Michelangelo Antonioni în 1966 face un film bestial, să vezi și să nu crezi, îmi zice Pitoșkin răsfoind un roman de SF, parcă scris de Gibson, stăm amândoi cu burta la soare, eu și Gibson și Gibson îmi zice cum i-a citit cândva un tip pe nume Pitoșkin, unul dintre romanele lui de succes, acum că tembelul de Costache s-a demis in Guvernul Virusat, acum când toată lumea ia o țeapă cumplită, virusologic vorbind. Dar noi?
Noi suntem șmecheri, dacă mă-nțelegi. E mișto să stai cu burta la soare și să vezi cum manipulatorii o iau în bot meserie. Gibson mă întreabă, băi, ți-a plăcut filmul lui Antonioni? Păi mi-a cam plăcut, zic. Să știi că e Science Fiction, zice Gibson. Ei, chiar așa? Păi da. Să-ți zic. Îmi zice! Ce ar fi însă un amalgam de virusuri? E haos, e neorânduială, e dezorganizare sau poate un trend care se căuta pe sine? Sau e o lume de imagini vălurită ale cărei mişcări ne scapă? Greşeala asta o fac şi scriitorii neştiind sau neaflând că în Era Complexităţii astfel de legende sau mituri sunt răsuflate.
Omule, povestea cu teoreticienii e desigur simpatică, virusul e nanomicronic, trece prin toate filtrele și măștile bacteriene, o știu toți studenții de la biologie. Ca să înţeleagă un fenomen, un bun profesionist, politician, chimist, postac, hașrezistent, comunist, penelist, pesedist, ecologist, pune osul la treaba fie că trebuie să spele în santina unei corăbii fie că trebuie să facă poze unor viruși ultramicroscopici sau, mai mult, mai metafizic, mai miraculos şi îngeresc sau pe deplin diavolesc, să construiască un Spaţiu Fotografic. Fotografia e o lume tainică, dinamica şi mistică. Un prost fotograf îmi face o fotografie banală, insipidă şi idioată. Şi, bineînţeles, foloseşte instrucţiunea focus într-un mod şcolăresc, încadrarea fiind pentru el doar o poveste banală cu fata, sus, jos, spate, mai la stânga, mai la dreapta. Poate că l-ai frunzărit pe Arnheim care vorbea cândva despre forţă centrului vizual. Ei, povestea cu fotografia s-a schimbat radical în Era Complexităţii. Nu e o poză e un proces. Ideea fantastica e să imortalizezi PROCESUL. Pentru asta trebuie să fii nu numai bun teoretician şi practician, trebuie să ai o VIZIUNE. Furnica poate fi privită sau fotografiată în multe feluri. Dar un virus? Nu cumva pozăm doar o secvență din virus? Ea, furnica, este o Enciclopedie sau, mai profund, un COD.
Cred că un fotograf care se respectă îşi bate capul cu asemenea coduri de imagine. DE CE POT FACE fotografii în acest tip de UNIVERS? Ce anume din Univers mă lasă să fac fotografii? Reacţiile chimice, frecuşurile fizice dintre particule sau cumva Topologiile Discrete ale Universului? SCIENCE FICTION merita să fie scris cu F mare. De ce? E o frumoasă filozofie a acestui concept SCIENCE FICTION. În primul rând nu are nici o legătură cu acel-ceva-care-ar-putea-fi. OK, să introducem în acest Show ideea de Lucruri Ficţionale, Artefacte Ficţionale, etc. E o strategie legată de predicţie, de prognoza, de Modele Globale, etc. Infinitul, de esemplu, este un Lucru Ficţional sau un Obiect Ficţional. Categoria mare a Obiectelor, din care şi fotografiile fac parte, e fascinantă. O ficţiune nu înseamnă ceva ce nu exista. E o problemă de încadrare aşa cum, de cele mai multe ori, fotografia este şi ea o chestiune legată de încadrare. Science Fiction, ca şi expresie a unui Model Global e extrem de interesant. Din acest punct de vedere, toată viaţa mea de scriitor am încercat să respect regula asta.
Sigur, scrisul e o problemă a mea personală. Câmpuri Magnetice, romanul, Cruciada lui Moreaugarin, alt roman, sunt, din acest punct de vedere, Modele Globale. Într-un model global faci tot felul de experienţe ficţionale. Nu construieşti neadevăruri sau posibilităţi. America Pierdută, publicată simultan în Ungaria şi România cu puţin timp înainte de 11 septembrie în 2001, este un Model Global bufnilian. Cred că sunteţi nişte tigri haioşi. OK, Model Global? Poate fi un model optim, un model ideal. Obiectele Ficţionale sunt proceduri, procese, relaţii fie că sunt virusuri, dinozauri, vulcani, un apus de soare, o cometă, o galaxie vălurită. Sigur că totul pare o varză tâmpită şi chiar aşa şi e, o super-varză, zice Gibson în continuare în timp ce Pitoșkin citește unul dintre romanele lui SF de mare succes. Dar trebuie să ne obişnuim cu amalgamul. De fapt vălurirea conceptuala e cheia. Şi, în plus, nimic nu e de neînţeles. PROBLEMA voastră tine de Şcoala de Tip Fabrică! Ieşiţi din tiparele acestei scoli idioate şi lăsaţi-vă în voia valurilor. Nu mai fiţi rigizi şi nu mi cotrobăiți după referinţe care nu au nici o legătură cu ce vorbim aici. Tigrilor, discut zilnic cu sute de tineri.
Dacă vă pierdeţi de cârd, OK, fiţi voi mai inteligenți şi mai simpatici decât mine că nu mă supăr. Ideea nebună este că suntem VALURITI şi ca agitaţia valurilor e în toi. Vă ţin încorsetaţi REFERINŢELE improprii. Cât despre Arta Fotografiei, looool dar tigrilor, nu îmi veţi spune că Fotografia unui virus e chiar ce scoateţi voi din aparatele fotograficeeee! Ar fi nashpa dacă aţi crede gogoriţa asta! FOTOGRAFIA este un PROCES, adică nu e statică! Tigrilor, să ne dezbărăm de prostioarele lumii de hârtie şi de tâmpeniile Şcolii de Tip Fabrică! Vă iubesc bestial. Îmi sunteţi dragi.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.