SF politic: Uite cum ne aburește Mircea Geoană

A te adăposti de furtună nu pare a fi demersul către reflecţie. A strânge recoltele sau a juca la ruletă pare la fel de fad, de neimportant. Interpretarea Civismului, iluzorie. Numai gândul de a putea interpreta în întregul ei Civismul i-ar face pe unii să râdă iar pe alţii să ridice eşafodul în grabă.

Cătuşele ar zornăi iar forţele de ordine s-ar grăbi să aducă bineînţeles calmul pe străzi. Căci mulţimile, pe deplin înfiorate, aşteaptă miracolul descoperirii, aşteaptă un semn al Civismului. Ea se încăpăţânează, se lasă greu, se vrea curtată. Ca şi cum ar fi o persoană. Dar nu e persoană. După unii ar fi concept. După alţii un puseu filozofic, o himeră. Nici n-ar avea trup. Unii se căznesc s-o înregimenteze, alţii o pun în operă în vremelnice grupări cenacliere. Alţii valsează cu ea. Alţii o terfelesc. Alţii se împăunează cu ea.

Fac rabat de la normă. Încalcă diverse convenţii. Aflarea ultimului, aflarea Civismului trece arareori drept virtute. Pare mai degrabă nebunie, rătăcire, Vinovatul sau cel fără de minte e adus spre judecata oamenilor, spre oprobiul lor, rareori spre iertarea lor. În asemenea ipostaze, conformismul şi conservatorismul jubilează. Aflarea Civismului e suprema libertate. E spiritul liber, neîncătuşat, insurgent, violent. Spiritul liber violentează Civismul părând a vrea s-o ia cu orice preţ în stăpânire.

Tocmai de aceea cu virulenţă purcede la citirea semnelor şi interpretarea lor, tocmai de aceea totul este text, fie autostradă, fie supernovă, fie muzică de film. Totul reductibil la propoziţie sună ca şi cum ar fi o sentinţă. Are parfum. E uşor dictatorial. E mistic. De neconceput, neliniştitor. Panoramând, scrutând orizontul, privirea observatorului întâlneşte textul devenind propoziţie a lui. Problema e dacă observatorul se va gândi pe el însuşi ca aparţinând textului, ca fiind al Civismului prin observare şi mărturie.

Căci aici descoperim caracterul discontinuu al acestei raportări la Civismul ca autoritate. Şi totuşi rămân corpuri ale frazei de nedesluşit ca şi cum ar mai fi un observator în spatele nostru, ca şi cum Civismul ar aştepta sosirea unui altuia. Celălalt, mult invocatul celălalt, pare a fi aşteptat cu febrilitate. Asta descoperim în evoluţia schemei cinematice a vieţuitoarelor de la saurieni la hominide.

O căutare a observatorului ideal, a unicului martor, Civismul se gândeşte pe sine şi caută printre propoziţiile sale una convenabilă. Tocmai autoritatea ei e pusă în discuţie, nefiind un exemplu de perfecţiune. De ce această lipsă de simetrie? De ce aceşti paşi nesiguri în căutarea martorului sublim, de ce atâtea eşecuri?! La ce bun fluturii sau scriitorii geniali, la ce bun aceste interpretări?! La ce bun atâtea nuvelete, atâtea şi atâtea romane care mai de care mai sofisticate, care mai de care mai violente prin structură şi naraţiune?!

Să fie ele doar redundanţă? Doar reziduu?! Sterilul unei activităţi închinate Civismului ca autoritate?! Efortul fiinţei păleşte în faţa acestei monstruoase autorităţi. Necunoscută. Rece. Aroganţa. Gata, gata să fie luată la refec de filozoful dezamăgit, pornit să demoleze conceptul. Gata, gata să fie stâlcită, erodată aşa cum, din plictis cotidian, fiinţele stâlcesc bietele cuvinte căutând să le stoarcă de sevă, să găsească noi înţelesuri, noi anecdote, noi fabule. Căci apariţia, răspândirea şi înflorirea fabulei vorbeşte de decadenţă, de neîncredere şi de refuzul normei.

Moartea politicii e dorită cu sârg, e anunţată cu surle şi tobe. Dar și moartea României. Așa că, binoclânduse- din spațiul cosmic asupra României, venusienii trag un semnal de alarmă! Mircea Geaoană zice că e nasol că românii s-au cărat prin lume să câțtige bani la greu. Dar el de ce s-a cărat la NATO? Păi nu e nonsens vălurit, cum ar spune Temistocle Popa? Așa că Civismul e mort și îngropat.

Sosit la Capșa, pe înserate, Temistocle popa mă trage de atenție constrângându-mă la o conferința de-a lui în contra lui Mircea Geoană. Caternincă bulevardieră, ce să mai vorbim. Vin și niște venusieni cu pampon, gata e cu Mircea Geoană, ras, tuns, frezat!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

  1. Îl tot împingeți pe Geoană în față,nu vă mai chinuiți,nu-i bun nici pentru președinte al asociației de locatari,idem luluța și mai nou anonimul de la serei cu ajutorul regelui plimbăreț !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.