Sfîrșit de veac la Gazeta sporturilor

A murit și Gazeta sporturilor într-un moment în care nimeni nu se aștepta. Sigur, redacția nu. Gazeta sporturilor pe hîrtie a dispărut ca într-o execuție, ca după o decizie de decapitare, cu puțin timp înainte de a sărbători 100 de ani de la apariție. Mie îmi plăcea mai ales pentru că era o publicație scrisă inteligent, cum nu mai sunt. Ce păcat!
Gazeta sporturilor a murit pe mîna elvețienilor. Altfel spus, contabil, și a fost sacrificată ca un animal care nu mai produce bani. Ca la elvețieni, fără regrete, fără legătură cu memoria, fără compasiune pentru jurnaliști. O decizie de tip ghilotină care, pentru toți cei care scriu, marchează o dezamăgire cumplită.

Am trăit și eu experiența elvețiană, cu promisiunile mieroase și cu execuțiile nemiloase. Am avut noroc și fler pentru că am plecat înainte de a mă confrunta cu deciziile lor cinice. Sfîrșitul Evenimentului zilei a venit tot de la elvețieni. L-au tăiat pentru că nu mai făcea bani, deși, cînd l-au preluat, aveau una dintre cele mai rentabile publicații din România pe care o cumpăraseră la sugestia cuiva și pe care au dat multe milioane de euro. Cei de la GSP ar fi trebuit să învețe ceva din traseul parcurs de EVZ și, în același timp, să înțeleagă că se îndreaptă și ei pe același drum. Ediția tipărită a GSP nu mai avea scăpare. De ce? Pentru că elvețienii nu fac pomeni și nu iubesc binefacerile.

Spun asta cu convingerea celui care s-a lovit de toate problemele presei tipărite. Hîrtia s-a scumpit teribil, publicitatea a fugit pe net, iar difuzarea seamănă cu o irigare a nisipului. Tot pompezi, tot dai, tot te chinui și nu se mai întoarce nimic. Sau foarte puțin. O nimica toată. Dintr-un sistem național de distribuție, țara noastră a rămas cu mici grupuri de chioșcuri amărîte, deținute de oameni în luptă pentru supraviețuire. Nici poșta nu mai știe să ducă ziare. Nici nu vrea, nici nu știe și nici nu mai are ce.

România este singura țară din Uniunea Europeană care nu are un sistem sau o rețea de difuzare. Și nu va avea prea curînd. A ratat ocazia cînd piața prezenta interes pentru marile grupuri. Acum nu mai vine nici Dracu. Nu pot să uit anul 1997, cînd la București au venit directorii de la Matra Hachette împreună cu cei de la Matra Distribution (din grupul Lagardere) reprezentînd una dintre cele mai puternice firme de distribuție din lume, inclusiv din SUA. Francezii voiau o frecvență națională de radio (pe care Ion Iliescu i-o și promisese lui Jacques Chirac) pe care Grupul Lagardere a și pus-o în funcțiune (Europa FM), un ziar (Adevărul – și acolo negocierile au eșuat) și o investiție majoritară în Rodipet. Asta în presă. În industrie, s-au bătut pentru Fabrica de elicoptere de la Ghimbav și, în cele din urmă, au preluat-o.
S-au grăbit să ia legătura cu guvernul Ciorbea perntru a participa la privatizarea Rodipet. Francezii au avut o întîlnire exploratorie cu Radu Boroianu (la momentul respectiv, secretar de stat), dar cineva i-a șoptit lui Sorin Roșca Stănescu despre discuțiile de la guvern privind Rodipet-ul. A doua zi, ziarul Ziua a publicat un articol care, în stilul Roșca, anunța un scandal monstru. Victor Ciorbea și Radu Boroianu s-au crucit, francezii au plecat și România a pierdut singura ocazie de a avea un sistem de difuzare modern. Ce-a încercat mai apoi Awdi și ce-a făcut Sorin Roșca Stănescu cu cașcarabetele pentru ziare (a visat să alcătuiască o societate de difuzare pe care să o controleze!) n-au fost decît pași spre prăpastia de acum, în care, pas cu pas, s-au dus toate ziarele tipărite.
Din cauza dispariției rețelei de distribuție și din cauza noilor rețete de a face bani alături de pariurile sportive, Gazeta sportului a murit românește pe mîna elvețienilor înainte de împlinirea a 100 de ani.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 20

27 de Comentarii

  1. daca eram POPOR si nu p000lime, probabil ca aveam conducatori care nu permiteau devalizarea si falimentarea Romaniei, din toate punctele de vedere. avem ce meritam. continuati sa fiti „civilizati” si va rog, nu va revoltati, ca depasiti linia lu’ politiku’ lu’ k_k_rectu’…dah! hai, cuminti la nanel rumaniii mi-e-ii!

  2. Ce tot ii dati cu ‘elvetienii’, d-le Nistorescu. Nu e greu de aflat ce se ascunde sub aceasta perdea de fum. Cine, prin intermediari, a tabloidizat si ruinat presa romaneasca.
    Cine a cumparat de exemplu Catavencu pe repede inainte, neuitandu-se la bani, in anii tulburi post-’97, si cine a avut funesta initiativa a sponsorizarii presei cu ocazia numarului de magie globala covid.

  3. Inca odata se confirma ca nu strainii ne vor raul, ei aplica doar regulile ecobomiei de piata. Noi suntem aia care stricam tot ce e bun in tara asta.

  4. Lumea trebuie sa inteleaga ca papetaria,hartia igienica numita ziar si-a trait traiul odata cu aparitia si dezvoltarea platformelor sociale, a telefoniei mobile si a internetului!
    Meseria de gazetar e caduca,parerologii sunt la putere,orice rahat cu ochi care se crede modelator de constiinte,trage o bas..in direct in studiou sau spune o prostie cat el de mare, apucaturi scuzabile datorita zahariselii,vorba zboara,scrisul ramane
    Au aparut anal-isii: economici dupa ureche,politici fara staif,militari fara o zi de armata,geopolitici vanduti altora, ca si krvele sereistilor conectate la barfele serviciilor
    Reviste de mare clasa in comunism ca „Lumea”,Magazin istoric”,”Veac Nou”,’Magazin’,’Cuvinte incrucisate’,”Gazeta matematica’almanahurile anuale inestimabile, etc au disparut,dupa Lovilutie inlocuite cu foite care promovau puii de gaina nascuti vii,unele foite ordinare in barfe si rahaturi
    PS :amin!

  5. Scrieți acum istorie, maestre. Că după ce înfrângem definitiv, va intra în vigoare istoria corectă și nu știu dacă vom mai avea loc acolo.

  6. O presa libera nu poate sa dispara! acum depinde cat de libera vrea sa fie! daca e doar o tropmeta sau tonomat e normal ca stapanul ei sa o transforme in hartie de sters la fund cand nu mai are ce face cu ea

  7. Ma uitam sporadic pe GSP . Permanent , gigi becali , fan. hagi , mm , si altii ca ei . In rest , reclame desantate , masive , cu vedete sportive raducioiu , ilie dumitrescu , ilie nastase ( ce rusine ! ) care indemnau poporul roman nu la sport , ci la pariuri ! GSP , nu a murit de mina elvetienilor , ci a romanasilor !

  8. gazeta sporturilor o prostie pentru prostime cu mari maestri internationali in ale habarnamismului unde sef de trib este un neuica nimeni pe vremea ziarelor adevarate; ce independenta, dle? ce distributie? pentru incultii agramaticii si grobienii care dau cu subsemantul in mizeria presei de azi? ziare adevarate au existat numai un timp, restul at fost si sunt doar un fel de radio sant mizere si provinciale.

  9. 100% adevărat, dar Gazeta Sporturilor a murit şi pe mâna lui Ioaniţoaia-Tolontan, care de 20 de ani ne injectează cu supradoză de Becali, Ana-Maria Prodan, Mititelu şi fel şi fel de „ştiri” sportive cu vedete de OnlyFans şi interlopi tatuaţi. Mai nou fac un fel de băşcălie foarte ieftină gen Las Fierbinţi şi fac reportaje pe la ţară cu meciuri de divizia F, la care vin beţivi fără dinţi în gură şi căruţaşi smardoi. Apoi o pleiadă de pile, care cică sunt „jurnalişti”, dar copiază articole din presa internaţională cu google translate… Dacă asta reprezintă apogeul presei sportive, atunci mai bine că s-a încheiat. Valabil şi pentru presa nesportivă.

  10. Ziarele ca ziarele, că le găsești pe internet, deocamdată dar ce te faci cu integramele, rebusurile și sudoku, care nu mai au nici un farmec dacă intră și ele doar pe internet? Nu mai e farmecul și satisfacția de odinioară.. .
    E ca și cum ne-am lua toți după alde charlie și ne-am cumpăra câte-o gonflabilă. 😉
    Domnul care vinde la chioșcul de unde cumpăr eu se laudă că este cel mai vechi din Țară și de fiecare dată îmi amintește că nu mai are multe zile, că se desființează, că mai sunt foarte puține astfel de centre de distribuție a presei în România, iar eu îl consolez spunându-i că nu-i singura, nici ultima activitate pe cale de dispariție și că scopul suprem este chiar dispariția României și ca Stat nu doar ca populație, corcită cu tot felul de alogeni , în timp ce românii caută salvarea printre străini !

  11. Asa cum CARTEA careia i se citise prohodul a supravietuit si sper sa aiba multe zile, cu conditia ca Occidentul cu LIBRARII PLINE sa nu fie spulberat de TERORISTII bolsevico-islamisti, tot asa si cu presa scrisa…Romania LOVITURII DE STAT KGB/GRU/Comintern pe care MarGealatii SOVIETICI o numesc ca pe Vremuri, „lovilutie”, Vremuri din anii 1990 cand PRESA SCRISA EXPLODASE datorita tocmai necesitatii stringente de a se promova FALSIFICAREA ISTORIEI TRAITE, NU MAI ARE NEVOIE de PRESA SCRISA, PROPAGANDA online fiind mai eficienta in CONTINUAREA SPALARII CREIERELOR!!! CONTINUITATE PERFECTA peste 1989 si in materie de PROPAGANDA BOLSEVICA la sfarsit de „iepoca” si inceput de mileniu „neomarxist”, tot ca o CONTINUITATE…

  12. Înainte de 1989 cel mai citit ziar era Sportul ! Trebuia sa te scoli la 6 Dimineatza pentru a mai apuca vre-un Sportul la Chioscul de Ziare . ziarele veneau Dimineatza la chioscurile de ziare la ora 5 !

  13. Tatăl meu Neagu Mihai a lucrat la Sportul Popular in Anul 1949 împreună cu Max Banush care dupa 1990 a avut Radio Tinerama in Bucuresti .

  14. am avut neplacerea sa am un fel de intalnire cu golanul Awdi. Agresiv, mitocan, se trezise apropitar pe Rodipet si era undeva in casa Scanteii darapanata. Mi-a spunde la inceput ca el este citoyen american. Dar daca imi aduc aminte bine impropietarirea cu Rodipet o facuse Bombonel. Au aciuan tot felul de golani in Romania. Si asta include, tot ca golani, si pe multi dintre asa zisii patroni

  15. Gazeta Sporturilor „a murit” pentru ca nu o mai cumpara nici dracu.Devenise gazete sportului inexistent, adica fotbalul,cu articole despre toti neica nimeni care dadeau cu piciorul in basica,can-canuri, seriale stil Prodancqa & co .

  16. Vad ca toti se „dau de ceasul mortii ” ca a disparut editia tiparita a Gazetei Sportului dar nu am vazut nici-un material despre felul cum a ajuns pe mana strainilor !

  17. Nici de șters dosul nu e bună! Dacă cineva ar scoate un ziar precum era Sportul de pînă-n 1990 ar da lovitura. Rezultate și un editorial scurt e destul. Pe GSP nu-mi las copii să se uite. Playboyul de pe vremuri avea perdea. Ce să mai zic că te prostește.

  18. „Sfârșit de veac la cotidianul”.
    FIREA A RECLAMAT ROMÂNIA TV LA CNA, PENTRU EMIDIUNILE INFECTE IMPOTRIVA EI. SR PREGĂTEȘTE PLANGERE IMPOTRIVA COTJDIANUL. NISTORESCU PUNE BANI DE O PARTE, BANI ALB MURDAR PENTRU ZILE NEGRE.

  19. A plecat un tren din gara
    Si cu el, iubirea mea…

    Mărie, nu mai vine ziaru’
    Au, si eu cu ce mai sterg geamurile?
    Tu Mărie, te plangi de geamuri si eu ce mai citesc?
    Si daca-ai citit la ce ti-a folosit?
    Macar alde Radu a lu Humor isi cultiva inteligenta…

  20. Ce ma bucur! Sa vada si Tontolan cu ai lui ce inseamna Vestul.
    Pentru ei Vestul e un mieros ideal unde zboara banii precum frunzele toamna.
    Acum vad si ei ca Vestul inseamna profit in cel mai bun caz sau distrugerea culturilor non-Vestice, in cel mai rau.

  21. Trebuiau sa Investeasca in Chioscuri de Ziare ! Innainte de 1989 la fiecare Coltz de Strada era cate 1 Chiosc de Ziare ! Iar Ziarele aveau cate 1 Tiraj de 1 Milion de Exemplare ! Si se vindeau Ziarele ! Numai ca erau ieftine ziarele ! 50 de bani un Ziar de 6 pagini !

  22. Nu mai diseminați minciuna GheSepijdilor semi-analfabeți dă la Foayia dă Ambalat Pește că asta ar fi fost „Gazeta Sporturilor” de 100 de ani! Între „Gazeta Sporturilor” de acum 100 de ani, și „Sportul Popular” ce A ÎNLOCUIT-O în 1948, nu a fost nici o legătură. Nici o continuitate! …la fel cum între „Dinamo” stalinistă inventată la Bukale în 1948, și „Unirea Tricolor” și „Carmen” – pe care le-a înlocuit – n-a fost nici o legătură, chiar dacă echipa miliȚienilor lu’ Stalin a preluat locul în campionat al uneia dintre cele două antebelice. La fel cum impostura ȘI AZI ILEGALĂ țesută în 1990 de turnătorul penal Sandu Mircea n-a avut nici o legătură cu F.R.F. de pînă în 1989, și la fel cum făcătura ILEGALĂ din 2006 a ciobanului pușcăriaș n-a avut nici o legătură cu C.S.A. de pînă în 1998!
    Că ioaniț Oaya șî gașca lui au re-denumit îm 1990 „Sportul Popular” cu numele FURAT de la Gazeta interbelică, asta n-a anulat nașterea stalinistă a Foyi dă Ambalat Pește, populată pînă în 1990 cu aghienții lu’ Ceașkă care după împușcarea lui au făcut puișori pă același kalapod: semi-analfabeți, oportuniști fără caracter, ajunși cu timpul slugile unui cioban analfabet pușcăriaș. Furtul unei etichete nu este echivalent cu un act de naștere!

  23. Doua categorii de oameni citesc: cei care ii spun lui Tiri cum se fac miliarde si cei care il sfatuiesc pe Nistorescu cum se vand ziarele. Continuati, GSP a murit pentru ca n-a ingropat mortul la timp, statea cu el pe masa !

  24. nu fabrica ține sistemul de distribuție ci sistemul de distribuție permit favricilor să existe.
    nu fabricile țin Metro ci Metro permite fabricilor să existe.

    când asta s-a aplicat doar la fabrici pe lătrăii de profesie scârța scârța la ziar au zis că e ok
    acu li se aplică și lor așa că hai sictir

  25. & Nea Nistorescu se recomandă și ”frâna lu’ Roșca Stănescu”, primul ziarist român care a fost publicat cu articol preluat din Ziua, într-o publicație importantă din Washington , după 1989 , nu ca preluările lu’ Nistorescu și Cristoiu, din presa internațională, despre găini, ? Probabil cu invidia, de la cotețul cu găini, chestiune relatată și în ”Punguța cu doi bani”, cauzatoare de violențe cu cu galinaceele, ?

  26. Din virtual (şi exemplu acesta nu este singular):
    Pe lung, e vorba despre seria de anchete prin care Cătălin Tolontan și echipa de jurnaliști de investigații de la Gazeta Sporturilor au arătat că spitalele din România folosesc pe scară largă dezinfectanții proveniți de la firma Hexi Pharma, dezinfectanți în care substanțele active au fost diluate de până la zece ori……
    Întrebare:
    CARE ESTE LEGĂTURA DINTRE ASTFEL DE ANCHETE ŞI SPORT?
    Eu cititorul doream să citesc în Gazeta Sporturilor despre sport. Sincer nu mă interesa cum îşi trag la gioale falangele din Servicii sau politicienii. Doream să citesc despre modul în care securistul Burleanu a îndepărtat generaţia marilor fotbalişti şi a pus gheara pe FRF. Sau despre multe astfel de exemple. În loc de Gazeta Sporturilor mai nimerit ar fi fost Gazeta Serviciilor.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.