Și marii antrenori sunt afectați

Antrenorul echipei Al Hilal, Răzvan Lucescu, a declarat că și în Arabia Saudită se vor reduce salariile din cauza pandemiei de coronavirus. Salariul antrenorului român va scădea cu 50%.

Criza economică provocată de pandemia de coronavirus i-a afectat şi pe şeicii din Arabia Saudită.

Răzvan Lucescu, antrenorul echipei Al Hilal, a dezvăluit că şi el va avea salariul tăiat. Arabii au decis să taie 50% din salariile jucătorilor şi antrenorilor pe patru luni.

„Pentru aceste patru luni, martie – iunie, practic până când reluăm pregătirea, vom avea salariile tăiate la jumătate. Mi s-a cerut să înţeleg acest lucru, imediat am acceptat. Ieri au fost alte discuţii cu jucătorii. Încă sunt negocieri, dar se merge către asta. Cine nu înţelege, face o greşeală. Există riscul ca foarte multe cluburi să ajungă în situaţie de faliment. E nevoie de a înţelege că e o situaţie delicată şi fiecare dintre noi are responsabilitatea de a ajuta clubul. Există posibilitatea ca peste 4-5 luni să se ajungă într-o situaţie delicată, să se ajungă la întârzieri. Noi nu am avut până acum nicio întârziere, suntem plătiţi până în ianuarie, iar acum urmează să se plătească luna februarie”, a spus Răzvan Lucescu, potrivit Telekom Sport.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.