A educa un om doar din punct de vedere intelectual, nu şi moral, înseamnă a educa o ameninţare pentru societate, spunea Roosevelt, iar ameninţările pentru societatea românească au devenit, se pare, din ce în ce mai multe şi mai grave după 1989 şi, cu tot optimismul bezmetic care m-a caracterizat toată viaţa, nu văd o îmbunătăţire a lucrurilor.
Anul 2020 a fost un an greu, plin de provocări, şi, totodată, o oportunitate de a testa capacitatea naţiunilor şi a indivizilor de a face faţă unor situaţii care nu se regăseau în cele existente traiului confortabil şi predictibil cu care omenirea a fost obişnuită de câteva decenii încoace. Ne stabilisem o zonă de confort despre care credeam că o merităm, deşi nu foarte mulţi indivizi ar fi putut spune că au făcut ceva pentru ea.
Educaţia morală despre care vorbea Roosevelt a ajuns în România anului 2020 să fie doar o rătăcire a vreunui personaj anacronic. Pe lângă provocările legate de pandemie, sistemul educațional din România are de înfruntat tocmai această lipsă a educaţiei morale care a căpătat dimensiunea îngrijorătoare a unui gigant, construit de 30 de ani încoace şi altoit în fiecare an cu un tupeu imaginativ caracteristic fiecărei orientări politice.
Trasformarea învățământului românesc în agent electoral, politizarea numirilor la conducerea instituţiilor de învățământ şi a inspectoratelor şcolare, posibilitatea cadrelor didactice de a adera la o formaţiune politică şi lipsa transparenţei privind declararea averii acestora sunt nişte realităţi despre care fiecare partid politic face referire doar în situaţia în care se află în opoziţie. A fost şi cazul Partidului Naţional Liberal care a condamnat cu vehemenţă numirile politice din învăţământul românesc, iar în momentul de faţă putem vorbi despre un procent de peste 60% dintre inspectorii şcolari care participă la alegeri pe listele PNL.
Este lesne de înţeles că educaţia şi justiţia au reprezentat domeniile de interes ale tuturor partidelor politice, pe de o parte vizând tocmai distrugerea sistemului de valori al individului şi interesul scăzut pentru educaţie, prin promovarea unor cadre didactice slab pregătite şi subordonate politicului, pe de altă parte prin numirea în rândul magistraţilor a unor persoane obediente şi şantajabile tocmai pentru a muşamaliza lungul şir de nelegiuri, începând cu Revoluţia din 1989, continuând cu Mineriadele, până în zilele noastre, când putem vorbi de un 10 August, de un Caracal şi lista rămâne deschisă cu exemple din viaţa cotidiană.
Până una-alta, învăţământul românesc a ajuns să fie o şcoală politică şi o reflexie a partidelor aflate la un moment dat la guvernare, iar aşa cum spunea Mark Twain, educaţia este totul, conopida nu este altceva decât o varză educată într-un colegiu, prin agenţii electorali din şcoli, numiţi generic “profesori”, însă nu putem ajunge prea curând la stadiul de “conopidă”. Suntem tot o “varză” şi aceasta este pentru mulţi dintre noi încă un ideal!
Exact așa este învăţământul românesc, a ajuns să fie o şcoală politică şi o reflexie a partidelor aflate la un moment dat la guvernare, iar aşa cum spunea Mark Twain, educaţia este totul, conopida nu este altceva decât o varză educată într-un colegiu, prin agenţii electorali din şcoli, numiţi generic “profesori”, însă nu putem ajunge prea curând la stadiul de “conopidă”. Suntem tot o “varză” şi aceasta este pentru mulţi dintre noi încă un ideal!