Inanimarea scriitorului este cheia lumilor pornite, aparent, înşelător şi triumfal să descrie adevăratul sens al lucrurilor. Inocent sau ignorant, scriitorul inanimat produce şi secretă ficţionale scurte sau lungi cu sârg şi cu aroganţă anunţând apocalipsele şi aşteptând din pricina asta recunoaşterea publică şi gloria. El nu se angajează în războaie. El e scriitor respectabil sau damnat pentru că doar scrie! Bulversează cititorimea cu alese ficţiuni pe care le reclamă ca fiind exemplare dar nu crede o iotă din miracolul universului plin de universuri. Inanimatul nu are habar că lucrurile chiar sunt.
El este sclavul de lux al suficienţei. El anunţă. El vesteşte. El are ceva cu lumea. Dar nu e insurgent. Nu e scormonitor. Nu se dăruieşte luptei. Hoinăreşte prin lumile cenacliere sau vânzoleşte editurile sporind maculatura lumii şi fălindu-se prosteşte cu ce mai sintagme produce pe bandă rulantă. El e mintosul de serviciu al naţiunii. Altminteri, fiinţă nevolnică! Fiinţă banală. Aruncat întâmplător în cârca gloriei de o pală de vânt, de o ambuscadă literară provincială sau de un ordin cu subînţeles sosit de la centru prin emisari şi slugi.
Inanimatul idiotizează regimul imaginar, îl perverteşte dar nu crede în extratereştri, nu crede în războaiele cuantice, nu are habar că războiul s-ar putea interesa de el. Păşeşte triumfal către nimicul existenţei sale şi bombardează lumea cu cărţi. Cartea! E suprema lui secreţie! Cartea e neodihna scriitorului mincinos şi pervers nu ameţitoarele profunzimi ale universului plin de universuri. La cenaclu, îngâmfat.
La eurocoane, important. Inanimatul e însă formă goală. Vizibil. Îl vezi de la o poştă, îl simţi după ficţionalul lui tembel şi idiot, îl ai în mână. Nu te duce cu zăhărelul. Dar nici nu se bagă! Asta îl chinuie pe el, să nu se bage! Stă şi cască gura la războaiele lumilor şi tremură ca gelatina să nu care cumva să nu-l publice vreun editor, ceva. Dacă nu, umblă după sponsori, inanimatul, să ne bombardeze cu vicleşug, să stâlcească auzul, ochiul cu săracele sale metafore de-un ban. Altminteri, nu se bagă inanimatul.
Uneori, scapă. Se prelinge unsuros prin ochiurile năvodului existenţial. Păcăleşte lumea. Păcăleşte gloria. Păcăleşte cititorimea. Să fie citit! Cuvântul de ordine. Să nu care cumva să nu-i apară fiţuicile ficţionale, copiuţele. Fură de la clasici, fură de la americani, îi copie pe ruşi, se bate pe burtă cu japonezii. Dar nu crede! Nu crede o iotă! Nu se întovărăşeşte el cu haosul, cu hazardul, cu versetele cuantice.
A, e citit, vezi bine, inanimatul! Dacă-l asculţi, te face praf! Mintos, citit, cu verb. Tâmpitul! Războinicii imaginarului îl simt de la o poştă. Pentru că, da, există! Este ceva! Se întâmplă ceva în genune! Se zvârcoleşte universul plin de universuri, realitatea e trucată. Dar cărţile inanimatului? Nu spun ele acelaşi lucru? Nu vorbesc ele despre realitatea virtuală? Nu vorbesc ele despre roboţi şi despre războaie stelare? Nu vorbesc ele despre apocalipsele omenirii cu vioiciune? Vioiciunea inanimatului pare suspectă.
Îţi zice, vezi la pagina aia că acolo e chichirezul, acolo e ca lumea, e scena aia cu cipurile, cu biţii, cu revoltele digitale, cu cyborgii şi cu space opera! Da, inanimatul e bine pus la punct cu recuzita. Dar el însuşi e recuzită! Inanimatul e recuzită pentru săriţii de pe fix, pentru naivi, pentru midinete leşinate după experimente sexuale extraterestre, inanimatul e recuzită pentru omul politic şi pentru curvăsăreala politică, e bun pentru orice. Asta e inanimatul, obiect de inventar al puterii. Puterea se serveşte de el, îl ocheşte o vreme, îl curtează sau îl manipulează de la distanţă. Inanimatul inocent m-ar scuipa în ochi! El nu e insurgent!
El trăieşte într-o lume a lui, în spaţii înalte. Îşi umple spaţiul cu referinţe auguste şi cu lume bolnavă. E un evazionist. El deide lumea. E cineva. El e diferenţa. E altfel decât toţi. Inanimatul parşiv se lipeşte de editor ca o mină submarină. Se lipeşte de mai marii zilei. Îi linge pe mână. Se gudură, parşivul! Asta îl chinuie pe el, cum să se gudure mai bine pe lângă stăpân. Să fie membru al uniunii contabile, să intre la socoteală. Să fie cuprins în dicţionare. Să stea în topuri. Să fie remarcat. Să fie numit. Evazionistul se mândreşte, are aplomb. El nu are nici în clin nici în mânecă. El nu are treabă cu dictaturile. El nu e comunist dar nici capitalist.
Înjură vârtos comunismul dar stă la loc călduţ. Scuipă în ceafa capitalismului şi proroceşte societatea viitorului. Construcţie bolnavă sau triumfală. Atenţie, camarazi! Inanimatul zice. Inanimatul nu crede în nimic. Regimul cuantic e o gogoriţă pentru el iar el nu este o construcţie enciclopedică. Nu e interesat să pătrundă în corpul realului, să penetreze norma şi dogma. Inanimatul e teluric. E pragmatic sau aerian. E o construcţie monstruoasă a lumii, un făcător. Făcătorii se duc în neant fiind consumaţi de combustia universului plin de universuri. Inanimatul se joacă cu nemurirea şi curtează moartea. Nici nu are şi nici nu e produsul unui miracol.
E stângist sau dreptist după vremuri. E cu ruşii sau cu americanii sau e naţionalist. A patra cale nu există pentru el. Să mâzgălească hârtia, să burduşească internetul cu ficţionalul său de-un ban găurit. Dar nu e paranormal. Nu e informaţie pură sau instrucţiune enciclopedică. Nici nu crede în ceea ce scrie! Cum să creadă dacă e simplu reflex la lectură, dacă e aşa, preocupaţiune duminicală şi vulgară, dacă e frondă sau revoltă mondenă, bună să impresioneze vardistul de la colţ de stradă, pe sergentul de la serviciul secretos sau pe guvernanta naţională sau pe masele largi populare fărâmiţate şi digitalizate, zice-se de mintoşii , inanimaţi.
Inanimatul e gata să peroreze despre moartea cărţii şi despre victoria totală a digitalului, fură de la americani niţică recuzită şi puţin de la ruşi, se pupă cu francezii şi urlă în pustiu că ministeriala l-a uitat pe drumul integrării. Dar inanimatul nu este integrat. Este alături. El zice că e fiinţă banală în sinea lui. Inanimatul nu are sine, are o sine. Curviştină înamorată de vulgar şi de prostie. De prostia maselor largi populare fragmentate şi digitalizate. Scriitorul inanimat nu are ştiinţa secretă a enciclopediilor. El e o fiinţă vulgară. El nu se teme de necunoscut. Nu e înfiorat. Fantomele ca şi războaiele spaţiale nu sunt pentru el decât un mijloc de a-şi omorî plictisul. Inanimatul nu este o existenţă-în-lume. Este doar prefăcut. Făţarnicul.
Un simplu reflex al viului la banalitatea suficienţei. Inanimatul nu crede. A te umple de universul plin de universuri e pierdere de vreme pentru el. Inanimatul scriitor este o construcţie comică şi tristă. Înşeală criticul şi batjocoreşte lectorul. Trage din greu să publice dar nu se războieşte cu necunoscutul. Dar necunoscutul este în timp ce războaiele de profunzime se deăşoară pline de cruzime dincolo de pojghiţa subţire a realului, dincolo de omenesc şi de teluric, dincolo de credinţe şi mituri, dincolo de glorie, dincolo de premii literare, dincolo de realitate. Există ceva. Aceasta este ârşirea inanimatului scriitor.
Timpul e o gogoriţă pentru proşti aşa cum spaţiul este carnavalul idioţilor. Gravitaţia striveşte inanimatul scriitor pentru că el fiind un nefiind, nu are înţeles în lumile cuprinzătoare ale universului plin de universuri. Tâmpit iremediabil, inanimatul scriitor râcâie cu unghia în pielea universului plin de universuri rămânând o simplă propoziţie în marele text. El nu vede textul. Nu-l pătrunde. Dar scrie. Scrie ca un orbete spre străluminarea maselor largi populare fragmentate şi digitalizate şi duse în pustie de cohorte de inanimaţi.
Aceasta ar fi ârşirea dacă războinicii imaginarului nu ar lupta pe tăcute în corpul universului de universuri, ei fiind magicieni şi nu fiinţe, biete fiinţe. Paranormalul e o vulgarizare a acestor războaie iar farfuriile zburătoare sunt doar stropul de imaginar care picură pe viziera războinicului secretului, tainei şi miracolului. Inanimatul scriitor este inanimat pentru că-şi recunoaşte vulgaritatea fiinţării, pentru că se crede doar formă umană şi pentru că, lenevos şi idiot, nu îndrăzneşte să experimenteze. Lipsirea de experiment şi experienţă lasă fără de suflare ficţionalul compus de inanimatul scriitor . Inanimatul doar îşi imaginează.
El face din propria sa imaginaţie o curvă de lux cu care se culcă criticii şi cititorii aiuriţi. Războinicul experimentează, are experienţe şi caută cu fervoare războiul. El ştie că există ceva. Inanimatul scriitor se dedulceşte cu licoarea teluricului în timp ce universul plin de universuri pune la cale anularea lui din registrul imaginar care chiar funcţionează sau fiinţează. Da, să vezi, domnul Temistocle Popa promite dezvăluiri bubuitoare în contra lui Cristian Tudor Popescu, în seara asta, pe gratis intrarea fiind a voastră, pe terasă la Capșa, mare caterincă națională cu documente, fotografii în premieră, înregistrări de la distanță, goneometric sau satelitic vorbind, ce să mai vorbim. Vin și tipii de pe planeta Nibiru să depună mărturie despre felul în care CTP alias Cristian Tudor Popescu ne aburește de ani și ani.
Va fo o caterincă mustind de plăceră perverse, de dezvăluriri apetisante, veniți cu toții, nu pregetați.
Măăă,.Să te mai uiți azi in gura ăstuia, CTP,, Oaaauuuu..