Nominalizarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier al României a atras atenția presei și a societății din R. Moldova. Din perspectiva relației bilaterale, știrea aduce în discuție activitatea unui eurodeputat implicat în dosarele integrării europene și ale finanțării Republicii Moldova.
Mureșan a preluat în septembrie 2019 conducerea Delegației Parlamentului European la Comitetul Parlamentar de Asociere cu Republica Moldova, funcție pe care o deține și în actuala legislatură. Legătura sa instituțională cu Chișinăul traversează mai multe etape ale apropierii de Uniunea Europeană.
Recunoașterea oficială a acestui sprijin precedă nominalizarea. La 1 decembrie 2021, Maia Sandu i-a conferit Ordinul de Onoare pentru susținerea integrării europene și consolidării proceselor democratice. Președinta îl numea atunci un prieten de încredere și un promotor al intereselor țării noastre.
În aprilie 2023, Mureșan a fost raportor pentru avizul Comisiei pentru bugete privind suplimentarea asistenței macrofinanciare destinate Moldovei cu 145 de milioane de euro. A solicitat adoptarea propunerii fără amendamente, pentru accelerarea procedurii. Argumentul său lega sprijinul financiar de securitatea europeană, iar stabilitatea Republicii Moldova contribuie la siguranța Uniunii. Pentru Chișinău, susținea atunci eurodeputatul, fondurile trebuiau să asigure continuitatea reformelor asumate și resursele necesare pentru sprijinirea populației pe durata anului.
Sprijinul, tradus în finanțare
De asemenea să nu uităm Facilitatea de reformă și creștere pentru Republica Moldova, aprobată de Parlamentul European la 11 martie 2025. Mureșan a negociat instrumentul în calitate de coraportor, alături de estonianul Sven Mikser. Pachetul pentru perioada 2025–2027 pune la dispoziția Moldovei aproape 1,9 miliarde de euro, prin granturi și împrumuturi cu dobânzi reduse.
Negocierile au majorat componenta de granturi cu 100 de milioane de euro față de propunerea inițială. Prefinanțarea a crescut de la 7% la 18%, pentru acces mai rapid la resurse. Sunt prevederi cu efect asupra calendarului investițiilor și asupra posibilității administrației de a începe proiecte.
Instrumentul sprijină reforme, modernizarea serviciilor publice și consolidarea securității energetice. Comisia Europeană leagă acest sprijin de apropierea economiei moldovenești de piața europeană. Plățile sunt condiționate de îndeplinirea etapelor convenite în agenda reformelor.
Implementarea oferă repere clare. În martie 2026, Comisia a deblocat o tranșă de 189 de milioane de euro, după îndeplinirea a 24 de indicatori suplimentari. Aceștia vizau, între altele, digitalizarea serviciilor, transparența bugetară, securitatea cibernetică și justiția. Negocierea parlamentară din 2025 se regăsește astfel într-un mecanism activ, cu plăți și condiții verificabile. Discuția despre sprijinul lui Mureșan pentru Moldova are, așadar, și această dimensiune financiară, legată de funcționarea instituțiilor și de investiții.
CULISE Telefonul prin care Siegfried Mureșan i-a acceptat propunerea lui Nicușor Dan. Președintele nu l-a mai sunat pe Bolojan să-i transmită decizia
Siegfried pe axa București-Chișinău
În Republica Moldova trăiesc peste un milion de cetățeni români, dubla cetățenie devenind una dintre cele mai puternice legături directe dintre cele două state și societățile de pe ambele maluri ale Prutului.
Agenda bilaterală continuă să producă decizii. Pe 16 septembrie, Guvernul de la Chișinău a aprobat proiectul de lege pentru ratificarea acordului cu România privind infrastructura de transport, inclusiv construcția și exploatarea podului Ungheni-Ungheni. Acesta este unul dintre dosarele care arată ce presupune, administrativ, apropierea celor două state.
Nominalizarea readuce în atenție două niveluri ale sprijinului pentru Republica Moldova, și anume negocierea europeană și cooperarea cu România. La Bruxelles se stabilesc instrumente și condiții de finanțare, iar la București și Chișinău se negociază și se aplică acordurile bilaterale. Podurile, conexiunile energetice și reformele administrației fac vizibilă această legătură. Aceste dosare dau desemnării de la București o dimensiune moldovenească, dincolo de disputa internă pentru formarea viitorului guvern. Acolo se întâlnesc politica europeană, relația cu România și viața cotidiană a cetățenilor.
Și ce să vezi, ăsta nu este român, ăia care urlă toată ziua să stopăm ajutorul sunt „românii adevărați”.
Hai sa nu ne mai fraierim unii pe altii. Siegfried Mureșan si spagarii moldoveni.