Simona Halep și șansele de a merge la Roland Garros

 Totul merge prost pentru Simona Halep după ce i s-a întâmplat în februarie singurul lucru pozitiv din octombrie 2022, dată la care a început suspendarea pe patru ani pentru dopaj dictată de ITIA.

Singurul lucru pozitiv este decizia TAS, la Lausanne, în februarie, care a admis că dopajul a fost unul fără intenție din partea fostului lider mondial și i-a redus pedeapsa la nouă luni.

Asta a însemnat că Halep a putut reveni imediat în activitate, pentru că ea a stat suspendată timp de 18 luni, dar participarea prea rapidă la Mastersul de la Miami, unde a pierdut în primul tur la Paolo Badosa, s-a lăsat cu complicații de natură medicală, probleme la umăr la serviciu.

Obiectivul declarat al Simonei a fost de a reuși să fie admisă să participe la turneul feminin de tenis de la JO de la Paris. Numai că șansele sunt minime, Simona fiind situată acum pe un loc supermodest, peste 1000, iar la echipa națională a jucat doar 15 partide în total și e nevoie de 20.

S-a sperat mult că, după ce a declinat invitația venită de la Mastersul de 1000 de puncte de la Madrid, Simona ar putea primi un wild-card foarte important de la organizatorii turnelui de Grand Slam de la Roland Garros, unde Halep a fost o dată campioană și de trei ori finalistă.

Însă șansele ca Simona să fie prezentă la Openul Franței sunt aproape zero. Și asta pentru că organizatorii protejează jucătoarele autohtone, oferind șase wild-carduri, iar celelalte două sunt acordate, câte unul la masculin și altul la feminin, conform unei convenții semnate pe bază de reprocitate, jucătorilor și jucătoarelor din Australia și SUA.

Cu alte cuvinte, francezii dau un wild card la femei și altul la bărbați australienilor și americanilor, la Australian Open primesc la fel francezii și americanii, iar la US Open francezii și australienii. Niciodată, la Roland Garros, nu s-au acordat invitații unor jucătoare sau jucători străini, nici măcar de top. De aceea, ar fi aproape incredibil ca această regulă a organizatorilor de la Roland Garros să fie acum modificată în favoarea Simonei Halep, chiar dacă ea aici a reușit cele mai mari performanțe din carieră.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

  1. Ramane sa se apuce de facut o noua generatie de tenismeni…E timpul, in curand o sa fie prea batrana chiar si pentru asta.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.