit a fi un inovator, un deschizător de drumuri, un educator de cadre tehnice, este acela al lucrărilor de alimentări cu apă a orașelor denumite lucrări edilitare.
Lui Elie Radu i se datorează alimentările cu apă în București, Turnu Severin, Târgoviște și Botoșani. Sub conducerea lui Elie Radu a fost proiectată și realizată construcția clădirii Ministerului Lucrărilor Publice, în prezent Primăria Capitalei. Proiectul de arhitectură a fost întocmit de arhitectul Petre Antonescu, colaborator al lui Elie Radu în cadrul Serviciului de Studii și Construcții.
Ministerul Lucrărilor Publice – azi, Primăria București
Inginerul Elie Radu a fost începând cu anul 1900 ani de-a rândul profesor la Școala Națională de Poduri și Șosele. Trebuie subliniată și poziția sa de președinte al Consiliului Tehnic Superior, între anii 1919-1930, organism al Ministerului Lucrărilor Publice care a avizat toate marile lucrări publice din acei ani.
La 5 iunie 1926 inginerul Elie Radu a fost ales membru de onoare al Academiei Române. Sunt memorabile cuvintele rostite: „Nu-mi cereți să vă țin discursuri, ca să vă arăt cum știu să vorbesc; dați-mi mai bine o planșetă, o riglă și un echer pentru a vă face un proiect”.
Se stinge din viață la 10 octombrie 1931, la vârsta de 78 de ani, lăsând în urmă o operă pentru eternitate.
Aureliu Beleș
S-a născut în anul 1852 în București. După terminarea liceului Sf. Sava, urmează cursurile Școlii Politehnice din Viena. Reîntors în țară își începe activitatea ca inginer asistent la construcția primei căii ferate realizate integral de români între Buzău și Mărășești în perioada 1879-1881.
Ulterior lucrează în Serviciul de Studii și Construcții, ajungând după 1906 subdirector în Serviciul de Poduri și Șosele din minister.
A fost ani buni secretar al Consiliului Tehnic Superior.
Printre inginerii Serviciului de Studii și Construcții se află și tânărul Aurel A. Beleș, fiul lui Aureliu, care va deveni unul din marii noștri ingineri, fiind ales și membru al Academiei Române.
Georgescu Constantin
Se naște la 11 octombrie 1865. După liceu urmează cursurile Școlii Naționale de Poduri și Șosele pe care le absolvă în anul 1887, într-o serie de numai zece ingineri, fiind coleg cu Petre Zahariade, Alexandru Bădescu și Niculae Știrbei.
A lucrat mai întâi ca inginer diriginte la construcția liniei Pucioasa-Moreni. Ulterior va fi cooptat în cadrul Serviciului de Studii și Construcții ca inginer șef.
Antonescu Petre
Se naște la 29 iunie 1873 la Râmnicu-Sărat. Studiază la Școala de arte frumoase din Paris pe care o absolvă în anul 1899. Ca mai toți colegii de generație este mai întâi un atent cercetător al vechilor opere. Afirmarea rapidă în arhitectură îi aduce și numirea ca profesor în anul 1903 la Școala Superioară de Arhitectură din București. Petre Antonescu a fost o personalitate de frunte a arhitecturii românești, fiind promotor al stilului neoromânesc.
Printre lucrările sale amintim: Casele din str. Știrbei Vodă 39 (azi sediul Centrului European UNESCO), Cazinoul și Hotelul Palace din Sinaia, Palatul Ministerului Lucrărilor Publice (azi Primăria Capitalei), Primăria din Craiova, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” București, Casele Brătianu str. Biserica Amzei 3-5, Conacul și Vila de la Florica, Ștefănești, Județul Argeș, Palatul Băncii Marmorosch Blank, Imobilul Societății Politehnice Calea Victoriei 118, dar și Palatul Navigației Fluviale Galați și Palatele de Justiție din Botoșani și Buzău. Se stinge din viață la 22 aprilie 1965.
Nicolae Vasilescu-Karpen (1870-1964)
Născut la Craiova, la 28 noiembrie 1870, N. Vasilescu-Karpen urmează cursurile Școlii de Poduri și Șosele din București unde obține diploma de inginer în anul 1891, ca șef de promoție. Din 1891 până în 1894 a activat ca inginer în Ministerul lucrărilor publice. Urmează apoi cursurile Școlii Superioare de Electricitate din Paris.
Ca inginer s-a ocupat de construcția tunelului de la Berești, de 3 km lungime pe linia Galați-Bârlad. El va întocmi proiectul de electrificare al orașului Câmpina.
A fost director al Școlii Naționale de Poduri și Șosele în 1918.
A transformat învățământul tehnic superior din monotehnic în politehnic – Decretul Regal 10 iunie 1920. El a devenit primul rector al Școlii Politehnice din București. Este ales în anul 1922 membru titular al Academiei Române.
S-a stins din viață la 2 martie 1964 la București, la vârsta de 94 de ani.
Profesor inginer Niculae Noica
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.