Simona Halep a depăşit-o pe Maria Şarapova

Realizare uriaşă a Simonei Halep, sportivă care a început a 22-a săptămână ca lider al tenisului feminin! Românca a urcat pe locul 14 într-un clasament all time, întrecând-o pe marea rivală Maria Şarapova.

Numărul total de săptămâni petrecute de Halep pe locul 1 WTA a ajuns la 22, iar momentul poate fi catalogat drept istoric pentru tenisul românesc! Şarapova, cvintuplă campioană de Mare Şlem, a ocupat prima poziţie timp de 21 de săptămâni, astfel că Simona o devansează pe rusoaică începând de luni. Având în vedere că Maria se află în prezent pe locul 41 WTA, este greu de crezut că ea îi mai poate lua faţa româncei vreodată.

În acelaşi timp, Simona Halep a întrecut-o şi pe Tracy Austin (SUA), o altă legendă a tenisului mondial care are în palmares 21 de săptămâni de domnie. Halep mai devansează şi alte nume importante în topul săptămânilor petrecute în fotoliul de lider mondial, cum ar fi Kim Clijsters (Belgia, 20), Jelena Jankovic (Serbia, 18) sau Jennifer Capriati (SUA, 17).

Pentru Simona, următoarea provocare este să o depăşească pe Dinara Safina, jucătoarea din Rusia conducând ierarhia mondială timp de 26 de săptămâni. Steffi Graf, care a fost regina WTA timp de 377 de săptămâni, domină acest top. Este foarte posibil ca Halep să urce tot mai sus în ierarhia respectivă, întrucât a devenit lider incontestabil în circuit, la o distanţă de 1.350 de puncte faţă de Caroline Wozniacki (Danemarca).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Stelian Cornea 1092 Articole
Author

12 Comentarii

  1. Citind titlul articolului, am crezut ca a depasit-o pe autostrada ! Desi si asa, era greu de crezut ca un Trabant poate depasi un Mercedes (chiar daca asta din urma a mai „alimentat” si cu ceva carburanti trucati …) … Va rugam totusi sa ne mai treziti din somn atunci cind o va depasi si la turnee cistigate si, de ce nu ?, si la titluri de Grand Slam ! …

    • Halep nu poate fi comparata…poate cu Serena,cea pe care o admira. Când o compari cu Sarapova de fapt o setezi ca etalon…ceea ce este de bine pentru Maria si mai Putin bine pentru simona

    • O va întrece și la titluri de Grand Slam. Te-ai gândit pe seama cui vei mai da vina pentru viața ta?

    • Felicitari, ti-ai ales cum nu se poate mai bine si prenumele (plavanul de la Cotroceni) ca si numele de familie : „Woodenhead” (cap de lemn) ! Probabil din acelasi lemn din care mesterul Gepetto l-a creat pe Pinochio, al carui nas nu se oprea sa creasca, cam ca al matale cind ne povestesti ca Haleapa va cistiga Grand Slam-uri.

  2. in cautarea de senzational, redactorii fac comparatii care nu se potrivesc si care nu sunt relevante! Nu pun la indoiala acest loc 1, dar locul 1 s-a produs intr-un anumit context, cu anumite jucatoare, dupa cum Sarapova a obtinut locul 1, in alt context, cu alte jucatoare! atata timp cat contextele sunt diferite, jucatoarele diferite, comparatiile sunt irelevante!

  3. dupa ce nu s-a mai dopat, sharapovskaya n-a mai facut nimic. marii admiratori ai putinismului sa ia aminte ca aproape intreaga echipa de handbal a rusiei a fost gasita dopata. asa ca, sportul national rusesc este hotia. hai, sariti cu conspiratia mondiala!

  4. @Maria Şarlatanova: cand ai fost indragostit de caprele bunicului, este greu sa-ti placa o sportiva frumusica!

    • Te referi, banuiesc, la rusoaică, stimată Mariuta Şarapova … Că daca vrei sa ne zici ca Haleapa e „frumusica”, ma uit si eu in oglinda si concluzionez ca sint un fel de Brad Pitt ! (ps : nu te-ai plictisit si singură de chestia cu caprele ? Cred ca ajuns sa fie o obsesie din copilarie, cam ca mieii agentei FBI Clarice Starling …)

  5. A depasit-o pe rusoaica la tipat pe teren ca pana la compararea cupelor mai dureaza un deceniu.Au aparut noi jucatoare,mai tinere care se impun pe teren nu pe hartie,Sarapova are cam 30 ani,se apropie de pensie si Haplea nu este prea departe de ea.Acesta este sportul,trebuie sa stii cand sa te retragi la apogeu si sa incepi antrenarea noilor generatii (poate Tiriac s-o indrume).Nu prea vad eu de ce comparam merele cu perele aici,nimeni nu-si va aduce aminte ca a fost 6 luni pe locul intai pe hartie dar toata lumea isi va aminti ca nu a castigat nimic important.

  6. Cu ţipatul si icnitul pe teren (deh ! alta chestie „trendy” !) m-a dat gata ! Probabil, vorba Mariutei, vrea sa ne arate cit sufera ea „pentru ţară” ! Ma intreb doar, daca pe teren face asa urît, cum o face in pat … ma intelegi … probabil ca face reclamatie tot cartierul ca nu poate sa doarma !

  7. @Karma Sutra: ca de obicei vulgar si atacand demnitatea unei persoane! oare cu ce ti-o fi gresit mama dumitale de scrii in asemenea mod?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.