Credincioşii îl prăznuiesc pe 30 noiembrie pe Sfântul Apostol Andrei, creştinătorul neamului românesc, el fiind numit „Cel dintâi chemat”, întrucât a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat, ziua fiind totodată Sărbătoare Bisericească Naţională.
Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei (nume care derivă din cuvântul grecesc Andreas, care înseamnă „viteaz” sau „bărbătesc”) apare, deopotrivă, pe 30 noiembrie în calendarul ortodox, romano-catolic, lutheran şi anglican. În Scoţia, însă, el figurează în ziua de 9 mai, ca amintire a datei primirii unor relicve ale Sfântului Andrei.
Sfântul Andrei, inainte de a deveni ucenic al lui Hristos, a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Dorinta de a-L urmă pe Hristos se naște în el, în momentul în care Sfântul Ioan rostește cuvintele, potrivit crestinortodox.ro.
„Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29). Însă, chemarea să la apostolie se face mai târziu și este relatată de Sfântul Evanghelist Matei : „Pe când Iisus umblă pe lângă Marea Galileii, a văzut doi frați, pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreajă în mare, căci erau pescari. Și le-a zis: „Veniți după Mine și va voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El” (Matei 4, 18-20).
Scriptura îl descoperă pe Andrei la inmultirea pâinilor și a pestilor (Ioan 6, 8-9) și dupa invierea lui Lazar cand, împreună cu Filip, îi spune lui Hristos că niște elini, veniți în Ierusalim cu prilejul sărbătoririi Paștelui iudaic, doresc să-L vadă (Ioan 12, 20 – 22).
Sfântul Andrei a murit că martir la Patras. Deși nouă ne este cunoscută tradiția care afirmă că Apostolul Andrei a murit pe o cruce în formă de X, se susține că această tradiție datează din secolul al XIV-lea. Nu se cunoaște dată martirizarii. Unii istorici îl fixează în timpul persecuției împăratului Nero, prin anii 64-67, alții în vremea persecuțiilor inițiate de Domitian (81-96).
In anul 357, moaștele Sfântului Andrei au fost așezate in Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol, cu prilejul sfințirii acestei biserici. Cardinalul Petru de Capuâ va duce moaștele Sfântului Andrei în Italia, în catedrala din Amalfi, în timpul Cruciadei a IV-a. În anul 1462, în vremea papei Pius al ÎI-lea, capul Sfântului Andrei ajunge la Roma, iar de aici a fost dus in Catedrala din Patras, în biserica cu hramul Sfântul Andrei.
Pestera in care se crede că a viețuit Sfântul Apostol Andrei, cât timp a propovăduit pe teritoriul românesc, se află la aproximativ 4 km sud-est de localitatea Ion Corvin, județul Constanța. În actuală biserica din peștera, în pronaos, într-o nișă, se află un fel de pat, scobit inițial în piatră, despre care tradiția spune că pe el se odihnea apostolul Andrei. În vara anului 1944, Peștera transformată în biserica a fost sfințită de către Episcopul Tomisului, Chesarie Păunescu. La scurt timp după această, trupele rusești invadatoare au distrus-o. Abia după 1990, prin râvna cuviosului monah Nicodim Dincă, biserica a fost refăcută și redată cultului. Astăzi, mii de credincioși vin aici pentru a se ruga pe locul unde a trăit Apostolul Andrei.
Noaptea Sfântului Andrei este marcată de unele obiceiuri, tradiţii, superstiţii spectaculoase, de sorginte precreştină, vizând protecţia atât a oamenilor, cât şi a locuinţelor şi animalelor lor.
În noaptea de Sfântul Andrei, hotarul dintre cele văzute şi cele nevăzute dispare, iar momentul este propice pentru unele practici de prospectare a viitorului.
„Andrei cap de iarnă” (aşa cum i se spune în Bucovina) permite producerea unei îmbinări între lucrurile malefice şi cele benefice, dispărând hotarul dintre ele. Astfel, în noaptea Sfântului Andrei, „umblă strigoii” să fure „mana vacilor”, „minţile oamenilor” şi „rodul livezilor”. Strigoii sunt spirite ale celor morţi, care, din diverse motive, n-au mai ajuns pe tărâmul de dincolo. În această noapte, aceste spirite devin periculoase, distrugătoare, aducând calamităţi, boli şi nefericire.
În aceste condiţii, usturoiul este folosit întru apărarea gospodăriei – uşile şi ferestrele casei, grajdurile, coteţele erau unse cu usturoi zdrobit pentru a preveni pătrunderea duhurilor rele sau se atârnau cununi împletite de usturoi.
Usturoiul folosit la aceste practici de apărare era de obicei „menit” cu un an înainte, tot în noaptea Sfântului Andrei. O ceremonie de „păzire” a usturoiului implica participarea fetelor şi flăcăilor din sat, care petreceau, în vreme ce acesta căpăta calităţile pentru protecţie.
Acest usturoi va fi folosit de-a lungul anului care va să vie ca tratament pentru diverse boli, ca mijloc de protecţie faţă de duhurile malefice, precum şi ca modalitate de a atrage un posibil partener de viaţă, a ursitului (după ce, în prealabil, usturoiul a fost sfinţit la biserică şi păstrat la icoană).
Ca mijloace de protecţie faţă de strigoi se mai folosesc firimituri de pâine împrăştiate în curte – pentru ca duhurile să nu intre în casă după mâncare – şi candele aprinse lângă icoane. Animalelor din gospodărie li se pune în hrană busuioc sfinţit şi în apă agheasmă. De asemenea, se descântă droburi de sare, care se îngroapă sub grajd, pentru a fi scoase la suprafaţă de Sfântul Gheorghe (23 aprilie), fiind folosite la hrana animalelor, tot pentru a le proteja de duhuri rele.
În noaptea Sfântului Andrei se poate prevedea cât de rodnice vor fi livezile şi ogoarele. Oamenii aduc în casă crenguţe de vişin, le pun în apă şi, dacă înfloresc până la Crăciun, vor avea un an bogat. Un alt mijloc este semănarea de grâu în mici vase sau folosirea a 12 cepe (pentru cele 12 luni ale anului) lăsate în pod până la Crăciun – cele stricate sunt semn de lună ploioasă, cele încolţite sunt semn de bogăţie.
Fetele care vor să-şi afle ursitul ascund sub pernă busuioc sfinţit, astfel încât chipul acestuia să le apară în vis, apelează la „făcutul cu ulcica”, folosind un vas nou de lut, cărbuni încinşi şi incantaţii magice, sau, la miezul nopţii, se uită într-un pahar cu apă „neîncepută”, aşezat pe cenuşă, în care lasă să cadă o verighetă sfinţită. În unele zone, se crede că ursitul se poate vedea dacă fata se aşază goală între două oglinzi, cu o lumânare în mână.
Paradoxal, în această noapte, se poate apela la duhurile rele pentru a afla identitatea unor hoţi sau criminali sau locul unde s-au pierdut lucruri ori oameni. Postul vreme de trei zile, lumânările, bănuţii din argint, apa sfinţită, într-un cadru marcat de moarte, cimitirul satului, sunt elementele folosite în această practică ritualică ce poate fi săvârşită doar de persoane cu mintea puternică.
În noaptea Sfântului Andrei se crede că lupii încep să vorbească, îşi pot mişca gâtul, devin mai sprinteni, iar oamenii care îi aud află secrete groaznice. Plata este însă una teribilă, pentru că aceşti oameni vor fi atacaţi de lupi şi se vor transforma în vârcolaci. Nici animalele nu sunt scutite de primejdie – omul nu face nimic în gospodărie, pentru ca animalele de pradă să nu-i atace vitele. Acestea pot fi însă protejate şi cu ajutorul unor cruci confecţionate din ceară de albine.
La multi ani celor ce poarta numele Sfantului Apostol Andrei !
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.