Ziua Europei, sărbătorită în stil mare

Europa e în sărbătoare. Astăzi, ca în fiecare an din 1985 încoace, europenii sărbătoresc pacea și unitatea pe Bătrânul continent. Data de 9 Mai marchează aniversarea momentului istoric reprezentat de „Declarația Schuman”.    

La 9 mai 1950, ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman, propunea plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub controlul unei autorităţi comune, evitând astfel izbucnirea unui nou conflict militar între naţiunile Europei. Propunerea, cunoscută sub numele „Declaraţia Schuman”, este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

Pe 18 aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) între Germania, Franţa, Belgia, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos.

Ideea privind marcarea Zilei Europei a fost introdusă de Consiliul Europei în 1964. Comunităţile europene au luat decizia, în 1985, de a institui această zi la data de 9 mai.

Acestui amplu proiect i s-au alăturat, de-a lungul timpului, încă 22 de state europene: Irlanda, Marea Britanie şi Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania şi Portugalia (1986), Suedia, Austria şi Finlanda (1995), Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia şi Ungaria (2004), Bulgaria şi România (2007) şi Croaţia (2013), ceea ce a dus la crearea unei imense pieţe unice. La 31 ianuarie 2020, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a părăsit Uniunea Europeană.

Cu această ocazie, drapelul Uniunii Europene va fi proiectat, joi, începând cu ora 21,00, pe faţada Palatului Parlamentului.

Parlamentul se alătură, astfel, altor instituţii şi repere arhitectonice cunoscute, din peste 60 de oraşe din Europa, care marchează Ziua Europei şi, totodată, numărătoarea inversă până la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie, a anunţat Camera Deputaţilor.

De asemenea, Arcul de Triumf va fi iluminat în albastru, joi seara, între orele 20,00 şi 1,00, pentru marcarea Zilei Europei.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, evenimentul, realizat prin grija Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică a Primăriei Municipiului Bucureşti, face parte dintr-o serie de manifestări culturale dedicate Zilei Europei, organizate de Municipalitate, pe 9 mai, prin intermediul instituţiilor de cultură.

La Muzeul Municipiului Bucureşti – Casa Filipescu-Cesianu va avea loc, la ora 11,00, evenimentul „Împreună suntem mai puternici!”, iar Muzeul Naţional al Literaturii Române va găzdui, începând de la ora 18,30, acţiunea „Uniţi în diversitate. Scriitori în dialog” – invitaţi Vasile Emu şi Valeriu Nicolae.

Tot de la ora 18,30, la Palatul Suţu se va desfăşura un eveniment de Ziua Europei, parte din seria Conferinţelor de joi, organizate de Muzeul Municipiului Bucureşti şi coordonate de dr. Cătălin D. Constantin.

De la ora 19,00, Casa Artelor Dinu Lipatti are în program recitalul „Muzica Europei”, susţinut de Trio Europa.

Totodată, Teatrul Nottara va organiza atelierul „Integrare, diversitate şi unitate prin artă. Valori europene”, susţinut de actorul Filip Ristovski.

Pe întreg parcursul zilei, Biblioteca Metropolitană Bucureşti va organiza o suită de manifestări, printre care: atelier de creativitate – audiţie Legenda Europei, atelier „Europa în imagini şi culori”, atelier cu puzzle Harta Europei şi o prezentare cu ocazia Zilei Europei, atelier/quiz „Uniunea Europeană şi Capitale europene”, atelier pentru copii – recunoaşterea şi confecţionarea drapelelor ţărilor europene, precum şi sesiunea de informare şi joc interactiv – „Ne plimbăm prin Europa” şi expoziţia de carte şi atelierul de desenat pentru copii cu tema „Pacea în lume”.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

24 de Comentarii

  1. Cine sărbătoresc ?? Cei care vor europa ca statul 51 american ?? Cine sărbătoresc ?? Cei car vor islamizarea europei ?? Cine sărbătoresc cei care vor arme, război și terorisme ?? Cine sărbătoresc ?? Cei care au indatorat mai fiecare stat, ducîndu-i la cel puțin pierderea suveranității ?? O fi asta motive de sărbătoare, sau să pui mîna pe o rangă..

  2. Sarbatorirea UE seamana picatura cu sarbatorirea URSS de pe vremuri. Doar actorii sunt altii, caii sunt aceiasi.

  3. La multi ani de ziua Victoriei impotriva nazismului, rusine antonescienilor si rusofobilor. Pana la distrugerea totala a fascismului.

  4. hai ca daca tot o dati in festivitati dati si o declaratie:

    Natiunile europene care au detinut imperii si colonii isi cer iertare pentru trecutul tragic, baza a prezentului la fel de nefericit, pe care l-au inspirat prin asuprire si deposedare si isi doresc ca in acest moment sa se recompseze pentru acel trecut nefast care a determinat nenumarate tragedii si dezechlibre globale. In consecinta Uniunea Eruopeana isi ia angajamentul ca impreuna cu toate statele afectate si nu numia acestea sa stabileasca un mod de cooperare comun pentru identificarea problemelor ce pot fi rezolvate impreuna, cu mijloace de care dispunem cu totii. Ne vor reorienta dinspre profit spre intrajutorare, cooperare, colaborare punind la bazele aciunilor viata, iubirea, empatia, altruismul. Asta este datoria si menirea Europei!

    e singurul gen de mesaj pe care vreau si trebuie sa-l aud.

    altfel degeaba cultura, degeaba civilizatie…iar europa va ramine blocata in propriile mschinarii si dubla morala.

  5. Lutheranul plavan sărbătorește înălțarea sfintei cruci, astăzi! Nu are nicio treabă cu ce e sărbătoare națională decât dacă e premiat fie și în fals.

  6. „Sarbatorim” desfiintarea statului national distrugerea poporului si transformarea lui in populatie indobitocita, spalata pe creier, controlata si manipulata prin paine si circ si card si cip si infiintarea coloniei bananiere pentru integrarea in lagarul digital mondial ! Trezeste-te !

  7. Domnu’ prezident Haos Werner Iohannis nu va fi prezent?!
    Pacat mare, el e pasionat tare de asemenea festivisme, de avioane de lux, de papioane!!!

  8. 9 Mai înseamnă pentru romani(mai puțin pentru lichelele pupinc’urist- tradatoare din conducerea României):
    – Victoria, alături de Rusia, în Razboiul de Independenta, chiar dacă se supara Erdogan, de la care vrem drone ieftine;
    – Victoria impotriva Germaniei naziste(ii cade greu alogenului de la TreiCoceni), adica a parintilor si bunicilor actualilor lideri europeni, care nu vorbesc despre ea ca sa nu fie considerati ”putinisti”,
    3…. și asa-zisa…aniversarea sau comemorarea UE.

  9. va e frica sa va asumati conditia de terrani? va e frica sa pasiti dincolo de ceea ce va asigura confortul? vreti voi sa fie predominanta constiinta unei bucatele mici in detrimentul uneia de nivel planetar si in peramment conflict una cu cealalta? diversitatea si frumusetea acesteia nu va disparea ci din contra se va amplifica cu noi si noi perspective pe care in acest moment nici macar nu le putem banui… depinde cum percepeti…

    lume mica, tinte mici…

  10. … r.c., nu știu dacă din nestiinta sau slugărnicie fata de stapanii care te plătesc dar pentru romani(mai puțin pentru lichelele pupinc’urist tradatoare din conducerea României, pentru tine și stapanii tai),reiau
    9 MAI inseamna:
    – Victoria, alături de Rusia, în Razboiul de Independenta;
    – Victoria impotriva nazistilor, adica a parintilor si bunicilor actualilor lideri europeni, care nu vorbesc despre ea ca sa nu fie considerati ”putinisti”,
    și……………..
    …………………
    …………………
    3….asa-zisa aniversare sau comemorare ue

  11. Secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, le-a spus reporterilor: ‘…Al Doilea Război Mondial a fost câștigat de americani și ucraineni, care au luptat împreună împotriva lui Stalin…’

    La o conferință de presă dedicată aniversării a 79 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, ea a spus că Statele Unite și aliații săi ucraineni au luptat împreună împotriva regimurilor totalitare ale lui Hitler și Stalin.

    „Deși Berlinul este acum aliatul nostru, amenințarea din Est rămâne. Prin urmare, continuăm să sprijinim Ucraina cu toate mijloacele disponibile”, a adăugat Karine Jean-Pierre.

  12. Să ne bucurăm și să serbăm și azi 9 Mai Ziua Victoriei României împotriva alianței Horthy Hitler și revenirea Ardealului de Nord la România. Și să nu uităm că încercările ungurilor de a crea o Transilvanie autonomă cu capitala la Cluj au fost stopate de Stalin al cărui trimis comisarul Andrei Vîșinski în față statui lui Matias și în prezența regelui Mihai I a anunțat că Transilvania e parte integrată a României spulberând incercările Ungariei. Azi de Ziua Victoriei să nu se uite că Ungaria sapă în formă continuată la statalitatea României și inducerea ideii să ardelenii nu-s români ci Transilvăneni. Și vai! mulți mușcă. În supermarket K din Sibiu pe cântar scrie “Transilvania știe să gătească”, în altul
    la vedere pe mijloc de alee berea “Csiki Sör” sub (berea Ciuc trebuie desființată) și sub Csiki Sör “Made in Transylvania”. Ați auzit de țara Transylvania??? În completare în maghiară Sticlă returnabilă în Magyarorság. Țară fără Servicii oricine poate sfida legile și statalitatea României.

  13. Schuman (la fel lui Mitterand, daca tot vorbim de francezi) a colaborat cu nazistii ocupanti ai unei bune parti a Frantei continentale la vremea WW2. Povestea „Europei” nu-i apartine, e-a lui Walter Hallstein, care-i prezinta în Hitler în persoana planul unui nou imperiu (al IV lea Reich) central european. Halstein se refugiaza în SUA, la 1945, care-l „recicleaza” si de unde-i retrimis în Europa, spre a-si pune-n viata respectivul Reich alaturi de restul colaboratorilor (francezi, germani, etc.) ai lui Hitler. Rezultatul lor fiind, astazi, UrSSula. Misiune îndeplinita. @Emile: Transilvania e românesca datorita lui STALIN, fiindca restul „Aliatilor” nu i-au recunoscut, României, cobeligeranta. @Nocomment: Fereste-ma, doamne, de „prieteni” (asa-zisi „aliati”), ca de dusmani, ma feresc singur.

  14. @X
    Probabil Karine a facut istoria cu profesorul de studii aprofundate in fum de canepa. Mai nou se baga in cap occidentalilor ca nazistii care au luptat cu rusii erau baieti gigea, spre deosebire de nazistii care au luptat cu anglo-americanii si care erau mai de pork da’ nu chiar, mai de purcelush. Parlamentul canadian va ramane in istorie drept marturie.

  15. 9 Mai este Ziua Victoriei URSS si a Antifascistilor, a Comunistilor, impotriva Europei naziste condusa de Adolf Hitler…URSS nu a invins doar Germania nazista, a invins si Romania fascista, Italia fascista, Ungaria fascista, Croatia fascista, in mare luptatori din 18 tari europene au navalit in URSS alaturi de Hitler…Armata Rosie a invins cu enorme sacrificii, peste 20 de milioane de civili sovietici au fost exterminati de Armatele naziste invadatoare, peste 20 de milioane de soldati sovietici au pierit in lupta pana cand au pus Steagul rosu pe cladirea Reichstagului german… Armata Rosie a scos din lupta 8 soldati nazisti din 10, deci cantitativ Armata Rosie are meritul de 80 la suta in invingerea nazismului…Romania fascista a fost tara invinsa…Azi Romania a aderat din nou la Tabara Europei care a fost invinsa in 1945….De 70 de ani Europa se oftica, Rusia serba Ziua Victoriei impotriva Europei naziste la 9 mai….De aceea la Bruxelles s – a montat o jmecherie se sarbatoreste o farsa….Europa de azi este fix cea e ieri, dar serbeaza victoria impotriva Europei !!! ….UE si NATO sunt expresia NeoColonialismului Occidental…economic si militar…care se pregateste de Razboi ca sa mai fie inca o data invins…Tupeul si lacomia cer batai mai sistematice si mai dese.

  16. 9 mai a fost declarată Ziua Europei, cunoscută ca Ziua Schuman, amintind de Declaraţia rostită la 9 mai 1950 de Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, fapt pentru care a rămas înscrisă în istoria construcţiei europene drept „declaraţia Schuman”. Textul prevedea crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), ai cărei membri urmau să-şi gestioneze împreună aceste două resurse,care a stat la baza Uniunii Europene de astăzi.
    Totusi, încă de pe 19 septembrie 1946, la Universitatea din Zurich, Winston Churchill a vorbit despre viitorul continentului european maltratat și distrus dupa cel de al-II-lea război mondial: “Doresc să vorbesc despre tragedia Europei, acest nobil continent, patria tuturor marilor rase părintești ale lumii occidentale, fundamentul credinței și eticii creștine, originea majorității culturii, artelor, filozofiei și științei, atât din antichitate, cât și din timpurile moderne. Dacă Europa ar fi fost odată unită în împărtășirea moștenirii sale comune, nu ar fi existat nicio limită pentru fericire, prosperitate și glorie”.
    Pentru a nu mai permite ca o astfel de tragedie să se repete, Churchill a pledat pentru construirea unui fel de „Statele Unite ale Europei”, având drept nucleu reconcilierea Germaniei și Franței și a propus crearea Consiliului Europei, prima organizație pan-europeană edificată după cel de-al doilea Război Mondial, înființată în 1949.
    La mai bine de 75 de ani de la celebrul discurs al lui Churchill, desi lucrurile au evoluat, Europa a ajuns din nou intr-un impas.

  17. UE actuală este la ani-lumină distanță față de proiectul inițial al fondatorilor uniunii din anii 1950. De la o comunitate de state suverane care au creat o piață comună pentru mărfurile,serviciile și mâna lor de lucru, s-a ajuns în prezent la o uniune care subminează activ suveranitatea națiunilor care o compun. Este evidentă pentru majoritatea europenilor dorința liberalilor vestici de la Bruxelles de a face din UE un superstat federal, nu foarte diferit în esența sa de defuncta URSS.

    Cea mai gravă tensiune care afectează în prezent funcționarea UE este așadar cea existentă între liberalii globaliști, adepți ai federalizării UE și partidele naționaliste ( Frontul Național din Franța, AfD din Germania, Fratelli d’Italia, Fidesz, etc ) din statele membre, care se opun.

  18. Europa este în sărbătoare…i-auzi bre… Care toată Europa ? Știți ceva ? Pe mine să mă scoateți de pe lista asta cu sărbătoarea. Eu sunt anti. Și cu spatele la zidul execuției tot anti voi fi.

  19. Scortosii care conduc Oiropa sunt la fel de dastepti ca popii care dicutau si disputau sexul ingerilor la Constantinopole in timp ce turcii spargeau portile. Oiropa e in cacao, spre fericirea yankeilor iar astia se tin de sindrofii pline de pretiozitati stupide. Mania grandorii tine de patologic cand te dai balena in lighean.

  20. mie mi-a ramas in memorie faptul ca imediat dupa ce au intrat rusii in ucraina a disparut pandemia de covid in europa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.